Stopul cardio-respirator reprezinta oprirea completa a activitatii cardiace si respiratorii. Diferitele parti ale organismului reactioneaza in mod diferit la aceasta situatie care le priveaza de oxigenul necesar fiecarei celule. Cel mai rapid este afectat creierul (rezista cel mult 8-10 minute fara oxigen), dupa care se produc modificari ireversibile in structura acestuia. Pentru inima, timpul de resuscitare variaza intre 4-5 minute si 20-30 de minute, pentru ficat este de 20-30 de minute, pentru rinichi, de 180 de minute, iar pentru muschi, de cateva ore.
Privit in ansamblu, timpul optim de resuscitare pentru intregul organism, cu sanse de reusita si cu incidenta mica a sechelelor, este de 3-5 minute, cu anumite variatii individuale.
Rata de supravietuire dupa stopul cardio-respirator difera de locul unde s-a produs acesta: in afara spitalului (la domiciliu, pe strada) sau in spital. Ea variaza astfel intre 8 si 21 %. Dintre supravietuitori, 10-40 % raman cu leziuni cerebrale permanente.
Stopul cardio-respirator poate avea doua categorii mari de cauze:
Accidente acute, care pot fi produse de:
– cauze cardiace: infarct miocardic acut, insuficienta cardiaca, tulburari severe de ritm cardiac (fibrilatia ventriculara, tahicardia ventriculara, asistolia, blocul atrioventrivular complet, disociatia electro-mecanica);
– Cauze extracardiace:
– respiratorii: asfixie prin obstructia cailor aeriene (corp strain intrabronsic, hemoragii masive din caile respiratorii severe), rupturi pulmonare, embolia pulmonara etc.;
– cerebrale: accidente vasculare cerebrale (rupturi de vase intracerebrale, cu hematoame consecutive), contuzii cerebrale grave, encefalite;
– hemodinamice: hemoragii masive (leziuni de vase mari, sarcina extrauterina rupta, anevrism disecant de aorta);
– toxice: intoxicatii medicamentoase sau cu alte substante toxice.
Starile terminale ale unor boli cu evolutie cronica:
– insuficienta pulmonara cronica;
– insuficienta cardiaca congestiva decompensata;
– bolile canceroase in stadiu terminal de evolutie;
– ciroza hepatica decompensata.
La cea de a doua categorie de boli care pot produce stop cardiorespirator si deces consecutiv, avand in vedere prognosticul rezervat al acestor boli si frecventa ineficienta a resuscitarii, decizia de a incerca sau nu resuscitarea bolnavului respectiv este dificila, delicata si discutabila. De pilda, in SUA, exista un protocol care contine o serie de reguli dupa care un asemnea pacient nu mai este resuscitat.
Semnele clinice care prevestesc aparitia stopului cardio-respirator se mai numesc si semne premonitorii si impun inceperea de urgenta a manoperelor de resuscitare:
– scaderea progresiva a tensiunii arteriale;
– dificultati de respiratie, manifestate initial prin respiratii mai frecvente, dar mai putin ample (polipnee), apoi din ce in ce mai rare (bradipnee);
– coloratia vanata (cianotica) a buzelor, varfului degetelor, lobului urechii;
– privire fixa, orientata in sus;
– batai neregulate ale inimii.
Semnele clinice caracteristice stopului cardio-vascular deja instalate sunt:
– pierderea starii de constienta;
– absenta pulsului la arterele mari (artera carotida, femurala);
– absenta zgomotelor cardiace;
– absenta miscarilor respiratorii;
– tensiunea arteriala nemasurabila;
– paloare urmata de cianoza brusc instalata;
– cresterea diametrului pupilar (miadriaza);
– scaderea tonusului muscular.
Aparitia acestor semne clinice reprezinta urgenta majora de grad zero. Lipsa interventiei de prim ajutor duce in scurt timp (5-10 minute) la decesul bolnavului.
Ca si tratament, resuscitarea cardio-respiratorie are trei etape distincte:
– Resuscitarea primara – este etapa care se face la locul accidentului, de catre oricine are cunostintele necesare, si are ca obiectiv asigurarea libertatii cailor aeriene, asigurarea respiratiei si circulatiei.
– Resuscitarea secundara – este etapa care se incepe la locul accidentului de catre persoane calificate in acest sens si se pot continua pe parcursul transportului si apoi la spital. Ea are ca obiectiv tratamentul stopului cardiac prin tratament medicamentos si electri (defibrilare).
– Resuscitarea tertiara – este etapa care se realizeaza in clinicile de terapie intensiva si reprezinta masuri de specialitate care au ca obiectiv mentinerea functiilor vitale si recuperarea cat mai deplina a bolnavului.