In vizor

Cine e în spatele transportului PSD-iștilor în București, cum au ajuns ei acolo și cine a plătit drumul?

Între 130 și 150.000 de oameni au luat parte aseară la mitingul PSD organizat în București. Cum au venit, așa au și plecat, nu s-au înregistrat incidente majore, doar vreo 20 de oameni leșinați de căldură, o masă de PSD-iști amorfă și plictisită care, la final de protest, când președintele PSD, Liviu Dragnea, își spunea puțin obosit discursul, a început încetuc să se întoarcă acasă, lăsând în urmă mormane întregi de mizerie. Pe banii cui, ne întrebăm?

Unii ar spune că pe banii partidului, alții că o parte ar fi venit de pe la consiliile locale, alții că PSD-iști și-au cam băgat coada prin bugete.

Nu știm, și nu putem proba, așa că așteptăm să se sesizeze niscai niște organe să înțelegem și noi ce s-a întâmplat de fapt, ieri în țărișoara noastră. Cert e că de ieri, românii au în buzunare cu câțiva lei mai puțin pentru toate forțele care s-au mobilizat aseară, de la jandarmi, la polițiști, elicoptere, chiar și toalete publice. Dar nu putem critica. La fel se întâmplă la orice protest (mai puțin partea cu asigurarea toaletelor).

Acum, până se sesizează cineva, până să aflăm câte una alta din ce a fost ieri în toată țara, vom începe să punem cap la cap piesele de puzzle. Să vedem cine a avut dreptate? Cei care spun că mitingul a fost cumpărat sau cei care spun că cei 150.000 de oameni s-au dus de bună-voie și nesiliți de nimeni în București, așa cum Firea se lăuda aseară în fața protestatarilor?

De la Cluj știm momentan sigur că unele autobuze care au pornit spre București aparțin de o firmă cu puternice legături PSD-iste. E vorba de Sosim Trans SRL, firma deținută de omul de afaceri Sorin Sipoș și soția sa Simona, și care face parte din grupul Alis.

Despre Sorin Șipoș știm că deține exclusivitate pe mai multe rute de transport județene, inclusiv cea spre Gilau care din acest motiv nu poate fi preluată de Compania de Transport Public Cluj-Napoca, așa cum se încearcă de mai bine de doi ani. Mai știm că e un puternic susținător al PSD și că a fost în centrul unui scandal acum câțiva ani când a spart geamurile unui local și s-a luat la bătaie pe fondul unei beții crunte.

Despre Alis s-au mai spus și se vor mai spune multe, de la dosarele grele la cursele fantoma. Ce e cel mai relevant în contextual actual e că ea e manevrată și deținută de un consilier județean PSD, pe numele lui Alin Popovici.

Firma Sosim Trans a avut anul trecut o cifră de afaceri de 500.000 de euro și doar 3.500 de euro profit. Având în vedere puternicele legături PSD-iste precum și prezența lui Popovici în consiliul Județean, nu putem să nu ne întrebăm, oare domnul Șipoș le-a făcut cadou membrilor PSD o excursie în București sau banii s-au scurs de undeva de pe la Consiliul Județean?

Oricum, din mărturiile celor prezenți aseară în Piața Victoriei, știm că o mare parte din ei s-au dus în București în excursie, la o plimbare, au primit o masă caldă și apă plată la discreție și nici vorbă să își plătească transportul. Iar asta înseamnă că cel puțin cei care au venit cu autocare au beneficiat de niște gratuități abuzive, scurse direct sau indirect din buzunarele românilor. Am dori cu această ocazie să vedem și noi nota de plată a ”celei mai mari excursii” organizate vreodată în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *