Analiza

Ciolacu zice că nu candidează la prezidențiale. Dar cine va candida, că: ”uite Geoană, nu e Geoană”?

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a făcut diverse declarații pe tema candidatului PSD la prezidențialele din 2024. Un lucru e clar, cel puțin declarativ: nu el va fi candidatul și e cazul să se termine odată cu ”cutuma” PSD ca președintele partidului să fie și candidatul acestuia la prezidențiale. Mai ales că numele său a fost menționat, încă din luna mai, chiar de către prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, atunci când a fost întrebat dacă ar putea fi el prezidențiabilul social-democrat.

„Exclus, la prezidențiale sunt alți colegi mai potriviți… președintele partidului, îl avem pe domnul Rafila, o avem pe doamna Firea… Nu știu dacă Geoană își va dori, poate să fie un candidat redutabil care să câștige alegerile”, spunea Grindeanu într-o emisiune la Antena 3.

Era o ruptură în ”narativa” lui Ciolacu, care de anul trecut și-a pasat responsabilitatea unei candidaturi în cârca partidului. Responsabilitate pe care, de câteva zile, o tot reiterează:

”Dacă mâine sunt alegerile, eu nu sunt… eu nu m-aş înfige, sau nu aş accepta, în acest moment, să candidez. Pentru că prima provocare pe care o am ar fi cea de prim ministru, pe urmă mai vedem. (…) 99,9% nu cred că voi candida la funcţia de preşedinte”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuria trecută, la B1 Tv.

”Am închis total că președintele partidului este automat și candidatul la președinție. Cine dorește să candideze va intra într-un filtru, se va merge în fiecare organizație, se va vota”, a spus Ciolacu cu privire la cum va fi ales candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale.”

Încă de anul trecut, liderul PSD a declarat că va organiza alegeri interne pentru a stabili cine să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2024. El este cel care a aruncat în spațiul public și o serie de nume care ar putea să înfrunte un candidat puternic al partidelor de dreapta. El este cel care a declarat, încă de anul trecut, că Mircea Geoana, fost lider PSD, care în prezent este secretar general adjunct al NATO și medicul Alexandru Rafila sunt foarte ”prezidențiabili”.

După care a început ”Dansul Zamfirei”: ”doi pași la stânga, binișor – și alți doi pași, la dreapta lor”…

Octombrie 2022: ”Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Eu personal nu ştiu acest lucru. În schimb, ştiu cu certitudine un lucru – Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei”, a anunţat Marcel Ciolacu la conferinţa Judeţeană de Alegeri PSD Buzău.

Tot în octombrie 2022: ”Să ştiţi că şi domnul ministru Daea care este lângă mine nu este de neglijat ca şi candidat pentru Preşedintele României”, a afirmat Marcel Ciolacu, chestionat după conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene PSD Dolj când va desemna PSD candidatul la prezidenţiale, în contextul în care ar fi interesaţi de o candidatură Mircea Geoană şi Alexandru Rafila, subliniind și faptul că: ”Nu am văzut ca domnul Geoană să îşi fi anunţat vreo candidatură”.

În urmă cu trei zile Marcel Ciolacu, la Digi24, îl semi-scoate în cadru, din nou, pe Mircea Geoană:

”Mircea Geoană este un potențial candidat. Îmi este foarte greu să accept pe cineva care a plecat din PSD și și-a creat un partid, dar nu exclud acest lucru și nu eu decid. Până acum decideau liderii partidului cine este candidatul, acum nu mai decid ei, decide teritoriul”, a precizat liderul PSD, întrebat despre o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană din partea PSD.

Prin urmare, Marcel Ciolacu se arată, brusc, rezervat (dar nu o exclude, o pasează PSD-ului), față de o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale, făcând trimitere la faptul că acesta și-a creat un partid separat de PSD, după ce a fost exclus în 2014. Numai că toți social-democrații vehiculați pentru prezidențialele de peste doi ani au avut momente în care s-au pus pe poziții contrare celei asumate de partid, inclusiv Marcel Ciolacu.

Mircea Geoană a fost exclus de două ori din partid – în 2010 de Ponta și în 2014, tot de Ponta. Prima dată că a pierdut alegerile prezidențiale din 2009, a doua oară, că a pierdut Ponta alegerile prezidențiale din 2015. Glumesc, Ponta dorea să nu aibă nici un fel de opoziție în partid în 2009, așa că l-a executat. În 2014, liderii PSD s-au adunat pentru a analiza cauzele înfrângerii în fața lui Iohannis, dar la final s-a decis că Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova trebuie excluși. Nici măcar participanții la ședință nu au putut oferi o explicație coerentă de ce tocmai aceștia au fost scoși țapi ispășitori. Se pare că Ponta ar fi cerut excluderea pe motiv că aceștia ar sabota coeziunea internă a partidului. Practic, președintele PSD a încercat să elimine din fașă constituirea unei grupări care să-l demită la un congres extraordinar, cum făcuse tot el cu Geoană în 2010.

Mircea Geoană și-a fondat un nouă formațiune politică, Partidul Social Român, un partid efemer care nu a avut niciun succes notabil. Acesta este ”păcatul sciziunii” pomenit de către Marcel Ciolacu.

Culmea este că, în 2018, chiar Marcel Ciolacu a fost cât pe ce să se facă vinovat de acest ”păcat”.

După ce Liviu Dragnea a devenit liderul partidului, în vara lui 2017, Ciolacu a fost numit vicepremier în guvernul Tudose, la acea vreme speculându-se că deputatul de Buzău ar fi avut misiunea să-l țină la curent pe Dragnea cu ce se întâmplă la Palatul Victoria pentru a preîntâmpina repetarea unei rebeliuni la Guvern, după episodul Sorin Grindeanu, care anterior refuzase să mai fie o simplă marionetă, împins de la spate de Victor Ponta, împreună cu care, practic se baricadase în Palatul Victoria).

Numai că tocmai acest lucru s-a repetat, premierul Mihai Tudose încercând să scuture tutela lui Dragnea, secondat chiar de către Marcel Ciolacu.

Tentativa a eșuat, iar în ianuarie 2018 Tudose a demisionat după ce a fost amenințat cu retragerea sprijinului politic. La scurtă vreme, fostul premier s-a înscris în Pro România, partidul lui Ponta, iar demisiile din partid a lui Marcel Ciolacu și Paul Stănescu erau date ca iminente.

Numai că cei doi nu au făcut acest pas și au rămas în partid printre puținii opozanți ai lui Liviu Dragnea, timp de mai bine de un an. După intrarea în închisoare a acestuia și eșecul Vioricăi Dăncilă la prezidențialele din 2019, tandemul Ciolacu-Stănescu a avut legitimitatea necesară să revendice conducerea partidului.

Interesant este faptul că Alexandru Rafila a ieșit în stradă, în 2017, pentru a protesta împotriva OUG 13 care a fost adoptată chiar de către guvernul condus de Grindeanu.

„Se întâmplau lucruri care, după cum vă spuneam acum că intoleranța poate duce la un atentat la democrație, și atunci s-au întâmplat anumite lucruri care din punct de vedere politic nu erau corecte și care trebuiau îndreptate. Protestul într-o piață publică plină de oameni arată că societatea nu suportă astfel de derapaje. Acesta a fost mesajul și nu e nici un fel de rușine să faci un astfel de gest, este dimpotrivă o apărare a unui drept civic, a democrației”, se justifica Rafila în urmă cu doi ani când și-a anunțat înscrierea în PSD și candidatura la alegerile parlamentare pe listele social-democraților.

Totuși, Rafila avea deja legături strânse cu PSD la momentul când protesta în stradă împotriva guvernului social-democrat. Medicul fusese consilier personal al ministrului Sănătății, Ion Bazac, în 2008-2009, iar în primul guvern Ponta a fost secretar de stat tot la Ministerul Sănătății. În plus, potrivit CV-ului depus la Parlament, Alexandru Rafila a mai fost membru al PSD în perioada 2010-2013.

Iar Gabriela Firea este cunoscută pentru situațiile în care s-a situat contra partidului. După alegerea ei ca primar al Capitalei în 2016, relațiile cu președintele PSD de atunci, Liviu Dragnea, s-au răcit treptat, iar în 2018 s-a ajuns la o ruptură publică între cei doi.

„Am informații certe că mă spionează. Îmi urmărește activitatea, urmărește chiar clădirea Primăriei. Sunt oameni care au fost la mine în aceste zile și care ulterior au fost sunați chiar de dumnealui sau de colegi foarte apropiați, să fie întrebați de ce au fost la mine, dacă punem ceva la cale”, spunea Firea, într-o emisiune la România TV.

Firea susținea că Dragnea o suspecta că vrea să preia controlul partidului și să-și asigure o candidatură pentru alegerile prezidențiale din 2019, iar această suspiciune l-ar fi împins pe acesta să pună bețe în roate activității ei ca primar.

„PSD nu poate fi privatizat de un singur om, nu poate fi condus de un grup mic de persoane și să nu se consulte cu reprezentanții, cu oameni care sunt legitimați prin votul cetățenilor sau care sunt specialiști”, mai spunea Gabriela Firea.

Dar tocmai aceasta este esența acestui partid: ori este privatizat de către un singur om, ori de către o gașcă de interese adusă la putere de către un om.

Prin urmare, ce va fi: Geoană, Rafila, Firea, Ciolacu?

Pardon, Firea, nu – numai dacă nu se răscoală. Că a fost scoasă din cursa aceasta și pusă să alerge pe culoarul altei curse: Primăria Generală a Bucureștiului.

„Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Eu personal nu ştiu acest lucru. În schimb, ştiu cu certitudine un lucru – Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei”, a anunţat Marcel Ciolacu, în 28 octombrie, la conferinţa Judeţeană de Alegeri PSD Buzău.

Dacă este să ne raportăm la ”practicile” ”sistemului ticăloșit”, toți ce pomeniți sunt ”eligibili”, că au ”bube”, ”mucegaiuri” și ”noroi în CV: mai o șpagă luată la plic și filmată, mai niște afaceri pe timp de pandemie, mai un nic chelner de-al lui Hayssam, mai un soț de primărie cam voluntar cu banii publici, mă rog, chestii.

Așa că zic să nu ne luăm după aparențe, toți sunt în cursă, dar nu e bine să scoți ”premiantul” la vedere atît de curând, că se apucă de-l purecă toți analiiștii…