FOTOGRAFILA

Ce i s-a întâmplat grav, azi noapte, lui Ioan Rus?

Moto: „Ioan Rus este atât de rău, de nu-şi vrea nici lui binele” (Un fost şef de poliţie)

Cu o modestie caracteristică unui om pornit din Urişor, Ioan Rus spune că în „Clujul ăsta” cel mai important om este Mitropolitul. Patru locuri mai jos – „riectorii” şi, după aceea, „noi, puleţii”.

Numai că domnul Ioan Rus se răsfaţă, fiindcă El este Stăpânul Oraşului. De aceea suntem foarte îngrijoraţi de iminenţa unui zvon care se insinuează tot mai tare, ca pârţul de zidar.

Se pare că, azi dimineaţă, când s-a trezit şi s-a uitat în oglindă, domnul Rus a observat că are un cap pătrat. Practic, i s-a pătrăţit capul. El era cubic de fapt, dar, din locul din care domnul Ioan Rus privea, capul părea pătrat.

Speriat, Ioan Rus l-a sunat imediat pe marele neurochirurg Ştefan Florian, ca să îl întrebe ce boalaă este aceasta? Dar nici cel mai mare neurochirurg al României n-a ştiut să-i răspundă.

Este o situaţie foarte tragică, pentru că Oraşul are nevoie de Ioan Rus, dar acesta nu-şi mai poate exercita menirea de Stăpân al său. El nici nu mai poate lucra, de exemplu, intra în „geleul” personal. Că se agaţă cu colţurile-n capitonajul scump şi-zgârie mahonul şi vopseaua.

Un angajat Mercedes, sub anonimat, ne-a relatat că, azi dimineaţă, Ioan Rus nu a reuşit să intre nici prin uşile batante ale show-room-ului din cauza capului pătrat. Mai mult, la intrarea în show-room, camerele video au fost zgâriate cu colţurile capului de către cunoscutul Şef al Oraşului şi s-au dus lentilele „carlţais”.

În speranţa că se va face bine, îi dorim domnului Ioan Rus multă sănătate şi-i cerem scuze dacă-i sugerăm diagnosticul… este o boală populară care se numeşte „s-ai beşini în cap”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *