General

Ciceo, nu ti-e rusine? Oameni batjocoriti de personalul Aeroportului clujean! Au fost tinuti zeci de minute la -10 grade de un mitocan!

Am inteles deja ca Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj, nu il mai poate controla pe David Ciceo, patronul Aeroportului International Cluj-Napoca, desi nicaieri pe lumea asta nu e posibiul asa ceva. Am inteles si ca domnul Tise a renuntat sa il mai scoata pe Ciceo din functie si ca a renuntat la dreptul de suzeranitate asupra mosiei Aeroportului, dar nu am inteles si nu intelegem de ce nimeni nu se preocupa in judetul asta ca macar cetatenii sa fie respectati.

Nu e prima oara cand se intampla ca oamenii sa fie batjocoriti in incinta sau pe pista aeroportului clujean care e neincapator, prafuit si nemodernizat. Daca e vara, duhneste totul a borhot si vipie atat in salile de asteptare, cat si in mizeriile alea de autobuze, daca e iarna, pe invers. Mai ales ca soferii acelor cotete sunt niste brute la volan, care franeaza ca taranii tam nisam si ii baga pe toti pasagerii unii in altii, fara o minima atentie la acest aspect.

Sigur, la sala VIP a oficialilor, pe unde calatoreste domnul Tise cand merge la Dubai in vacanta, nu e problema.

Dar oamenii simpli o iau in freza.

Asa e si cazul lui Mario Mocan din Huedin care azi dimineata, alaturi de alte cateva zeci de pasageri, a fost la propriu victima gerului si a unui nesimtit de angajat al aeroportului care i-a tinut in autobuz pe minus 10 grade pe oameni cu usile deschise, ba i-a si luat la perpulis pe oameni.

Un mare #wuiemizzair si pentru compania de ratati Wizz Air care nu a gestionat corect momentul.

Sa citim postarea bietului calator, postare care a devenit virala, si sa o punem in oglinda cu comunicatele de presa in care Ciceo anunta cat de tare si modern e managementul sau. Bleah!

 

Bătaie de joc și umilință maximă pentru “engleji“
Am stat și tot m-am gândit să fac sau să nu fac această postare. Dar, pentru că, exact ce am pățit eu, au pățit și câteva zeci de copii și mame cu bebeluși, mă simt nevoit să scriu ce aventură groaznică am avut azi !
În dimineața această, 11 Februarie 2023, am avut planificat zborul, W63301, de pe Aeroportul “Avram Iancu”, Cluj-Napoca spre Luton-Londra cu plecare la orele 06:05. La aproximativ 05:15 vine personalul de la aeroport și începe îmbarcarea de la poarta B4. Pentru că aveam biletul cumpărat cu “Wizz Priority” m-am urcat, printre primii, în autobuzul care face legătura de la poartă până la avion.
Autobuzul ne aștepta cu ușile larg dechise. În sinea mea eram bucuros că în sfârșit plecam fără întârziere, ceea ce este foarte rar, în sutele de zboruri pe care le-am făcut. Ce să vezi !? Bucuria a început să treacă rapid când, după 5/10/15/20/30/40 de minute, ușile autobuzului nu se mai închideau și, atât afară, cât și înăuntru (ușile erau larg deschise), erau -10 grade. Deja și eu și restul pasagerilor eram înghețați tun. Mă cobor și merg înapoi la poartă pentru a cere explicații angajaților aeroportului Cluj-Napoca, pentru că șoferul nu era în cabină :
– Bună dimineața, nu vă supărați, cum este posibil să ne țineți 40 de minute afară, la -10 grade !? Eu ca eu, dar avem bebeluși și copii mici cu noi în autobuz !
– Auziți, aici nu aveți figuri de Anglia, aici este România. Sunteți în autobuz nu afară ! îmi răspunde o “doamnă” vizibil iritată de faptul că ea trebuia să fie responsabilă cu îmbarcarea de la 5 dimineața.
În acele momente, alți pasageri coboară și cer socoteală pentru același lucru. După încă câteva minute bune, apare și șoferul din interior (de la căldurică ) cu o cafea în mână bolborosind :
– Da’ ce plm de figuri au și ”engleji” ăștia… să stea la ei, să nu mai vină pe aici… doar nu sunt șofer personal… 😳😳😳
Într-un final ajungem la aeronavă pe la 6 dimineața, când, spre surprinderea noastră, aflăm că mai stăm încă aproximativ 30/40 minute în avion pentru că personalul morocănos a dus bagajele zborului nostru la altă aeronavă. Automat, trebuia descărcat de acolo, transportat la avionul nostru, încărcat și abia după să putem decola spre Luton-Londra…
Singurii care au mai salvat cât de cât situația a fost personalul navigant, care ne-a întâmpinat cu zeci de scuze și cu ceai/cafea caldă din partea lor. Probabil pentru a ne dezmorții din frigul pe care l-am îndurat pe aeroportul “capitală europeană” Cluj-Napoca…
Sper să nu deranjez pe nimeni că am îndrăznit să-mi spun părerea la ceea ce mi-a s-a întâmplat azi. Măcar aici, pe Facebook, să o pot face, că în altă parte nu am găsit unde să le pot face plângere !!!