Sport

CFR Cluj, obligată la victorii. Feroviarii au trei meciuri în 10 zile, două dintre ele în Gruia cu adversari accesibili

CFR Cluj a avut un parcurs acceptabil în acest început de sezon, însă ardelenii au nevoie de şase puncte în următoarele două meciuri pe teren propriu pentru a nu rupe contactul cu echipele care se bat la play-off.

Un succes contra Craiovei, în weekend-ul trecut, ar fi simplicat situaţia clujenilor la jumătatea turului de campionat, însă remiza venită în condiţii speciale, cu un jucător mai puţin timp de oră, a avut un impact pozitiv asupra suporterilor şi oficialilor clubului. Feroviarii, însă, au în faţă acum o nouă perioadă de foc, cu trei meciuri în 10 zile, deplasarea de la Steaua venind între două partide pe teren propriu.

Dacă speranţele nu sunt foarte mari în meciul de la Bucureşti, programat joi, 22 septembrie, elevii lui Vasile Miriuţă nu ar trebui să facă paşi greşiţi în partidele programate pe teren propriu. Primul joc este sâmbătă, cu FC Voluntari, Camora şi colegii săi fiind obligaţi să obţină a treia victorie a sezonului şi pentru a mai tăia din diferenţa de şapte puncte care îi separă de formaţia lui Florin Marin. Clujenii vor avea, apoi, patru zile de pauză până la confuntarea cu Steaua, acolo unde un egal poate fi considerat un rezultat pozitiv, după alte patru zile în Gruia urmând să ajungă Gaz Metan Mediaş, un alt adversar în faţa căruia CFR-ul porneşte favorită indiferent de locul de disputare al meciului, informeaza CJSport.ro.

Având în vedere şi programul medieşenilor din următoarea săptămână, un succes al feroviarilor luni, 26 septembrie, o poate sălta pe CFR peste formaţia lui Cristi Pustai, astfel că înaintea unei noi întreruperi a campionatului, care va veni după meciul de la Târgu Mureş, clujenii pot ocupa un loc promiţător în clasament.

În schimb, fără vreo victorie în cele două jocuri din Gruia pe care CFR le va începe din postura de mare favorită, ardelenii vor rămâne, foarte probabil, tot pe locul 12 în clasament, iar play-off-ul se va îndepărta tot mai tare de elevii lui Vasile Miriuţă.

Ultima etapă a turului Ligii I este programată în 22 octombrie, acum, după şapte runde, feroviarii având patru puncte în clasament, ocupanta ultimei poziţii care duce în play-off fiind chiar FC Voluntari, 11 puncte.

Adversarii CFR-ului până la finalul turului

17 septembrie: FC Voluntari (a)

22 septembrie: Steaua (d)

26 septembrie: Gaz Metan Mediaş (a)

1 octombrie: ASA Tg Mureş (d)

15 octombrie: Poli Iaşi (a)

22 octombrie: Viitorul (d)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *