Sport

CFR Cluj a mai luat doi jucători, unul dintre ei de la Ferencvaros Budapesta. Alex Neagu l-a convins pe Miriuţă

CFR Cluj a reuşit să obţină, ieri, semnătura a doi jucători pentru următoarele sezoane. Mijlocaşul Alexandru Neagu şi atacantul Laszlo Hodgyai vor îmbrăca tricoul vişiniu al CFR-ului şi vor încerca să-şi ajute echipa în tentativa de a prinde play-off-ul.

Neagu a fost la FC Clinceni, formaţie pentru care a ieşit din plin în evidenţă în sezonul trecut al ligii secunde. Acesta a venit în probe la formaţia din Gruia în urmă luna trecută, iar antrenorul Vasile Miriuţă a hotărât să-i dea o şansă mijlocaşului în vârstă de 23 de ani.

Al doilea jucător transferat de către alb-vişinii este Laszlo Hodgyai, un atacant de 24 de ani care a evoluat sezonul trecut pentru Ferencvaros Budapesta, însă pentru formaţia a doua a clubului, anunta CJSport.ro. Născut la Miercurea Ciuc, Hodgyai a fost în urmă cu patru ani în curtea celor de la ASA Târgu Mureş, după care a jucat doar în Ungaria, la Soroksar şi Ferencvaros II, de unde a fost adus acum la CFR.

Clujenii au semnat înainte de startul campionatului şi cu Andrei Peteleu, însă acesta nu a fost folosit de Miriuţă până acum în cele două meciuri oficiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *