Din oras

Casa TIFF, o “afacere culturala” pe buzunarul consumatorului

“Noaptea devoratorilor de publicitate” va fi organizat de TIFF Events anul acesta in Cluj-Napoca”. “Familia” TIFF vrea sa stranga in localul Casa TIFF 400 de devoratori de publicitate in noaptea de joi, 25 iulie. Inca un eveniment “luat” de  organizatorii festivalului de film de la o alta companie de publicitate si mutat in sanul afacerii de familie TIFF.

In anii trecuti, MSA Events a organizat evenimentul “Noaptea devoratorilor de publicitate” la Cluj-Napoca. De anul acesta, drepturile de difuzare pentru calupurile publicitare au fost obtinute de catre TIFF Events.

Cristian Hordila, administratorul TIFF Events, a declarat pentru Ziar de Cluj ca a reusit sa negocieze cu DaKino Film, detinatorul conceptului NDP.

“Anul acesta am purtat negocieri cu Dan Chisu de la DaKino Film si am reusit sa obtinem licenta de difuzare in aceasta perioada pentru Noaptea Devoratorilor de Publicitate”, a declarat Cristian Hordila.

400 de oameni inghesuiti pe terasa Casei TIFF

NDP se va desfasura in noaptea de joi, 25 iulie, pe terasa Casei TIFF, administrata de aceeasi companie, TIFF Events.

Localul a fost deschis exact inainte de editia de anul trecut a festivalului de film. Pe atunci, Tudor Giurgiu, directorul TIFF, declara ca investitia se ridica la aproximativ 100.000 de euro si era una prioritara, deoarece organizatorii evenimentului aveau nevoie de un loc pentru birouri si sali de conferinte.

De atunci, organizatorii TIFF au mutat evenimentele adiacente festivalului de film in acest spatiu. Conferinte, petreceri, workshopuri, proiectii de filme, toate s-au desfasurat aici.

Sub umbrela unui “spatiu cultural”, organizatorii TIFF au mai gasit o modalitate de a face bani. Asta, mai ales in perioada festivalului de film, cand preturile produselor de bar si mancarea sunt majorate substantial.

Acum, TIFF doreste sa “inghesuie” 400 de oameni pe terasa localului, pentru un eveniment cu traditie in Cluj. “Noaptea Devoratorilor de Publicitate” s-a desfasurat in anii trecuti in Sali de cinema sau in sala Casei de Cultura a Studentilor.

Legat de acest spatiu, Cristian Hordila spune ca asteapta 350-400 de persoane, cat este capacitatea maxima a terasei.

“Am mai organizat o editie a Noptii Devoratorilor, in 15 mai. A fost o editie cu doua categorii prezentate. Cumva prezenta publicului nu a fost atat de numeroasa atunci. Daca de data aceasta ne vom bucura de un sold out, vom organiza o a doua editie”, a mai spus Cristian Hordila.

“Casa TIFF” a avut, in a doua jumatate a anului trecut o cifra de afaceri de aproape 700.000 de lei si a incheiat anul fiscal cu o pierdere de 90.000 de lei. Numarul de salariati este de 14 persoane. Anul acesta, localul s-a extins si s-a deschis a doua terasa, “La Pietre”, cu intrare de pe strada Inocentiu Micu Klein

Localul este administrat de TIFF Events. Sub egida TIFF Events a fost organizat, anul acesta, si concertul artistei Patricia Kaas, desfasurat la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *