In vizor

Cireașa de pe tort sau musca de pe rahat? Deși e tot mai poluat, Clujul ocupă locul 3 în „Clasamentul eficienței împotriva poluării”

 „Observatorul Român de Sănătate a analizat activitatea autorităților locale din cele mai mari cincisprezece orașe românești și acțiunile concrete întreprinse de acestea pentru a reduce poluarea aerului în ultimii 2 ani.

La fel ca în ediția precedentă a clasamentului, niciuna dintre marile primării din România nu a reușit să acumuleze măcar jumătate din scorul maxim posibil acordat pentru acțiunile împotriva poluării.

Primăriile care acționează cel mai decis în direcția reducerii poluării sunt Brașov, Galați și Cluj-Napoca”, se precizează în foaia de prezentare a clasamentului care ne-ar putea induce în eroare asupra poluării reale din Cluj, oraș care a ajuns să fie tot mai poluat tocmai în urma deciziilor luate de administrația locală. Vă enumerăm doar o parte dintre acestea:

– Aprobarea a tot mai multor șantiere private, a căror activitate nu este ulterior urmărită, șantierele nerespectând, în general, normele de organizare pentru reducerea poluării, praful și noroiul generat de ansamblurile rezidențiale, care se ridică pe străzile înghesuite de case, ajungând în plămânii clujenilor;

– Deschiderea simultană a tot mai multor șantiere publice, care nu respectă normele de organizare pentru reducerea poluării, praful și noroiul rezultate din „modernizările” și „reabilitările” de străzi ajungând tot în plămânii clujenilor;

– Blocarea traficului prin supraaglomerarea sa, fiind previzibil faptul că, prin aprobarea a tot mai multor ansambluri rezidențiale înghesuite, P+10, prin dezvoltarea Clujului pe verticală, sunt atrase tot mai multe mașini în oraș, care stau și poluează bară la bară;

– Gunoizarea Clujului, prin semnarea de contracte de salubritate cu firme care nu ridică gunoaiele la timp, care nu se ocupă eficient de salubritatea stradală;

– Relocarea a zeci de mii de tone de gunoi menajer de pe rampa temporară a municipiului în noul Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), care a împuțit tot Clujul anul trecut cu un miros fetid de gunoi;

– Cu toate că primarul se laudă cu achiziția de autobuze fără șofer și cu hidrogen, municipalitatea a cumpărat anul trecut și autobuze diesel poluante second-hand.

„Clujul a cumpărat autobuze articulate diesel poluante, la mâna a doua. Este vorba despre 10 autobuze Irisbus Agora, vechi de aproximativ 15 ani, cu normă de poluare Euro 3. Autobuzele au fost cumpărate după o licitaţie adjudecată de compania Infitrade, cea care, între anii 90 şi 2010, a umplut Clujul de autobuze la mâna a doua aduse din Paris. Este vorba despre autobuze vechi, la care compania de transport din capitala Franţei renunţase de ani buni din cauza vechimii şi a uzurii lor, având doar perspectiva casării vehiculelor. De altfel, astfel de autobuze, marca Renault, mai circulă şi azi pe străzile Clujului, chiar dacă unele au o vechime de circa 20 de ani. Revenind la ultima achiziţie, cele 10 autobuze rulate au fost aduse tot din Franţa, dar din Rouen. Pentru fiecare dintre ele, Clujul a plătit circa 100.000 de lei, echivalentul a ceva mai mult de 20.000 de euro. În realitate, un autobuz articulat de calitate, nou, ajunge la 400.000 de euro, iar cele electrice trec de 700.000 de euro”, scria adevarul.ro în 21 septembrie 2020.

În Cluj, praful este ca în deșert, fiind spulberat pe străzi de cel mai mic vânticel, în casele, în mașinile, în plămânii locuitorilor. La fiecare colț de stradă ne lovim de câte o ghenă ad-hoc de gunoi, pe fiecare alee de câte un rahat uman sau de câine. Mașinile se urcă peste pietoni pe trotuare. Circulăm prin veșnice șantiere publice, iar șantierele private ne iau soarele prin înălțimea exagerată și suflul cu praful și cu noroiul împrăștiate pe străzile adiacente.

Ar trebui, așadar, să ocupăm mai degrabă un loc pe podiumul „Clasamentului ineficienței împotriva poluării”, și nu pe cel al eficienței. Însă, suntem pe locul I pe țară în topul laudei de sine și facem orice pentru a ne lăuda și alții.

Pe clujeanul de rând însă topurile care ne proslăvesc nu îl încălzesc cu nimic. Locuitorii din orașul cu cea mai bună calitate a vieții din România își mănâncă zilnic nervii și sănătatea printre mașini și gunoaie, în duhori de Pata Rât, făcând slalom printre rahați și deșeuri în cartiere.

Acest nou top în care suntem incluși „în top” este, din păcate, nu cireașa de pe tortul orașului fain (doar propagandistic), ci musca de pe rahatul din realitate. Ne bâzâie, dar nu ne aduce niciun beneficiu real. Ba, mai mult strică. Cum se spunea înainte de pandemie: „Poate iar se scumpesc chiriile!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *