Politica

Ce a fumat Cordoș? “Sperăm la doi-trei deputați și un senator”

Dacă ne raportăm la rezultatele obținute de PSD Cluj la alegerile locale, au șanse reale să obțină doar un singur loc de deputat. Asta nu îl împiedică însă pe președintele PSD Cluj Alexandru Cordoș să se amăgească și să spere că partidul va obține un scor care să le aducă doi-trei deputați și un senator. PSD Cluj a reușit să obțină un senator și trei deputați acum patru ani când paridul era pe val și a câștigat alegerile, dar în acest moment, cel puțin la Cluj, PSD se află în cădere. 

”Am stabilit lista pentru Senat și Camera Deputaților. În această etapă de înnoire a partidului, acest nou proiect pentru PSD Național și PSD Județean. Sigur că s-a discutat cu foarte multă lume, cu oameni care pot să vină spre noi și am stabilit ca oameni cu notorietate, oameni cu cariere deosebite, oameni cu prestanța profesorului Vasile Dâncu și a domnului Patriciu Achimaș Cadariu și eu au acceptat să fie pe primele locuri, să deschidă listele. La Senat Vasile Dâncu și la Camera Deputaților Patriciu Achimaș. Avem mulți colegi din organizația județeană care suntem pe celelalte 13 locuri pentru Camera Deputaților și pe cele șase locuri pentru Senat. Lista finală o să v-o comunicăm după validarea din partea Biroului Politic Național. Au fost foarte multe discuții. noi astăzi când vorbim avem un singur post de deputat după procentele pe care le-am obținut chir dacă am intrat târziu în campanie, chiar dacă la intrarea în campanie aveam 8%. Am scos aproximativ 14%, dar tot puțin. Trebuie foarte multă deschidere și înnoirea partidului și desigur în aceste condiții sperăm la doi-trei deputați și un senator”, a declarat pentru Ziar de Cluj Alexandru Cordoș.

Pe lângă cei doi care deschid listetele, Vasile Dâncu și Patriciu Achimaș, pe liste s-ar mai afla Alexandru Cordoș, Pop Laura sau Gabriela Ciot, dar și alți membri PSD din teritoriu.

În 2016 PSD Cluj a obținut la alegerile parlamentare 61.992 de voturi – 25,92% pentru Camera Deputaților și 62.505 de voturi – 26,17% pentru Senat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *