Compania Gabriel Resources a anunțat, într-un comunicat de presă, că tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) a declarat procedura închisă la 14 septembrie 2023. Este vorba despre procesul privind blocarea exploatării miniere de la Roșia Montană, motiv pentru care, compania minieră a solicitat inițial prin actele depuse la dosar despăgubiri în valoare de 3,3 miliarde de dolari. Potrivit surselor G4Media, suma finală solicitată de Gabriel prin recalcularea dobânzilor s-a dublat, ajungând la 6,5 miliarde de dolari. Rămâne la latitudinea judecătorilor să decidă dacă și cât va primi Gabriel Resoursces cu titlu de despăgubiri.
”Compania a inițiat arbitrajul în fața ICSID în iulie 2015, în temeiul tratatelor bilaterale de investiții Canada-România și Regatul Unit-România, ca urmare a refuzului ilegal al României de a autoriza proiectul minier de la Roșia Montană din România”, afirmă compania.
Potrivit sursei citate, în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul de arbitraj ICSID, tribunalul trebuie să emită o decizie finală către părți în termen de 120 de zile de la închiderea procedurii. Cu toate acestea, tribunalului i se permite să ia un termen suplimentar de 60 de zile dacă nu poate redacta hotărârea în acest interval de timp.
”Încheierea procedurii de către tribunalul ICSID este o evoluție binevenită și semnalează sfârșitul prezentării cazului de către părți și hotărârea tribunalului de a nu mai avea nevoie de alte informații din partea părților. Gabriel așteaptă acum primirea deciziei tribunalului”, a declarat Dragoș Tănase, președintele și directorul executiv al Gabriel Resources, citat în comunicat.
În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat în instanță România la un Tribunal al Băncii Mondiale, invocând pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană.
Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă stoparea oricărui proiect de exploatare minieră.
Din păcate, în dulcele stil românesc de lipsă de transparență comunicațională, habar nu avem cum s-a apărat statul român în acest proces. Care sunt șansele României să nu se despartă de 3,3 până la 6,5 miliarde de dolari, de unde vor fi plătiți acești bani și dacă, în cazul în care România va trebui să plătească despăgubiri, vor fi puși să contribuie din greu toți acei ”activiști în civil” #Uniți_Salivăm_Roșia_Montană, care au făcut în anii 2000 propagandă anti-exploatare, unii dintre ei s-au cățărat și în Parlamentul României pe această golăneală de mediu șamd.
O scurtă istorie a devalizării României prin această afacere și cum s-a profitat în procesul ulterior de prostia plenară a #unițisalivaționiștilor
Imediat după decembrie 1989, prin grija lui Iliescu și a echipei sale care pregăteau socialismul cu față umană (dar le-a ieșit capitalism de cumetrie), ne-am procopsit cu o serie de legi cu dedicație. Acestea nu au fost date în interesul României, ci în interesul personal al celor care s-au hotărât să se împroprietărească cu ceea ce generic s-a numit “bunul întregului popor” – care provenea din jefuirea sistematică, timp de 50 de ani, a întregului popor – iar o parte din proprietari fie decedaseră, fie (majoritatea) habar nu aveau ce drepturi au și nici nu prea-i interesa dincolo de umplerea imediată a mațului. Așa că cei care au avut interesul au manipulat în interes personal Legile.
Așa că, din 1989 încoace, băieții fac la fel (și la fel vor proceda în continuare): fură de la stat și se prefac că lucrează până când unul dintre ei vomită de la cât a furat, ori are impresia că e deștept de unul singur și nu mai vrea să împartă – moment în care afacere “se strică” și trebuie închisă cu tot cu cel care a ”defectat”. Apoi trec la pasul doi: își fac legi noi și se apucă să fure acoperiți de ele. Cele vechi, firește, vor fi fiind abrogate. Să nu devină cumva și alții “deștepți” și să-i poată depista pe intruși.
Așa și cu Frank Timiș, un afacerist care a trecut de la heroină, la aur ținut la naftalină
Frank Timiș este numai un vârf al icebergului care a scufundat de multă vreme România.
Controversatul om de afaceri cu cetățenie australiană s-a lansat în afaceri dubioase înainte de vârsta de 20 de ani, fiind condamnat de două ori în Australia pentru trafic de heroină.
Înainte de 1997 Frank Timiş a revenit în România şi, împreună cu un geolog canadian, a pus mâna pe câteva studii importante despre rezervele de minereu aurifer din zona Munţilor Metaliferi. Cu respectivele studii geologice, executate de intreprinderile miniere şi de firmele specializate în prospecţiuni, înainte de 1989, a plecat în Canada unde a obţinut un acord al marilor companii de exploatare auriferă pentru a negocia cu statul român înfiinţarea unei societăţi mixte şi concesionarea perimetrelor cu zăcăminte aurifere. Cu studiile făcute de români în “geantă” Timiș s-a prezentat la Bucureşti – le-a prezentat ca fiind făcute pe bani grei de canadieni – şi şi-a negocoat partea leului dintr-o societate cu capital mixt, controlată de firma sa.
