Justitie

Candidatura singurului judecător clujean din CSM este contestată

Candidatura la CSM a judecătorul Mihai Ghica, de la Tribunalul Cluj, este contestată de judecătorul Narcis Erculescu, clasat pe locul 3 neeligibil. Erculescu este preşedintele Tribunalului Dâmboviţa. Judecătorul Ghica a obţinut 393 de voturi, iar judecătorul Erculescu, 386, adică niciunul nu are majoritate absolută de 50+1 din numărul total al votanţilor judecători de la tribunale aşa că judecătorul Erculescu solicită un tur doi între ei.

Mihai Ghica, fost polițist la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, este acum reprezentantul judecătorilor cu grad de tribunal din cadrul consiliului. Printre cele mai recente și importante procese ale judecătorului clujean se numără cel în care primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat, în prima instanță, pentru corupție, sau cel în care magistratul s-a opus la arestarea preventivă a fostului decan al UMF Cluj Napoca, Marius Bojiță.

O altă soluție de condamnare care a ajuns în presă l-a vizat pe un pictor clujean, Matei Păcurar. El a fost condamnat de Ghica la 3 ani de închisoare cu executare pentru că tânărul avea câteva frunze de coca după ce a călătorit în Argentina. Chiar dacă le-a spus vameșilor din aeroport că are în bagajul de cală frunzele pe care vrea să le folosească în cadrul unui proiect artistic, judecătorul a emis o soluție de condamnare.

Mihai Ghica a condamnat-o pe fosta șefă a UPU Cluj Napoca, Adela Golea, pe motiv că medicul dăduse ordin ca la urgențe să nu mai constituie o prioritate prelevarea probelor de sânge de la șoferii aduși băuți de polițiștii de la rutieră.

 

Sursa: Gazeta de Cluj