Politica

Cîțu amenință cu excluderi pe bandă rulantă în PNL. Emil Boc și Gheorghe Flutur ar fi de acord cu excluderea lui Ludovic Orban din PNL

Liderul PNL, FLorin Cîțu, a declarat luni că partidul va discuta despre excluderea parlamentarilor care s-au dezafiliat și au mers alături de Ludovic Orban.

Gigel Știrbu ar fi propus excluderea lui Ludovic Orban din partid. Propunerea ar fi fost susținută de Emil Boc și Gheorghe Flutur.

”Maine in BPN vom discuta si cazul celor 12-13-14 parlamentari care au decis sa iasa din grupul PNL. Ma intristeaza sa vad ca dintr-o competitie oamenii nu au inteles nimic. Liberalismul inseamna competitie. Atunci cand pierzi ar trebui sa intelegi ca mergem inainte pentru ca adversarii nu sunt in PNL, sunt in afara PNL. Faca un apel la acesti colegi cat inca mai sunt in PNL, sa se intoarca”, a declarat Citu.

Orban vrea să-și facă partid. Încă nu s-a decis la denumire

Ludovic Orban a anunțat că se gândește serios să construiască un nou partid, care s-ar putea numi Forța Liberală sau Forța Națională. El spune că acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele 2-4 săptămâni.

„Este posibil să construiesc o nouă forță politică, Forța Liberală, Forța Națională, numele e mai puţin important. Mă gândesc cu foarte mare seriozitate la acest lucru. Nu-mi doresc, aș prefera să le revină mintea la cap colegilor mei, să se trezească efectiv din starea asta de tulburare și din ruperea totală de realitate. Speranțele sunt mici, dar încă mai sper”, a spus Orban, la Digi24.

El spune că ar putea lua decizia formării noului partid în 2 până la 4 săptămâni.

„Dacă această conducere nelegitimă care practic a ocupat PNL și face de râs PNL în fiecare zi, dacă această conducere va face Guvern cu PSD drumurile noastre se despart”, a mai spus Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *