Din oras

Ce facem cu strada Edgar Quinet? Ne batem joc de ea în continuare?

Strada Edgar Quinet revine în atenţia opiniei publice. După ce au aşteptat ani la rândul să li se asfalteze câteva sute de metri din stradă, locuitorii reclamă faptul că în zonă este un pericol iminent să ieşi cu copiii la plimbare. Pe lângă acest asptect, cetăţenii se plâng de faptul că mijloacele de transport în comun sunt insalubre şi nu respectă programul de circulaţie.

Una dintre mămicile care locuiesc în zona străzii Edgar Quinet a reclamat recent că a devenit un adevărat sport extrem să îşi plimbe copilul în cartier. Doamna Alexandra a sesizat administraţia locală, prin intermedul site-ului domnuleprimar.ro, că strada în cauză, asfaltată electoral, nu are trotuare, în zonă nu există niciun parc, iar utilizarea mijloacelor de transport public este dificilă din cauză că autobuzul care deserveşte locuitorii de pe strada Edgar Quinet este insalubru şi nu îşi respectă programul de funcţionare. 

“Am ieşit ieri să îmi plimb copilul şi îi risc viaţa. Dumneavoastră ştiţi că stradă Edgar Quinet este doar parţial pavată şi nu are trotuare? Ştiţi că de o parte şi de alta a străzii sunt parcate maşini şi că dacă nu ar fi maşinile respective ar fi nişte cratere în locul lor? Ştiţi că nu există nici un parc de copii în zona? Ştiţi că autobuzul care circulă în zona nu prea îşi respectă programul şi este insalubru? Ştiţi că parcările din centru s-au scumpit cu toate că parcul central este acolo şi pentru părinţii care nu au condiţii în propriile cartiere? Oare acest cartier s-a ridicat peste noapte neavând autorizaţiile necesare de la administraţia locală? Presupun că nu am să primesc răspuns la niciuna din întrebările de mai sus. Strada aceasta este un pericol pe cale să se întâmple. Nu ne putem scoate copiii din casă datorită condiţiilor precare oferite: nu trotuare, nu transport public decent şi să nu uităm de starea deplorabilă în care se află singurul drum de acces în zonă”, a scris clujeanca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *