Editorial

Ce nu vede clujeanul turmentat de admiraţie deşartă prin Oraş

A început şcoala. Previzibil, circulaţia în oraş s-a dat peste cap. Cetăţenii Clujului mobilităţii urbane (premiu anunţat cu mare tam-tam), condus de cel mai extracalifragilistic primar din Galaxie, Însuşi El, Excelenţa Sa Emil Boc (premiu anunţat cu mare tam-tam), au rămas înţepeniţi în trafic.

La ora la care citiţi aceste rânduri, mulţi n-au mai ajuns la serviciul lor. La o parte, de când s-au urcat în mijlocul de transport în comun şi zac pe Podul de la Calvaria, sau prin altă parte a rutelor de transport local de pe axa Este-Vest, le-au expirat deja biletele. Se aşteaptă haita de controlori să pună la loc în bugetul local ceea ce se dă ca gratuitate pentru Oastea Martorilor lui Boc.

De ce rămâne clujeanul înţepenit în trafic? Din masochism în general: aşa îi place lui. Să îl înjure pe Boc din trafic şi să-l voteze cu entuziasm, cum l-a votat şi pe Gheorghe Funar 12 ani la rând – dar azi unul n-ar mai recunoaşte.

Dar sunt şi cauze obiective, dar care puteau fi evitate dacă exista bunul simţ al unei viziuni cu privire la dezvoltarea oraşului. Care bun simţ nu a existat, ci numai servirea clientelei politice cu autorizaţii de construcţie blocuri turn în buricul târgului, fără nici un studiu de impact. O dată.

A doua oară, prin Urbanismul Sălbatic şi lipsit de scrupule practicat în Primăria Cluj-Napoca prin care s-au creat noi cartiere dormitor, nu cartiere dezvoltate cu bun simţ: cu centru civic, gradiniţe, şcoli, parcuri şamd. La care se adaugă crearea de parcuri industriale în zone care nu au nici o legătură cu dezvoltarea oraşului, ci cu partipriurile imobiliare ale celor care-l căpuşează de 30 de ani.

Acesta este motivul pentru care, zilnic, oraşul este tranzitat pe axa Est-Vest de oamnei care au treabă, nu se află în treabă după cum îi acuză, cu neruşinare, Emil Boc.

Au treabă: să să ducă la serviciu, să îşi ducă copiii la şcoală, să-şi rezolve problemele administrative – toate acestea puteau fi evitate dacă exista cap şi viziune la dezvoltarea Oraşului. Aşa, fiecare maşină introdusă în trafic produce efecte dezastruoase. Iar Boc, care ştia că începe şcoala şi că au să fie probleme, putea să-şi petreacă ieri timpul cu cei de la CTP şi Poliţia locală, să creeze strategii de intervenţie rapidă, nu să se filmeze populist cu câinii din adăpostul RADP, pe care nu i-a băgat în seamă niciodată până acum. Cum nu bagă în seamă nici un efort făcut de clujeni în acest sens (al câinilor fără adăpost) şi a trebuit răscoală populară pentru ca să accepte locuri pentru plimbare pentru câinii cu stăpâni – şi acelea făcute în bătaie de joc. Cam atât despre ipocrizia personajului.

Apoi sunt vinovate (şi de investigat) investiţiile: cele cu care se laudă municiplitatea, făcute şi acelea ca să fie bifate.

Principala cauză a blocării traficului în această dimineaţă e că unul dintre multiplele înnoite troleibuze ale flotei Companiei de Transport Local conduse de celebrul Neag, a decedat în trafic. Avem flotilă, avem valoare!

Apoi poliţiştii rutieri şi cei locali, ieşiţi pe teren (aşa declară ei şi-i credem pe cuvânt) cu un ceas înainte să meargă copiii la şcoală, nu au fost capabili să gestioneze situaţia.

Şi nici nu au să fie vreodată. Oraşul este prost gândit ca trafic. Cu prea multe traversări pietonale – în care oraş gândit normal un sens giratoriu este blocat din patru părţi cu treceri de pieton?

Unda verde nu există, degeaba se laudă municipalitatea că ar fi pus la punct aşa ceva.

Benzile dedicate transportului local, la fel ca pistele pentru biciclete, sunt varză – încep de nicăieri şi se termină niciunde. După ce municipalitatea a modernizat Calea Moţilor cu dale din granit şi borduri magnifice, acum le-ar da jos (că nu din banii lor le-ar da) şi ar extinde benzile dedicate. Că era imposibil ca, mai întâi, să facă benzile dedicate, apoi să modernizeze trotuarele. Că erau bani europeni în joc. Şi nu se făcea să nu fie cheltuiţi. Cum nu se făcea să nu poată raporta Boc că a făcut chestii nemaipomenite pentru Oraş şi este primul din ţară care absoarbe banul european.

Iar autobuzele şcolare mai mult încurcă traficul – căci poliţiştii locali blochează străzile cu jumătate de deas înainte ca acestea să fie puse în trafic, făcându-l varză pe acest trafic, zilnic.

Cei care încă ne mai sună să ne spună că încă mai stau în staţii, că nu mai vine nici un mijloc de transport de mai bine de jumătatea de ceas, să zică mulţumesc că studenţii au intrat o parte în sesiune şi nu participă şi ei la haos.

Şi ar mai fi de zis.

Dar şi mâine e o zi.

Şi, spre disperarea Oştirii Martorilor lui Boc, nu tac, indiferent de cât spumegă ei că m-ar plăti PSD-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *