In vizor

Centrele de permanență medicală, o raritate la Cluj, față de alte județe

Senatorul UDMR Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate din Senat, prezent ieri seară la emisiunea Urbano, la NCN, a definit unele dintre prioritățile din actualul său mandat. Rezolvarea problemelor de infrastructură medicală spitalicească și extra-spitalicească se află printre prioritățile enunțate de Laszlo Attila.

O problemă de infrastructură medicală o reprezintă în județul Cluj centrele de permanență care există în număr insuficient și doar de formă, acestor centre lipsindu-le dotările necesare pentru ca medicii de familie care lucrează aici să poată rezolva toate cazurile de urgențe ușoare și medii. Centrele de permanență, dacă ar exista, măcar unul în fiecare cartier și în fiecare zonă rurală, ar putea prelua un număr însemnat de urgențe ușoare care astfel nu ar mai ajunge la UPU, decongestionând acest serviciu supraaglomerat, destinat urgențelor majore:

„Ce avem de făcut? Centre de permanență! Cum să le dotăm, cum le standardizăm. În județul Cluj avem 4, în Timiș avem 47. În Cluj-Napoca avem două. Și atunci trebuie să vedem ce avem de făcut, în condițiile în care ne propunem să descongestionăm singurul UPU într-un oraș care este de peste 300 000 de locuitori. 

(În centrele de permanență lucrează medici de familie care pot prelua urgențele ușoare în afara programului în care sunt deschise cabinetele medicilor de familie – n.r.)

S-a uitat dotarea lor. Un centru de permanență necesită și o parte de laborator și o parte de imagistică. Este foarte adevărat că statisticile arată că o bună parte din problemele privind urgența mică ar trebui rezolvate la acest nivel, dar dacă nu sunt dotați, nu au aparatură, atunci este absolut normală atitudinea pacienților, că «nu are rost să mă duc acolo, pentru că oricum mă trimite dincolo!» 

Sunt pediatru, vă spun din experiență: de obicei copiii nu prea fac febră înainte de masă, sau părinții observă seara la culcare că parcă e mai călduț copilul. Cele două centre din Cluj funcționează, au câte 6 medici, cred că vor fi mai multe în viitor. (Cele două centre sunt situate pe strada Horea, nr. 78, și pe Aleea Băița, nr. 9 – n.r.)

Mai devreme sau mai târziu va trebui să ne hotărâm și să facem pași în direcția ca, inclusiv la nivel decizional, această descentralizare să fie continuată. Nu au fost continuate, de exemplu, demersurile în acele instituții a cărora activitate a fost sistată. Nu au apărut nici centrele de permanență, la Mociu a apărut, dar în multe alte locuri nu au mai apărut, respectiv nu a fost făcută nici transformarea care a fost gândită la nivelul anului 2009-2010, de a le transforma. La Cluj, în mediul rural funcționează centrul de permanență de la Mociu, dar ele au fost gândite la vremea respectivă de a fi transformate în unități de asistență medico-socială, având în vedere structura demografică, respectiv vârsta populației pe care o deservește”, a declarat, la NCN, Laszlo Attila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *