In vizor

Ce cred proprietarii de pământuri din zona Hoia despre scandalul creat în jurul drumului de acces pietruit

Ziar de Cluj a stat de vorbă cu proprietarii de terenuri din zona Hoia cu privire la scandalul creat de pietruirea unui drum de acces. Aceștia susțin că era nevoie ca acest drum să devină practicabil deoarece accesul în zonă se făcea cu mare dificultate. 

Liviu Lupău, proprietar de teren în zona Hoia, susține că accesul pe vechiul drum se făcea cu mare dificultate, în special pentru mașinile de pompieri sau salvare. Iar ecologiștii care vor să protejeze pădurea ar trebui să știe că multe dintre terenurile din zonă sunt de fapt pășune.

„Eu sunt de acord cu pietruirea drumului. Până la urmă s-a făcut un acces mai facil, mai ales pentru casele care erau acolo. Nu putea intra salvarea când era vreme rea, nu puteau intra pompierii. Nu era acces. Era un drum de pământ. Poate că a fost cândva pietruit, dar de atunci s-a făcut iar de pământ. Eu deocamdată curăț terenul pentru că am primit o adresă de la Primăria din Florești, că ei au zis că e pășune, dar între timp s-a împădurit. Cel pe care l-am angajat să îmi curețe terenul a zis că are acces destul de greu în zonă cu utilaje. Am înțeles că e ceva Asociație de ecologiști care ar fi zis că de ce se curăță terenurile, că ar trebui să rămână împădurită. Dar acele parcele sunt pășune, nu sunt pădure. Pe de o parte Primăria mă somează să îmi curăț terenul, pe de altă parte nu mă lasă ceilalți. Sper să se rezolve problema și faptul că s-a pietruit un drum e o chestie bună, nu rea”, a declarat Liviu Lupău pentru Ziar de Cluj.

Un alt propietar de teren, Alin Moraru a declarat că acel drum era oricum intens folosit de bicicliști, de pasionații de sporturi extreme, dar și de clujenii care voiau să iasă la iarbă verde. Mai mult decât atât, dacă acel drum s-ar asfalta ar putea reprezenta o alternativă pentru cei care locuiesc în Florești și care acum sunt nevoiți cu toții să folosească centura improvizată din Donath. 

„Mie mi se pare puțin absurd, în sensul că drumul acesta există de ani de zile, dar era greu accesibil. Drumul e pe hartă, e acolo. Am văzut pe acolo mașini, bicicliști, mașini de teren. Nu e ca am făcut un drum nou. Noi nu am participat. Îmi pare rău. Nu a venit nimeni la mine. Dacă ni se cerea puneam și noi ceva. Mi se pare un lucru foarte bun pentru toată lumea. Am făcut ceva ce nu a făcut Primăria, deși ne așteptăm ca ei să facă chestiile astea. E drum pe harta, ar fi bine să fie și asfaltat dacă se poate. Înainte erau șanțuri mari. Se practică pe acolo sporturi cu motoare de teren și aerau șanțuri destul de adânci. Dacă mergeam cu SUV puteam ajunge, cu Dacia probabil că era mai dificil. Este un drum care duce la pădure, pe coama dealului Hoia. E un drum folosit dacă vrei să ieși la aer liber cu familia. Ar fi o zonă foarte bună pentru un parc de aventură. E nevoie de un acces mai bun. Inclusiv pentru cei care vin din Florești ar fi un lucru bun. Ar putea să urce din Florești și să iasă la Tăietura Turcului, să nu mai meargă toți în aceeași direcție”, a declarat Alin Moraru pentru Ziar de Cluj.

De asemenea, Alin Moraru crede că dezvoltarea acelei zone nu are cum să fie oprită. Deja au fost ridicate mai multe blocuri. Iar în privința celor îngrijorați pentru pădure, acesta îi asigură că nimeni nu va da autorizații de construire în pădure, deci nu va fi afectată.

„Noi momentan nu avem niciun plan cu terenul respectiv. Avem destul de mult teren. Sunt trei parcele. Una care a aparține de Cluj și două care aparțin de Florești. Una este pădure și va rămâne pădure. Pe celelalte două se pot construi case sau blocuri. Din ce am înțeles eu se lucrează la un PUZ, sunt unele care sunt aprobate. Sunt și câteva blocuri. Sunt chiar multe blocuri făcute.  Nu am nimic împotriva celor care vor să conserve pădurea, dar pădurea oricum se va conserva. Nu se vor da autorizații de construire în pădure. E vorba de drumul care te-ar ajuta să ajungi în pădure dacă dorești, sau dacă vrei să ajungi pe coama dealului unde e pășune. Degeaba vrem să oprim dezvoltarea, e nevoie. Prețurile la locuințe au explodat în Cluj-Napoca și pentru că nu se dau autorizații de construcție”, crede Alin Moraru.

Pietruierea drumului din Hoia a stârnit revolta cetățenilor îngrijorați de soarta pădurii. Pentru a elucida misterioasele lucrări de pietruire, Ziar de Cluj l-a contactat pe Adrian Apostoaie, șeful Ocolului Silvic Cluj, care a explicat faptul că drumul a fost îndreptat și pietruit la inițiativa proprietarilor din zonă, fondul forestier nefiind afectat. În documente, figurează ca drum public, dar nicio instituție nu îl revendică. Primăria Cluj-Napoca spune că nu este drumul său, Consiliul Județean spune la fel, iar Primăria Baciu habar nu are despre ce drum este vorba, deci e clar că nici al său nu este. Deși este drum public și se află în proprietate publică, nicio instituție de stat nu recunoaște că are bucata respectivă de drum.

Citește mai mult:

Adevărul despre isteria creată că se distruge Hoia – Adrian Apostoaie, șeful Ocolului Silvic Cluj, în privința pietruirii drumului: „Nu e niciun fel de problemă, nu s-a afectat fondul forestier, drumul acela e drum de peste 50 de ani”

EXCLUSIV – Drumul NIMĂNUI din Pădurea Hoia-Baciu. Nicio instituție nu îl revendică, iar privații fac lucrări de pietruire

Rectorul USAMV intră în scandalul cu drumul pietruit din Pădurea Hoia: „Au pietruit și pe proprietatea noastră. Trimit inginerii topografi și depunem plângere la poliție”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *