După mai multe tentative eșuate de valorificare a terenului de pe strada Victor Babeș (unde zac acum ruinele defunctului proiect Akademia Center), se pare că de data aceasta demersurile Consiliului Județean sunt concrete. În scurt timp, astăzi sau mâine, urmează să fie publicat pe SEAP, anunțul pentru concursul de soluții în vederea desemnării unui proiect câștigător pentru realizarea Centrului Integrat de Transplant. Partea grea va urma după încheierea concursului pentru că este vorba de un proiect mare și scump. La o evaluare incipientă și foarte aproximativă, este vorba de o investiție de 14 milioane euro.
În ceea ce privește concursul de soluții, reprezentanții Consiliului Județean au declarat că în acest moment se află la faza aprobării pentru a fi urcat în SICAP/SEAP.
„Mai sunt niște etape de parcurs, azi sau mâine ar trebui să aflăm răspunsul de la SEAP și apoi răspunsul de la Jurnalul Uniunii Europene, dar nu am avut probleme niciodată. Când avem aprobarea de urcare a concursului atunci anunțăm informațiile exacte”, a precizat Valentin Jucan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj.
Concursul de soluții este, în general, o procedură destul de scurtă, care durează câteva luni, însă totul depinde de cei care vor aplica.
În ianuarie anul trecut, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj a anunțat că pe terenul de pe Victor Babeș va fi construit un centru integrat de transplant, unde ar urma să se mute Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, care în prezent funcționează la mansarda Clinicii Medicală II. Potrivit declarațiilor lui Tișe de anul trecut, acest proiect ar putea fi gata în cinci ani.
“Am dobândit proprietatea acelui teren, am expertizat acele clădiri, dorința noastră de la început a fost să nu facem un mall acolo, ci să facem un centru integrat de transplant. Acest centru va încorpora atât partea de transplant rinichi, inimă cât și ficat. Este o construcție care va fi finanțată cu bani de la Consiliul Județean, UE și fonduri norvegiene, iar peste câțiva ani va fi un centru de referință în România. Acolo avem 15.000 mp, din care 7.000 de mp va fi suprafața construită.Vom face tot ce ține de noi pentru a obține acești bani. Institutul de Transplant Renal se va muta în întregime aici”, spunea președintele Consiliului Județean, în ianuarie 2019.
Terenul de pe Victor Babeș a fost concesionat de către Consiliul Județean în urmă cu 13 ani pentru construirea unui centru comercial. După ce a eșuat lamentabil proiectului mall-ului Akademia Center, autoritățile locale au luat în calcul realizarea unui parking, apoi a unui spital de copii, iar anul trecut a fost lansată ideea construirii unui centru integrat de transplant.