La inceputul lui 2014, Ziar de Cluj scria despre 20 de oameni, majoritatea copii, care traiau in mijlocul padurii Faget. In mileniul trei, in secolul vitezei si al tehnologiei. Oameni care nu stiu ce inseamna apa calda, caldura din calorifere sau mancarea facuta intr-un mediu igienic. Pentru ei, padurea era si sufragerie, si dormitor, si baie. Dupa ce povestea lor a fost publicata in Ziar de Cluj, oamenii au fost dusi intr-un centru al Primariei, unde le-au fost oferite toate conditiile. Cu toate acestea, ei nu s-au adaptat deloc la utilitatile lumii moderne si au decis sa paraseasca centrul dupa mai bine de o saptamana. Reprezentantii primariei condamnau atunci gestul ziarului si spuneau ca ei urmareau cazul oamenilor din padure de luni bune si ca aveau un plan de reabilitare pentru ei.
“Trebuie sa intelegeti ca rata de succes in asistenta sociala e destul de mica. Pana acum am evitat sa-i institutionalizam pentru ca refuza regula si refuza sa se adapteze. Sunt antisociali prin atitudine. Avem un plan de a-i ajuta sa-si achizitioneze o locuinta la tara. Au niste economii, iar o fundatie promite sa-i ajute”, spunea Aurel Mocan, seful directiei de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Cluj-Napoca, la inceputul acestui an.
A trecut aproape un an de atunci, dar municipalitatea nu a reusit sa le rezolve oamenilor problema, asa cum promitea. In prag de iarna, casa la care ei visau ramane doar un vis. Iar realitatea ii tintuieste, in continuare, in padurea intunecata.
“Aveau un depozit bancar destul de consistent. Adunau bani ca sa-si poata achizitiona o casa in apropierea Clujului. Nu stiu de ce nu au mai facut asta, dar noi nu putem interveni, sa-i separam. E o situatie speciala, e un atasament intre parinti si copii pe care rar il gasesti”, spune acum Aurel Mocan.
Desi, in astfel de cazuri, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului ar trebui sa se autosesizeze, Mocan spune ca ruperea copiilor de parintii lor ar duce la repercusiuni mult mai mari pe viitor.
“Au un grad foarte mare de autonomie si sunt foarte solidari ca familie. Ei nu vor decat sa-si gestioneze viata proprie. Daca rupem copiii de familie, nu e bine. Viitorul lor o sa fie si mai imprevizibil. Ei vor sa stea acolo, de unde pot ajunge mai usor la gunoaie, principala lor sursa de venit. In plus, nu vor sa se mute inapoi la Pata Rat, unde sunt exploatati”, mai spune acesta.
In plus, chiar daca soarta copilasilor de doar cativa ani este una greu de imaginat in zilele noastre, reprezentantii DGASPC nu ii pot ajuta. Daca parintii nu vor, cei mici nu pot fi dusi intr-un centru pana la remedierea situatiei familiale. Chiar daca exista o situatie de abuz, de pericol pentru copii, datorat abuzului, neglijarii, violentei sau exploatarii, autoritatile trebuie sa urmareasca pentru mult timp cazul, sa il documenteze si sa dovedeasca asta in fata unei instante care sa dea o sentinta definitiva si executorie. Numai atunci, micutii pot fi dusi intr-un centru sau incredintati unei familii sau unui asistent maternal.