Din oras

Ce bugetari beneficiaza de prime de Craciun

Chiar daca este an de criza, unele institutii ale statului acorda prime de Sarbatori angajatilor. Nici in Cluj-Napoca nu se face rabat de la regula. Cei mai norocosi dintre ei sunt angajatii  Aeroportului „Avram Iancu” din Cluj, care primesc, fiecare, cate 500 de lei. Si angajatii Companiei de Apa Somes SA vor primi cate 150 de lei. Alti bugetari primesc tichete cadou sau cadouri pentru copii.

Toti angajatii Aeroportului International „Avram Iancu” din Cluj vor primi, anul acesta, cate 500 de lei in plus la salariu.

„In anul 2013 toti angajatii vor beneficia de prima de Craciun, suma medie acordată fiind de 500 lei pe angajat”, se arata intr-un raspuns remis de aeroport.

La Compania de Apa Somes SA, conform contractului colectiv de munca, fiecare din cei 1.950 de angajati ai companiei din judetele Cluj si Salaj (sediul central si cele patru sucursale) va primi 150 lei, nediferentiat fata de pozitia ocupata.

Angajatii Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca nu beneficiaza in 2013 de prime de Sarbatori, ci de 15 tichete de masa/angajat, in luna decembrie 2013.

Functionarii Primariei Cluj-Napoca nu primesc bonificatii de Sarbatori. In schimb, Consiliul Local a alocat 59.700 de lei Sindicatului “Civitas” pentru achizitionarea de cadouri pentru copiii angajatilor primariei si a serviciilor publice aflate in subordinea CL Cluj.

Feroviarii nu vor incasa prime, insa s-au gasit ceva bani pentru a le oferi copiilor acestora un cadou.

„Am facut demersuri sa se dea cadouri copiilor. La CFR SA si CFR Calatori se pare ca se va ajunge la 150 de lei pentru fiecare copil, iar la CFR Marfa, pana acum, nu s-au gasit decat 50 de lei. Speram sa mai urce”, a declarat liderul sindical Viorel Istrate.

Premierul Victor Ponta a declarat ca anul acesta angajatii din ministere nu vor incasa prime de Craciun. Ministrul de Interne, Radu Stroe, pare, in acest context, cel mai „darnic” sef. El a spus ca subordonatii sai vor primi de Craciun jumatate din banii pentru uniforma pentru 2013, restul urmand sa-i primeasca in primul trimestru din 2014. Cu toate acestea, purtatorul de cuvant al IPJ Cluj ne-a declarat ca politistii clujeni nu beneficiaza de prime de Craciun sau alte bonificatii de Sarbatori.

Lista institutiilor care nu acorda prime este, totusi, destul de lunga.

Astfel, angajatii Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca nu primesc prime sau bonificatii de sarbatori. Nici Regia Autonoma de Drumuri si Poduri din Cluj nu acorda premii de Sarbatori angajatilor. In aceeasi situatie se afla si angajatii Consiliului Judetean Cluj, ai Universitatii Babes-Bolyai sau ai Prefecturii Cluj.

In schimb, tichete cadou de Craciun se vor oferi si la Compania de Drumuri, fiecare angajat primind cate 250 de lei. CNADNR are un total de peste 6.000 de salariati, la nivel national.

 Foto: sursazilei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *