Justitie

Clujean arestat după ce a fost prins a doua oară băut la volan

Polițiștii din Florești au cerut ajutorul procurorilor pentru a-l aresta pe un localnic, surprinzându-l din nou beat la volan și conducând fără permis de conducere. Potrivit informațiilor obținute de Ziar de Cluj, Argyo Laszlo, condamnat recent pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis auto, a fost surprins din nou în urmă cu două zile conducând o mașină în Luna de Sus, com Floreşti. 

Dat fiind că bărbatul se afla în stare recidivă, polițiștii au cerut procurorului de caz să întocmească un referat de arestare. Astfel, miercuri, 27 ianuarie, Judecătoria Cluj-Napoca a luat măsura arestului preventiv pentru 30 de zile pe numele bărbatului. 

Iată starea de fapt: 

„Se efectuează cercetări faţă de un inculpat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin 1 C. pen, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin 1 C. pen şi furt în scop de folosinţă prev de art. 230 alin 1 C.pen rap la art. 228 alin 1 C.pen şi art.231 alin 1 C.pen, toate cu aplic. art 38 alin.1 şi 2 C.pen şi art. 41 alin 1 C.pen., reţinându-se în fapt că inculpatul în stare de recidivă postcondamntorie,  la data de 23.01.2021, după orele 16.00,  a sustras şi folosit pe nedrept un autoturism, fără a avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare, după care a condus acest autotuism pe drumurile publice, respectiv pe raza satului Luna de Sus, com Floreşti, jud Cluj, respectiv pe str. Mică şi pe str. Uruşagului, fără a deţine permis de conducere şi  sub influenţa băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge  şi anume de  3,62 g/l alcool pur în sânge la ora primei prelevări, şi 3,43 g/l la a doua prelevare, fiind implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, lovind un stâlp dintr-un gard fiind şi foarte aproapte de a accidenta şi alţi pietoni şi participanţi la trafic.

Fac precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, explică procurorul Ionel Ududec din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. 

 

Condamnat pentru aceleași fapte

În urmă cu aproape un an, în martie 2020, Argyo Laszlo a fost condamna pentru săvârșirea acelorași infracțiuni:  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. 

„În temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 CPP, art. 375 CPP, art. 14 CPP, condamnă pe inculpatul -AL-pentru săvârşirea infrac?iunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin 1 CP; la o pedeapsă de 1 an închisoare; -pentru săvârşirea infrac?iunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoana care, are o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 CP; la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare; În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b CP contopeşte pedepsele stabilite, reţine pedeapsa închisorii cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime, reprezentând 4 luni, din cealaltă pedeapsă stabilită de 1 an, iar în final aplică pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 10 luni închisoare. În temeiul art. 72 alin. 1 CP, scade perioada în care inculpatul AL a fost supus măsurii reţinerii, în perioada 12-13.03.2019. În temeiul art. 91, art. 92 CP dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 CP dispune supunerea inculpatului AL la următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b CP impune inculpatului AL să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul AL să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria com. Floreşti, jud. Cluj sau Primăria mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ca urmare a încălcării prevederilor art. 96 CP. În temeiul art. 397 alin. 1 CPP rap. la art. 19 alin. 1, art. 25 alin. 1 CPP, constată că infracţiunile prev. de art. 336 alin. 1 CP şi prev. de art. 335 alin. 1 CP, fiind de natură formală nu au produs prejudiciu, astfel că nu s-a exercitat acţiunea civilă în legătură cu aceste fapte. În temeiul art. 398, art. 274 CPP obligă inculpatul AL la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 590 lei”, se arată în soluția pe scurt. 

După finalizarea noului dosar, Argyo Laszlo urmează să fie trimis în judecată și condamna la închisoare cu executare, dat fiind starea recidivă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *