In vizor

Chiriașii fără contracte legale, la mila proprietarilor. Asociația Chiriașilor Cluj: „Am primit în ultimele săptămâni nenumărate mesaje de la chiriași speriați că vor ajunge în stradă”

Asociația Chiriașilor Cluj a inițiat o petiție, care până acum a strâns peste 800 de semnături, prin care solicită sprijinul autorităților centrale și locale pentru „amânarea chiriei pe timp de pandemie”. O inițiativă necesară, în contextul crizei economice care deja și-a arătat colții pentru mulți chiriași care, datorită pierderii locurilor de muncă sau diminuării veniturilor, s-au trezit în imposibilitatea plății chiriei.

Însă, în lipsa unui contract încheiat în condiții legale între chiriași și proprietari, legea nu îi poate proteja pe niciunii, ambele părți putând suferi abuzuri. Chiriașii rămași fără bani de chirie riscă să ajungă în stradă, iar proprietarii se pot trezi cu apartamentele ocupate de locatari nedoriți, care nu plătesc chiria și care le pot lăsa chiar și datorii restante la întreținere, după încetarea stării de urgență.

Asociația Chiriașilor Cluj semnalează o situație care „va deveni din ce în ce mai critică”

„O dată cu prelungirea stării de urgență pentru încă o lună și în lipsa unor măsuri de protecție pentru chiriașii afectați de epidemia de COVID-19, situația va deveni din ce în ce mai critică.

Am primit în ultimele săptămâni nenumărate mesaje de la chiriași speriați că vor ajunge în stradă, deoarece și-au pierdut locul de muncă și nu mai pot plăti chiria. Ceea ce se întâmplă acum e încă o dovadă că piața chiriilor din Cluj nu este sustenabilă, că o mare parte din persoanele care locuiesc în chirie trăiesc de pe o lună pe alta.

Clujul se mândrește că este un oraș plin de posibilități unde nimeni nu este lăsat în urmă, dar criza actuală scoate din nou în evidență faptul că pentru o bună parte din clujeni munca lor nu le asigura un trai decent și demn, în timp ce #orasulcomoara oferă pentru dezvoltatori și rentieri profituri frumoase, totul cu sprijinul Primăriei.

Mai mult decât orice, e nevoie acum de măsuri imediate pentru a proteja pe cei mai vulnerabili, dar pe termen lung nu putem uita cine sunt cei responsabili pentru situația în care ne aflăm.

Semnează pentru amânare chiriei pe timp de pandemie.

Petiția mai rămâne deschisă până după Paști, când vom trimite semnăturile autorităților. Cine nu a semnat, acum e momentul”, își explică demersul cei de la Asociația Chiriașilor Cluj.

Petiția o puteți consulta aici: https://campaniamea.declic.ro/petitions/amanare-chiriei-pe-timp-de-pandemie

Legea nu poate proteja acolo unde nu există lege

Solicitarea Asociației Chiriașilor Cluj, de amânare a chiriei pe timp de pandemie, este adresată Guvernului, Parlamentului României și Primăriei Cluj-Napoca.

Guvernul, Parlamentul și Primăria nu pot însă interveni acolo unde închirierea s-a realizat fără proceduri legale – adică, în majoritatea cazurilor (în Cluj procentul chiriilor declarate legal fiind unul foarte mic, majoritatea proprietarilor preferând să evite plata taxelor aferente unui contract legal de închiriere, chiriașii acceptând închirierea doar pe baza unui acord verbal sau scris, dar nedeclarat la ANAF).

Chiriașii care stau în chirie fără forme legale depind și acum, ca și înainte, de bunăvoința proprietarului.

„Majoritatea închirierilor nu sunt declarate la ANAF, astfel încât măsurile luate de stat nu le-ar afecta în mod direct, însă o astfel de măsură luată de către stat ar facilita negocierea dintre chiriaș și proprietar, atunci când există o dispoziție legală”, recunosc, de altfel, initiatorii petiției.

Ce ar putea face statul chiar acum  ar fi o campanie de scoatere la lumină a chiriilor la negru, de verificare a proprietarilor care fac evaziune fiscală prin nedeclararea și neplata impozitelor aferente chiriilor. Prin descurajarea practicilor nelegale de închiriere s-ar aduce venituri importante la bugetul de stat, iar chiriașii ar fi protejați în fața abuzurilor proprietarilor, prin contracte încheiate conform legilor în vigoare.

În lipsa unor practici legale generalizate, chiriașii sunt obligați să accepte condițiile nelegale impuse de către proprietarii care argumentează neîncheierea unui contract  prin faptul că semnarea și declararea unui contract ar însemna o chirie mai mare, datorită taxelor suplimentare care ar trebui plătite la ANAF. Pentru a nu le fi puse în cârcă, tot lor, și aceste taxe, peste prețul chiriei, chiriașii acceptă de obicei compromisul nerespectării legii, închiriază apartamentele pe baza unei înțelegeri verbale sau a unui contract încropit prietenește, ad-hoc, urmând mai apoi a depinde, pe toată durata șederii, exclusiv de voința proprietarului – atât în privința duratei șederii, cât și a costurilor acesteia, a returnării garanției ș.a.

Așa se explică și nenumăratele „mesaje de la chiriași speriați că vor ajunge în stradă, deoarece și-au pierdut locul de muncă și nu mai pot plăti chiria”, primite de cei de la Asociația Chiriașilor Cluj. Fără contracte de închiriere declarate la ANAF și fără bani de chirie, chiriașii pot fi oricând evacuați din locuințe de către proprietari.

Autorii petiției cer:

„ – Suspendarea plății chiriei pentru întreaga perioadă a stării urgență pentru persoanele care au rămas fără un loc de muncă și re-eșalonarea plății pe o perioadă de un an

– Înjumătățirea prețului chiriei pentru întreaga perioadă a stării de urgență pentru persoanele care au intrat în șomaj tehnic și re-eșalonarea plății diferenței pe o perioadă de un an

– Acordarea unui ajutor de stat pentru plata utilităților pentru toți cei afectați de starea de urgență

– Suspendarea evacuărilor și trecerea în ilegalitate a întreruperii serviciilor de utilități pentru neplată până la sfârșitul anului pentru toți cei afectați de epidemia de COVID-19

– Posibilitatea suspendării sau rezilierii contractelor de închiriere pentru persoanele care au fost forțate să părăsească locuința închiriată din cauza epidemiei de COVID-19”

Pentru toate acestea, însă, este nevoie de un contract încheiat în condițiile legii, care să se supună rigorilor legale, care presupun atât drepturi, cât și responsabilități, pentru ambele părți.

Pe când o campanie pentru contracte legale de închiriere?

Pentru apărarea drepturilor chiriașilor, Asociația Chiriașilor Cluj ar trebui să întreprindă și o campanie permanentă de educare a chiriașilor, care ar trebui îndemnați să nu mai accepte închirierea apartamentelor fără semnarea unor contracte legale. Dacă ar exista o masă critică în acest sens, proprietarii ar fi nevoiți să respecte pretențiile chiriașilor și legea, iar chiriașii ar locui mai liniștiți în apartamentele pentru care plătesc, de multe ori, mai mult de jumătate din salariu.

„Odată cu prelungirea stării de urgență, numărul chiriașilor amenințați cu evacuarea pentru imposibilitatea de plată a chiriei se află într-o continuă creștere.

Chiriașii reprezintă una din categoriile cele mai vulnerabile în fața epidemiei de coronavirus. Chiar și anterior declarării stării de urgență, plata costurilor locuirii în marile centre urbane din România reprezenta pentru mulți o povară considerabilă.

Odată cu restricțiile aferente stării de urgență, o bună parte din chiriași fie și-au pierdut locul de muncă, fie postul lor a fost suspendat fiind forțați să accepte soluția șomajului tehnic și o reducere considerabilă a veniturilor. În lipsa unei decizii legislative care să îi protejeze, chiriașii afectați de pandemie au în acest moment 4 opțiuni:

1. Să se mute înapoi împreună cu familia și să pună în pericol sănătatea membrilor mai în vârstă ai propriei familii, în cazul fericit în care există posibilitatea de a se muta cu familia;

2. Să ceară proprietarului o amânare a plății chiriei sau o scădere a acesteia pe perioada de criză, depinzând în acest caz de bunăvoința proprietarului;

3. Să refuze să părăsească apartamentul, dacă proprietarul nu este de acord cu o amânare sau scădere a chiriei, fapt care deși ar permite chiriașilor respectarea distanțării sociale impuse pe perioada epidemiei, ar putea avea repercusiuni legale și materiale după trecerea crizei;

4. Să ajungă în stradă.

Din aceste motive, susținem că este nevoie urgentă ca autoritățile să ia măsuri pentru protecția chiriașilor afectați de epidemia de COVID-19”, scriu autorii petiției, în textul acesteia.

După cum remarcă cei de la Asociația Chiriașilor Cluj, și proprietarii pot suferi abuzuri din partea chiriașilor, care pot refuza acum atât să plătească chiria, cât și să părăsească apartamentul. Lipsa unui contract încheiat legal îi poate face și pe proprietari să se trezească în situația neplăcută de a nu putea elibera apartamentul, de a nu încasa nici chiria și de a se alege eventual și cu datorii la întreținere și cu eventuale pagube materiale, la finalul stării de urgență. Neîncheierea unui contract înseamnă că legea o face, atunci când cele două părți nu se mai înțeleg, acela care are mai mult tupeu.

Așadar, cele mai bune măsuri pe care le pot lua autoritățile pentru protecția chiriașilor sunt reprezentate, în primul rând, de aducerea acestora în legalitate și de abia apoi de crearea unui nou cadru legal care să îi protejeze mai bine de abuzuri atât pe chiriași, cât și pe proprietari. E normal ca piața să fie liberă, dar nu este corect ca la ajutorul autorităților să se apeleze doar atunci când înțelegerile nelegale între părți nu le mai sunt favorabile niciunora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *