Amicii ziarului

Ce-ați făcut din noi, jegoșilor

Scris de 9,911

de Răzvan Dragoș

Notă: Pe Răzvan Dragoș îl puteți citi zilnic pe blogul www.tvdece.ro

 

Am ajuns aseară acasă la 22:30, după un marș de trei ore și câțiva kilometri prin Cluj. Alina mi-a spus:

– Te rog, hai să închidem televizorul, telefoanele și să ne culcăm, că simt că înnebunesc dacă mai asimilez informații. Nu mai pot, trebuie să iau o pauză, sunt extenuată, m-au obosit ăștia mai ceva ca la muncă.”

Și ne-am culcat. Am adormit cu greu, chiar dacă eram rupt. De când a izbucnit criza, nu mai dorm bine. Mă frământ, mă macină întrebările înainte de culcare și somnul mi-e agitat.

Ca noi, sute de mii de alți români, care ziua merg la muncă și seara la protest. Fiecare doarme cât poate, se descurcă cum poate. Pita trebuie pusă pe masă, dar nu poți să stai în casă în timp ce alții plănuiesc să ți-o fure. Și te duci la al doilea loc de muncă: protestul. Ăsta e noul program de funcționare a României: 8:00-18:00 muncă, 19:00-23:00 protest. Oamenii își rup din timpul cu familia, cu copiii, ca să își strige durerea în stradă. Copiii trebuie să afle de la vârste mult prea fragede că mami și tati nu se pot juca cu ei în seara asta, ci trebuie să iasă în stradă pentru viitorul lor. Se duc la protest, se întorc târziu în noapte, își pupă copiii care dorm și a doua zi o iau de la capăt.

S-au învrăjbit familiile. Părinții își blamează copiii pentru că ies în stradă, iar copiii au obosit să le explice de ce o fac. Tatăl și fiul sunt certați, mama și fiica nu și-au vorbit de o săptămână. “De ce nu înțelegi că ies pentru viitorul meu, la fel cum v-ați răzvrătit și voi pentru viitorul vostru?” “Da’ ce-i așa de grav, mamă, nu vezi câte ne dă guvernul ăsta?”

Se ceartă prietenii. Oameni care până mai ieri erau la bere acum sunt dezbinați de politică. “De ce nu ieși, bă în stradă, nu te interesează ce se întâmplă în țara asta?” “Mă piș, pe mine nu mă afectează!” “Mă piș io pe tine, fraiere!”

Se ceartă vecinii. Se ceartă oamenii necunoscuți.

Lumea e la cuțite pe internet. Se iscă certuri din senin, se aruncă injurii, principiile și valorile se topesc, cuvintele zboară ca gloanțele. Mediul care mobilizează cel mai bine lumea pentru proteste e și mediul în care oamenii sunt din ce în ce mai dezbinați.

Și toate astea din cauza voastră, jegoșilor. Beți de putere, însetați de hoție, v-ați băgat, din nou, cozile spurcate în viețile noastre și ne-ați întors unul împotriva altuia. Sunteți niște scursuri dispuse să dinamitați o țară pentru interesele voastre. Jegoșilor.

Dar nu-i nicio problemă, am încredere că românii vor continua să meargă la al doilea loc de muncă. Seară de seară. Un loc de muncă plătit cu cea mai puternică monedă: demnitatea. Chestie pe care voi n-o aveți și n-o să ne-o puteți fura niciodată, oricât de hoți ați fi.

Vă vedem, jegoșilor.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours PubliNews
    Prima finantare blue IFC sprijina, prin BT, folosirea sustenabila a apei
  • Acum 11 hours Din oras
    Fiindcă de peste un deceniu cablurile din Cluj-Napoca nu au fost integral îngropate, un clujean cere prin bugetarea participativă măcar înălțarea cablurilor care pot fi atinse cu mâna
  • Acum 12 hours Politica
    #ECHIPA_CÂȘTIGĂTOARE a pierdut și președinția Sectorului 3 București. Așteptăm, cu interes, ziua ejectării din fruntea Senatului
  • Acum 12 hours In vizor
    Hop și Boc să se lipească de imaginea celor 8 bacalaureați de nota 10 din acest an! Ar trebui să ne fie rușine, nu să ne felicităm!
  • Acum 13 hours Politica
    Guvernul, măciucă la buzunarele românilor: Crește impozitul pe dividende de la 5% la 8% începând de anul viitor. Cresc accizele la alcool și tutun, cresc impozitele la jocurile de noroc, TVA pentru băuturile cu zahăr crește la 19%
  • Acum 13 hours Sanatate
    În două săptămâni, numărul clujenilor internați cu COVID-19 s-a dublat. N-am scăpat de pandemie
  • Acum 14 hours Politica
    PSD declanșează alegeri în organizațiile care au câștigat alegerile locale din 2020, iar în celelalte organizații începe ”reorganizarea”. Filiala Cluj a ”înfrânt” pe linie
  • Acum 14 hours Din oras
    Încă un ”rând” de amânare de termen pentru licitația de proiectare și execuție a metroului din Cluj
  • Acum 14 hours Din oras
    Accident pe Regele Ferdinand, în față la Central: șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar
  • Acum 14 hours Politica
    S-A DAT COMANDA: REPER, Dacian Cioloș, în barca noului partid, ADUNAREA! Încă trei parlamentari au părăsit azi USR
  • Acum 15 hours PubliNews
    Ferestre și uși la preț de producător, exclusiv pentru bistrițeni, de la TeraGlass
  • Acum 15 hours Din oras
    „Modernizarea locurilor de joacă” părăginite din Cluj-Napoca, solicitată prin procesul de bugetare participativă: „Unele locuri de joacă nu au mai fost modernizate de mult timp”
  • Acum 15 hours In vizor
    Sindicaliștii din Penitenciarul Gherla aduc acuze grave actualului șef al Secției Exterioare de femei Cluj-Napoca: ”Probleme cu alcoolul. Înjură subordonații. Nu a fost sancționat”
Citește și...
Amicii ziarului

UE – Romania 2-0

Exceptionala crestere economica de 6 % din Romania trebuie privita dincolo de efectul de baza […]

Recomandările redacției
TOP CITITE