Pentru Evaluarea națională care tocmai s-a încheiat, s-au înscris 90% din numărul total al elevilor din clasa a VIII-a.
În cifre seci, asta însemnând că 16.000 de absolvenți ai ciclului gimnazial au închis definitiv manualele școlare, fără a putea să-și continue studiile la liceu. Vă este clar că, în cele mai multe cazuri decizia nu a fost a lor, ci a părinților.
De ce le-a mâncat pisica cartea şi viitorul altfel celor 16.000 de copii? Din cauză de sărăcie. Conform studiilor și datelor oficiale, doar 4 din 5 copii încheie clasa a VIII-a și doar 7 din 10 sunt absolvenţi de liceu. Iar victimele abandonului şcolar sunt, majoritar, copiii din mediul rural, cei din familiile sărace, din comunităţile de romi sau cei cu dizabilități.
Cu bună ştiinţă politicienii români încalcă Constituţia României (Art. 32 – Dreptul la învăţătură) şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Art. 14 – Dreptul la Educaţie).
Ca să-l parafrazez pe Strabon, în continuare, cei mai viteji dintre români și-au vândut copiii. Că vânzare de copii se cheamă îngrădirea dreptului la educaţie prin discriminare pe criterii etnico-sociale.
Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește analfabetismul funcțional. La fel, avem cele mai multe mame minore din UE, unele chiar la a patra naștere. La casele de copii sunt numeroase cazuri de minore care rămân însărcinate, sau altele în care fetele se prostituează.
Crunta realitate a unui stat eşuat în mafiotism de cumetrie: mai mult de 30% din copiii din România trăiesc în sărăcie. Iar mărirea alocațiilor promisă de actuala coaliție tinde să devină o poveste fără sfârșit.
“Zicerile” populare condamnă Abecedarul. Cică: „Unde e multă carte e și prostie multă“…
Că românul trăieşte în filozofia că n-are decât o viață de trăit. Aşa că nu și-o trăiește decât în prezent și-și contorizează numai trecutul: “ce-am mâncat, ce-am băut și ce-n viață am… putut”. E important prezentul nu viitorul. Și asta se vede la o simplă lecturare a alocărilor bugetare.
Așa că, viitor de aur țara noastră are – asta după ce-și va clefăi prezentul ca să trăiască în trecutul în care dacii aveau 7 metri și sub Bucegi se construiau tuneluri ce duceau direct la Panoul de Control al Universului.
Este clar că multora le-au cam sărit siguranțele.
Într-un raport UNESCO privind rata de participare la educația primară și secundară, România ocupă cu brio un ultim loc în cadrul țărilor din Uniunea Europeană. Politicienii români, prin legi imbecile, au reușit prăbușirea indicatorului de participare la educație la vârste fragede, ceea ce demonstrează clar lipsa de interes de creștere a calității învățământului, în pofida declarațiilor sforăitoare. Întreb: când s-a alocat ultima dată 6% din PIB Educației?
Cert este că numai aşa, prin îngrădirea dreptului la Educaţie, ni se fură viitorul.
La final vom ajunge să trăim după cât de educați suntem și asta se vede deja cu ochiul liber la câți analfabeți cronici ne conduc destinele. Și suntem la fel de vinovați ca și politicienii pe care-i votăm.
Unde este “România educată” a Klaunului Iohannis? La nivel de concedii sudate de vacanţe şi invers.
Rămâne cum s-a stabilit: se desfiinţează clase, se închid şcoli, se desfiinţează posturi, iar în locul pensionaților din şcolile de prestigiu, ajung, fără un concurs care ar dovedi calitatea și performanţa, profesorii cărora li s-au desfiinţat şcolile. Nimic nu se pierde totul se transformă. În bani. Și dacă am vrea să începem de undeva cu asanarea sistemului de educație și cu gândirea unui viitor pentru România, ar trebui prin a o da Justiţiei pe Abramburica Andronescu, să răspundă legal măcar pentru dispariția școlilor profesionale, eliminarea examenului de admitere la liceu și/sau la facultate, modificarea programelor școlare ca pe chiloți, în funcție de obscure interese șamd. Chestii făcute în mandatul său de abramburit Educaţia.
La noi se merge cu “Educația pre Educație călcând”. Ne-a zis-o și Julian Hingley, expert britanic în educaţie (citez): „Şcoala din România formează cetăţeni fără spirit civic. Românilor nu le pasă îndeajuns de mult ca să facă ceva“.
Ar mai fi o șansă dacă „îi înveţi pe copiii o perspectivă completă, rotundă, asupra vieţii, dacă îi înveţi ce este responsabilitatea, ce este empatia socială, virtuţile civice, lucrurile acestea se pot rezolva”. Zău, responsabilitate?
Am avut un Premier plagiator. Rectori plagiatori. Miniştri şi Şparlamentari cu CV-urile mai false decât nişte buze botoxate şi cerem responsabilitate?
Vorba unui copil care n-a mai apucat să-și ia BAC-ul, toţi aceştia au făcut tot ceea ce a fost posibil ca „sfârşitul învăţământului românesc” să fie „precum al lui Ştefan cel Mare – un soare strălucitor care apune de la o rană la picior”…
Mă rog, rana alor noştri este la cap. De unde se şi împute.
Şi, gata!