Astfel în 1997 a luat fiinţă societatea Euro Gold, actuala Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), cu capital majoritar străin, înfiinţată prin asociere cu Compania minieră de stat ”Minvest” SA Deva.
La vremea tunului “Roșia Montană”, acționarii ”RMGC” erau Gabriel Resources – cu 80.46% din totalul acţiunilor, compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19.31% din capital şi alţi acţionari minoritari printre care și firma abonată la lucrări de închideri de mină şi ecologizări finanţate din fonduri publice, Cartel Bau.
În anul 1998, pe baza Legii Minelor exploatarea auriferă de la Roşia Montană a fost încredinţată direct CNCAF “Minvest”.
Un an mai târziu prin Hotărârea de Guvern nr. 458, semnată de Radu Berceanu, s-a aprobat licenţa de concesiune nr. 47/1999, întreaga zonă Roşia Montană ajungând la Compania Naţională „Minvest”.
În data de 9 octombrie 2000, licenţa de exploatare a fost transferată de la Minvest către Roşia Montană Gold Corporation, unde acţionar majoritar, în proporţie de 80%, era o societate controlată de omul de afaceri Frank Timiş. Acesta a fost momentul în care statul român a pierdut orice control asupra exploatării aurului. Contravaloarea concesiunii, de numai trei milioane de dolari, i-a pus pe tavă lui Timiş un zăcământ de peste 800 de tone de aur şi 2.000 de tone de argint, cu valoare estimată de 10 miliarde de dolari.
Într-un singur an, în perioada 1999-2000, zona exploatată a fost lărgită, în urma analizelor, de la 12, la 22 şi, în final, la 42,8 kilometri pătraţi.
Ulterior Frank Timiş şi George Soros (vedeți unde se întâlnesc marile caractere și de ce de mai bine de 10 ani foștii tovarăși își dau la gioale prin diverse fundații, societăți, cetățeni cu barbă care au dormit în Parlamentul României, comitete și comiții?) şi-au vândut acţiunile deţinute la Gabriel Resources, lui Beny Steinmetz, un controversat om de afaceri judecat în SUA pentru evaziune fiscală. În decembrie 2020, magnatul israelien Benyamin Steinmetz (65 de ani) a fost condamnat definitiv în lipsă de către instanța supremă la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa și a Pădurii Snagov. El a fost dat atunci în urmărire internațională de către Poliția Română. A fost prins anul acesta în Cipru și a fost eliberat de îndată.
ONG Public Eye, care în 2013 a publicat o organigramă foarte complexă a grupului lui Beny Steinmetz, spunea că acest dosar este „emblematic pentru practicile prădătoare din sectorul minier” și constituie o „adevărată imersiune în mecanismele corupției internaționale, având ca fundal Guineea, una dintre cele mai sărace țări din lume”.
Beny Steinmetz a făcut avere în industria diamantelor la Anvers, în Belgia, între 1970 și 1997, înainte de a reveni în Israel unde a fondat grupul BSGR, centrat pe investiții în resurse naturale și imobiliare.
Prea ocupați de Roșia Montană, nimeni nu băga de seamă că, în toată această perioadă, Timiș era cu ochii pe Săcărâmb.
O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătraţi între oraşele Deva, Lugoj şi Oţelul Roşu.
Împreună, suprafeţele controlate de aceste firme, împreună cu ariile controlate de Gabriel Resources şi de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate controlate de Timiş, totalizează 5% din teritoriul României.
În 1997, încă înainte de publicarea Legii Minelor a luat fiinţă societatea Deva Gold S.A., printr-o asociere între firma lui Timiş, Castle Europa Ltd., cu 60%, Minvest Deva cu 38,5% şi aceiaşi trei acţionari din RMGC: Cartel Bau S.A., Foricon S.A. şi Comat Trading SA cu câte 1,5%.
Perimetrele miniere vizate de Timiş sunt Certej-Săcărâmb şi Zlatna-Haneş.
În contractul de asociere era prevăzut ca Minvest să transfere societăţii Deva Gold licențele de explorare şi exploatare pentru perimetre pe care societatea le consideră necesare pentru dezvoltarea proiectului.
În anul 1998, Gabriel Resources a achiziționat Castle Europa, adăugând astfel alte două proiecte în România.
Gabriel a pus astfel mâna şi pe zăcămintele de la Certej – Săcărâmb şi Haneş – Zlatna pe lângă cele de la Roşia Montană şi Bucium. Actualmente Frank Timiş deţine 80% din Deva Gold prin firma Goldfields LTD.
Din toate discuțiile cu privire la acest proiect, lipsește contractul încheiat în data de 4.09.1995 între Gabriel Resources și Regia Autonomă a Cuprului Deva.
Era pe vremea Guvernului Văcăroiu, iar ministru al Comerțului era Dan Ioan Popescu, ceea ce începe să ne spună multe despre țeapa pregătită temeinic avuției naționale. Ministru al Industriilor era Dumitru Popescu, care a fost și deputat de Gorj în legislatura 1996 – 2000. Ori deputat de Gorj este și dedublatul nostru prim ministru Victor Ponta. Și tot din Gorj este și Toni Greblă, senator PSD, care, în calitatea (sic!) de șef al Comisiei juridice a Senatului, a promovat în iunie 2009 proiectul legislativ de modificare a Legii minelor 85/2003 în vederea eliminării dificultăților judiciare întâmpinate de către RMGC – avize de mediu, avize de urbanism, anularea sau invalidarea acestora, certificate de descărcare de sarcini arheologice, exproprieri, lipsa de finanțare a autorităților centrale sau locale șamd. Proiectul fundamentat de Toni Greblă, care a fost și prefect PSD de Gorj, dă mână liberă Guvernului să confiște orice teren din România. Aceasta este „mâna liberă” pe care premierul Victor Ponta, ca un bun „apărător” al intereselor României ce este, dorea să o transfere, neconstituțional, unei companii private prin aprobarea în ședință de guvern a proiectului de care s-a spălat pe mâini trimițându-l în Parlament. Interesele imense ca acest proiect să treacă de Parlament sunt la USL. Prevăd faptul că din 70% cât este susținerea parlamentară, câțiva au să fie lăsați să se spele pe mâini, iar restul de 50% +1 vor declara ulterior că le pare rău, dar n-au știut ce au votat.
Revenind la documentul care nu apare în nici o “desecretizare”, acesta ar fi dat RMGC doar dreptul de a procesa iazurile și haldele de steril deja existente, nu pentru a deschide exploatări noi. Alea au fost adăugate, în mod abuziv, mai târziu.
Iar pentru a edifica pe toată lumea cu privire la aceast proiect (1995) și minciuna din care s-a născut (în proiectul contractului de societate care a dus la înființarea firmei mixte (n.a.-Euro Gold Resources care în prezent se numește Roșia Montană Gold Corporation), ce încearcă acum să exploateze aurul de la Roșia, este menționat că firma Gabriel Resources, partenerul străin de la Roșia, a câștigat licitația având ca obiect procesarea iazurilor aurifere pe data de 4 septembrie 1995, adică cu o zi înainte să fie făcut anunțul din Adevărul), “Publicăm mai multe contracte de împrumut care arată cum statul, după ce a cedat gratis și fără licitație licența către compania Gabriel Resources, a ajuns să fie dator cu aproape 40 de milioane de dolari către aceeași companie. Contractele de împrumut pentru finanțarea afacerii demonstrează cum statul nu poate încasa niciun dolar din dividente până la momentul la care Roșia Montană Gold Corporation nu va returna împrumuturi de sute de milioane de dolari către acționarii săi privați“. Când se iau actele la purecat, la fel ca și în cazul Bechtel, apare mă-sa lui Dan Șova cu semnătura și consultanța.
În lipsă de alte informații, noi care,ca jurnaliști, am reușit să punem cap la cap aceste informații, cam atât avem a vă spune despre cum Serviciul Român de Informații își face datoria față de România. Așteptând cotă-parte de la mafioți, cel mai probabil.
Pentru a vă lămuri, citiți acest material scris de mine în 2013:
”Şeful SRI a declarat că Roşia Montană este subiect de securitate naţională. Logic să fie aşa din moment ce toate rezervele minerale ale României sunt secrete şi fac obiectul atenţiei serviciilor speciale. Un banal permis de exploatare pentru o balastieră, eliberat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, este clasificat ca document secret. Cu atât mai mult rezervele de aur şi alte minerale strategice asociale acestuia în zăcământul de la Roşia Montană. Grav, în declaraţia lui George Maior, nu este faptul în sine, că exploatarea minieră este în atenţia serviciilor speciale, ci că acestea „latră” la lună şi nu sunt luate în seamă. Ce s-a întâmplat cu cele peste 500 de rapoarte întocmite de SRI pe tema Roşia Montană? Pentru că este strigător la cer ca un serviciu special, plătit din banii contribuabililor, să culeagă informaţii, să facă rapoarte şi situaţia la Roşia să fie una apropiată de anarhie. Declaraţia lui Maior, care nu a intrat în amănuntele afacerii Roşia Montană, acuză mai direct sau mai voalat administraţia României din 1997 până în prezent că deşi a fost informată despre plusurile sau minusurile afacerii „Roşia Montană” nu a clarificat situaţia exploatării miniere de acolo lăsând cu bună ştiinţă lucrurile încurcate.
Cine avea de câştigat sau de pierdut de pe urma tergiversării proiectului şi ce puteau conţine rapoartele SRI?”
Singura şansă a Rusiei de a rămâne mare putere este să controleze Europa