Mihai Neamt este unul dintre cei mai reputati penalisti ai Clujului, absolvent de Sincai si, in general, un om inflacarat. Nu impulsiv, inflacarat. In ciuda agendei incarcate, fostul elev de la Sincai, ajuns astazi avocat faimos, si-a facut timp sa ne scrie cateva randuri foooooarte interesante, oglinda unui spirit ascutit si a unui suflet mare.
Mai mult, Mihai Neamt ataca direct problema, ca un avocat curajos ce este, aducand 3 argumente foarte consistente care il pozitioneaza „de partea copiilor”. Cele 3 argumente sunt si un posibil schelet juridic ce ne arata ca parintii si copiii abuzati au sanse enorme in instanta sa sparga „sentintele” dascalimii de la Sincai.
Domnule Mihai Neamt, Jos Palaria!
Va rog sa cititi aceste randuri, dragi liceeni si dragi parinti. Mi-as dori peste ani ca voi, viitori absolventi de Sincai, sa reveniti asa cum face Neamt, cu curaj, in apararea Cuvantului.
„Domnule Liviu Alexa,
Mă numesc Mihai Neamț, sunt avocat de penal și am absolvit Șincai în 1992. Până mai ieri eram mândru de liceul pe care l-am terminat și mândru de modul în care au onorat prin lume numele liceului, colegii mei de generație și mulți copii talentați ce au venit după noi.
De câteva zile m-a cuprins o supărare, ce nu-și găsește intensitatea în amărăciune decât în durerea pricinuită de moartea marilor mei dascăli Dabala si Titus Morar, care în timpurile ciudate de după Revoluție, mi-au dăruit într-un liceu de filologie libertatea nestânjenită a cuvântului și savoarea polemicii, fie ea uneori stânjenită de tabuuri.
În zilele din urmă nu-mi recunosc liceul și nici dascălii, în această cruciadă absurdă împotriva însuși fundamentului profilului liceului, cuvântul. Nu pot și nu voi fi de acord cu absurdul sancțiunilor stabilite, nu doar dintr-o solidaritate retrospectivă cu colegii mei de la Șincai, ci și datorită profesiei mele, aprioric născută pentru apărarea celui slab și oprimat.
Cred că modul de reacție al conducerii liceului nu este în acord cu o minimă înțelegere a vremurilor în care trăim și a legilor ce ne guvernează, iar argumentele mele sunt următoarele:
1. Spațiul virtual, în general, Facebook în mod particular, sunt instrumente ale comunicării libere și neîngrădite, iar cenzurarea sau sancționarea oricăror postări sunt posibile doar în situații extreme, generate sau fundamentate de săvârșirea de infracțiuni sau apologia acestora. Umorul, pamfletul sau chiar benigna bârfă nu se regăsesc în niciuna dintre țările civilizate ale acestei lumi printre postările ce permit sancțiuni. În mod particular, în situația de față, cu atât mai mult cu cât grupul de comunicare de pe facebook avea un caracter închis și privat, nu elevii sunt cei care ar trebui sancționați pentru ceea ce conținea, ci cei care, la limita violării secretului corespondenței, au accesat și devoalat în public informații ce nu erau astfel destinate.
2. Constituția României protejează în mod explicit în articolul 30 libertatea de exprimare, ca drept fundamental al oricărei democrații și o face fără distincție în ceea ce privește vârsta cetățenilor săi, minori sau majori. A pune în balanță destinul unui tânăr cu manifestarea ipocrită a principiului „Afară e vopsit gardul și înăuntru-i leopardul”, nu doar că reprezintă o reacție disproporționată, ci și o lipsă de respect a celui ce pretinde respect față de dreptul celuilalt de a fi altfel.
3. Regulamentul intern al instituției de învățământ are ca menire asigurarea unui cadru de bună funcționare și bună conduită în cadrul instituției de învățământ. Este inacceptabil a pretinde extinderea acestuia în spațiul intim și privat al elevului, pentru că, per a contrario, dacă am accepta extinderea acestor norme dincolo de poarta școlii, am ajunge la situația aberantă în care am recunoaște dreptul unei instituții de a îngrădi drepturi și libertăți în afara spațiului legii. Or, potrivit aceleiași Constituții, legea, mai precis emiterea ei, revine Parlamentului.
Disproporția vădită între faptă și sancțiune mă face să afirm că în această „cruciadă a copiilor”, eu sunt de partea copiilor”, incheie Neamt scrisoarea exploziva.