Politica

Ce speră România să obțină la Varșovia

Președintele Klaus Iohannis participă vineri și sâmbătă la Summitul NATO de la Varșovia, iar duminică va avea o întrevedere cu omologul său polonez, Andrzej Duda. Consiliul Suprem de Apărare al Țării a aprobat în luna mai ”liniile generale de mandat” ale României la summitul NATO de la Varsovia.

CSAT nu a detaliat aceste ”linii generale”, dar președintele Iohannis a vorbit despre obiective României la mijlocul lunii mai, după o întâlnire cu secretrarul general NATO, Jens Stoltenberg, la București:

Asigurarea unei prezențe credibile și predictibile a forțelor aliate pe flancul estic, cu realizarea echilibrului între dimensiunea nordică şi cea sudică a flancului estic.

Stabilirea cadrului unei prezențe aliate navale permanente la Marea Neagră.

Găsirea unei soluții pentru derularea de activități comune de instruire a forțelor aliate în regiune

Situația ”prezenței navale permanente” la Marea Neagră a constituit subiect de dialog al autorităților române cu Turcia, de neînțelegeri cu Bulgaria și a sfârșit insuficient explicată publicului din România.

În mediile de specialitate lucrurile sunt clare: SUA sprijină acest proiect iar un pachet de măsuri privind creşterea prezenţei maritime a NATO în zonă urmează să fie prezentat în alianță până pe data de 30 septembrie.

Echilibrul Nord-Sud din Flancul Estic ar putea fi realizat prin ”ridicarea în rang” de brigadă NATO a unei brigăzi românești, la efectivul căreia vor contribui și alte state aliate.

Inițial, NATO a luat în calcul suplimentarea la 5 a numărului de batalioane amplasate pe Flancul Estic, variantă evocată de ministrul britanic de Externe Philip Hammond pe 21 mai.

Liderii celor 28 de state membre NATO se reunesc vineri la Varșovia, în cadrul unui Summit de la care se așteaptă măsurile care să continue cel mai amplu proces de revitalizare al Alianței de la destrămarea URSS, în încercarea de a contracara o Rusie agresivă și impredictibilă. Alianța condusă de Statele Unite continuă pe linia deschisă în 2014 la precedentul summit din Țara Galilor, pentru a se asigura că nu va mai fi luată prin surprindere, așa cum au afirmat vocile critice că s-a petrecut la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea și în debutul conflictului din estul Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *