Între 600 și 800 de cazuri de mari arși se înregistrează anual în România, ceea ce ne aduce în situaţia nefericită de aa fi „fruntaşii” Europei – se arată într-o analiză a Hotnews.ro.
Incendiul produs sâmbătă seară în secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț doar readuce în atenție o problemă dureroasă, care ne bântuie de mulți ani și nu a fost rezolvată nici în cei 5 ani scurși de la incendiul din clubul Colectiv: România nu își poate îngriji marii arși, neavând niciun centru performant pentru tratarea lor.
În lipsa unor astfel de centre, transferul pacienților cu arsuri grave în 24-48 de ore la spitale performante din străinătate este vital.
Cazul medicului Ioan Cătălin Denciu, de la Spitalul Județean Neamț, este totuși unul norocos din acest punct de vedere, autoritățile mobilizându-se rapid pentru a îl transfera la un spital din Belgia în 12 ore de la incendiu. Soarta multora dintre marii arși din România rămâne, însă, la voia întâmplării.
Mecanism de transfer la care s-a lucrat 2 ani, abandonat de ultimii 2 miniștri ai Sănătății. Un mecanism de transfer care prevedea criterii și pași clari pentru transferul marilor arși, la elaborarea căruia au lucrat timp de 2 ani medici specializați în tratarea arșilor și supraviețuitori ai incendiului din Colectiv, a fost abandonat de ultimii doi miniștri ai Sănătății: Victor Costache și Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu a putut fi contactat de HotNews.ro pentru precizări pe acest subiect, până la momentul publicării acestui articol.
Avem cei mai mulți mari arși din Europa. În România se înregistrează, anual, între 600 și 800 de cazuri de mari arși – cei mai mulți din Europa. O parte dintre ei sunt tratați în țară, o parte sunt transferați în străinătate. Tragedia de acum 5 ani din clubul Colectiv nu a făcut decât să atragă atenția tuturor asupra situației lor, dar problema este mult mai veche.
Mecanism de transfer la care s-a lucrat 2 ani, abandonat de ultimii 2 miniștri ai Sănătății. Un mecanism de transfer care prevedea criterii și pași clari pentru transferul marilor arși, la elaborarea căruia au lucrat timp de 2 ani medici specializați în tratarea arșilor și supraviețuitori ai incendiului din Colectiv, a fost abandonat de ultimii doi miniștri ai Sănătății: Victor Costache și Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu a putut fi contactat de HotNews.ro pentru precizări pe acest subiect, până la momentul publicării acestui articol.
Avem cei mai mulți mari arși din Europa. În România se înregistrează, anual, între 600 și 800 de cazuri de mari arși – cei mai mulți din Europa. O parte dintre ei sunt tratați în țară, o parte sunt transferați în străinătate. Tragedia de acum 5 ani din clubul Colectiv nu a făcut decât să atragă atenția tuturor asupra situației lor, dar problema este mult mai veche.
La 5 ani de la Colectiv, singura soluție pentru pacienții cu arsuri foarte grave rămâne tot transferul în străinătate. Așa a ajuns Ministerul Sănătății, mai mult la presiunea supraviețuitorilor din clubul Colectiv, să elaboreze un mecanism de transfer. Practic, mecanismul de transfer prevedea că, în maximum două ore din momentul în care pacientul cu arsuri grave ajunge la spital, o comisie formată din 3 membri – medicul curant al pacientului, un medic ATI și un medic specializat în chirurgie plastică sau chirurgie generală, după caz – se întrunește pentru a analiza dosarul medical al pacientului și după caz, aprobă, motivând necesitatea, transferul pacientului pentru a fi tratat în străinătate, pe baza unor criterii clare.
Mecanismul de transfer al marilor arși în străinătate a fost elaborat de o comisie formată din medici specializați în tratarea marilor arși și din supraviețuitori ai incendiului din clubul Colectiv, care au lucrat la el timp de 2 ani. Elaborarea mecanismului de transfer a început în mandatul de ministru al Sănătății al Sorinei Pintea.
În toamna anului 2019, când Sorina Pintea a părăsit Ministerul Sănătății, mecanismul de transfer era aproape finalizat și mai trebuiau reglate doar mici detalii. Odată cu venirea lui Victor Costache la conducerea Ministerului Sănătății, echipa sa a anunțat că mecanismul de transfer urma să fie refăcut de o nouă comisie, cu toate că acesta era aproape finalizat, după o muncă de un an.
În cele din urmă, la presiunea supraviețuitorilor din clubul Colectiv, proiectul de Ordin a ajuns să fie publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății pe 21 februarie. Proiectul urma să stea în transparență publică până pe 2 aprilie, timp în care erau primite eventuale noi propuneri de modificare, iar ulterior ar fi trebuit, în mod normal, să fie aprobat și să intre în vigoare.
La ieșirea din dezbatere publică, pe 2 aprilie, Ministerul Sănătății avea deja un nou șef: Nelu Tătaru îl înlocuise pe Victor Costache la scurt timp după debutul epidemiei de COVID-19 în România. Victor Costache nu se grăbise nici el cu aprobarea Ordinului.
Actualul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, nu a semnat și aprobat Ordinul nici la 7 luni și jumătate de când acesta a ieșit din dezbatere publică.
„Având în vedere capacitatea limitată de paturi la nivel național pentru pacienții arși și necesitatea asigurării în regim de urgență a tratamentului necesar pentru pacienții care au arsuri grave, există situații în care se impune transferul în străinătate al acestor pacienți. În vederea facilitării accesului în timp util al pacienților cu arsuri la tratament, se impune constituirea la nivelul tuturor spitalelor care asigură managementul cazurilor de arsuri a unei comisii de profesioniști, respectiv medicul curant al pacientului, un medic desemnat în prealabil de șeful de secție ATI, un medic desemnat în prealabil de șeful de secție de chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz, care va analiza documentele medicale ale pacienților și va stabili dacă este necesar transferul acestuia în străinătate, motivând necesitatea transferului”, se arăta în referatul de aprobare a proiectului de Ordin, publicat în luna februarie pe site-ul Ministerului Sănătății.
Pas cu pas: Ce prevedea mecanismul de transfer al marilor arși în străinătate. Ce prevedea proiectul de Ordin de ministru pus în dezbatere publică în luna februarie:
Art. 1. – În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentului Ordin, la nivelul spitalelor care asigură managementul cazurilor de arsuri, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri, se constituie comisii pentru analiza solicitărilor de transfer în străinătate, în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave, denumită în continuare Comisia.
Art. 2 . – Comisia poate aproba transferul în străinătate numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de acces în centrele pentru arși conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinul ministrului sănătății nr. 476/2017 și numai in cazul în care paturile pentru tratamentul arșilor grav de la nivel național sunt integral ocupate, prin confirmare de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență – C.O.S.U. din cadrul Ministerului Sănătății.
Art. 3. – (1) Comisia este formată din 3 membri: medicul curant al pacientului, un medic în specialitatea anestezie şi terapie intensivă și un medic în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz, desemnați în prealabil prin decizie a directorului medical, ținând cont de graficul lunar al gărzilor.
(2) În cazul în care medicul curant al pacientului este medicul desemnat în prealabil în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz, comisia de la alin. (1) se completează cu un medic din specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz prin dipoziție a șefului de secție chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz.
Art. 4. – Comisia se întrunește în regim de urgență la solicitarea medicului curant al pacientului, în maxim 2 ore de la primirea cazului.
Art. 5. – (1) Comisia analizează dosarul medical al pacientului și după caz, aprobă, motivând necesitatea, transferul pacientului în vederea efectuării tratamentului în străinătate, pe baza Criteriilor de internare în centrul pentru arşi și Criteriilor de internare în compartimentul de terapie intensivă al centrului pentru arşi prevăzute în Anexa 5 la Ordinul ministrului sănătății Nr. 476/2017. Se va ține cont în evaluarea oportunității transferului de „Pasul 1: evaluarea probabilității de supraviețuire a pacientului”, prevăzut în Anexa 8 – Evaluarea si predictia sanselor de supravietuire a pacientului ars, la același Ordin.
(2) În cazul în care există mai multe victime, respectiv accident cu victime multiple sau mai multe accidente cu victime unice, se va ține cont în evaluarea oportunității transferului și de „Pasul 2: Acordarea nivelului de prioritate” și „Pasul 3: Reevaluarea atunci când triajul este gata”, prevăzute în Anexa 8 – Evaluarea și predicția șanselor de supravietuire a pacientului ars, la Ordinul ministrului sănătății Nr. 476/2017.
Art. 6. – Deciziile comisiei se iau prin consens.
Art. 7. – (1) Aprobarea comisiei de transfer al pacientului pentru tratamentul în străinatate se transmite Ministerului Sănătății – Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (C.O.S.U.) în scris sau electronic la adresa cosu@ms.ro.
(2) C.O.S.U. facilitează procedura de obținere a acordului din partea unității medicale primitoare din străinătate, în conformitate cu protocoalele de colaborare încheiate de către Ministerul Sănătății și informează Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Serviciul Monitorizare și Coordonare, care întreprinde măsurile necesare asigurării transferului și informarea secretarului de stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.
(3) Transportabilitatea din punct de vedere tehnic a pacientului, inclusiv mijlocul de transport care se va folosi în transfer se stabilește la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență în urma analizării datelor transmise de Comisie, în termen de 2 ore de la obținerea de către C.O.S.U.a acordului unității medicale primitoare din străinătate.
Art. 8. – În cazul în care pacientul nu îndeplinește criteriile de transfer în străinatate, comisia va consemna acest lucru în Foaia de observație a pacientului prin sintagma “Nu îndeplinește criteriile stabilite pentru transfer” și va acorda asistența medicală în continuare conform standardelor de specialitate.
Art. 9. – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului Ordin, Ministerul Sănătății inițiază demersurile necesare pentru încheierea protocoalelor de colaborare cu unități medicale din străinătate care asigură asistenţă medicală bolnavilor cu arsuri.
Art. 10. – Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății precum și spitalele care asigură managementul cazurilor de arsuri vor duce la îndeplinire prevederile prezentului Ordin.