In vizor

Cetatenii de pe strada Oasului sunt revoltati. ”Ne-au sechestrat masinile in curte!”

Strada Oasului, mai exact de la intersectia cu Bulevardul Muncii si pana in dreptul fostei fabrici de portelan Iris, a ajuns sa fie calvarul locuitorilor din zona. Acestia se plang ca lucrarile de refacere a tramei stradale le-a blocat accesul in curti si din aceasta cauza sunt nevoiti sa isi parcheze masinile la sute de metri de casa pe strazile laturalnice. Cei care nu s-au aflat acasa cand au inceput lucrarile au ramas cu masinile blocate in curte.

Nu mai este o noutate ca nu mai exista strazi in zona centrala a municipiului Cluj-Napoca pe care sa poti circula normal, fara sa vezi muncitori de la Kiat sau Diferit. Cu toate acestea in cartierele marginase ale orasului este aceeasi situatie, aceleasi santiere, aceleasi utilaje si aceleasi scuze puerile ale Primariei. 

“Ne cerem scuze dar trebuie sa facem reabilitarea stradala pentru ca altfel pierdem finantarea”.

In urma cu aproape un an de zile locuitorii de pe Calea Baciului s-au confruntat cu aceeasi problema ca si cei de pe strada Oasului. Si la lucrarile de modernizare a tramei stradale din cartierul Iris angajatii Diferit au sechestrat masinile cetatenilor in curte sau le-au ingradit accesul spre locuinte. 

“ De cand sapa aici la noi nu pot sa imi bag masina in curte. Sunt nevoit sa imi parchez masina pe strada Iasomiei la cateva sute de metri distanta. Intr-o dimineata mi-am gasit-o zgariata”, a afirmat Vasile, unul dintre cetatenii afectati de sapaturile de pe Oasului.

Reprezentantii Primariei Cluj-Napoca spun ca lucrarile pe strada Oasului vor fi finalizate abia in toamna acestui an si ca realizarea de cai de acces inspre curtile oamenilor ar ingreuna desfasurarea activitatii pe santier.

“Pe strada Oasului lucrarile de refacere a tramei stradale vor fi finalizate in toamna. In zona reclamata, fiind casa langa casa, nu s-au putut executa cai de acces la fiecare curte pentru ca acest lucru ar fi dus la intarzierea lucrarilor”, a afirmat Iulia Persa, sefa Serviciului Mass Media al Primariei Cluj-Napoca.

Un alt locatar de pe strada Oasului a reclamat faptul ca fara sa fie anuntat de muncitorii care executa lucrarile i-a fost sapat santul pentru fundatia strazii in fata portii si a ramas cu masina in curte.

“Am fost plecat cateva zile iar cand m-am intors aveam santul de un metru si ceva in fata portii. Masina imi era in curte si nu am reusit sa o mai scot. Efectiv mi-au secestrat-o, ingradindu-mi dreptul de a circula”, a afirmat un cetatean. 

Proiectul de reabilitare a tramei stradale este finantat din fonduri europene iar prin contractul de finantare constructorii sunt obligati sa fie finalizeze lucrarile pana la sfarsitul anului 2015. Locuitorii din cartierul Iris au ajuns, insa, la capatul rabdarii pentru ca strada Oasului se afla in santier general a doua oara in decurs de doi ani. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *