In general relatia de cuplu se imbunatateste si parintii nu isi pierd scopul in viata dupa ce copiii parasesc din motive obiective casa parinteasca. Totusi exista unele familii care sunt cuprinse de sentimentul “cuibului gol” atunci cand copiii lor merg la facultate sau se casatoresc.
Ca si mama, ia-ti dat sa suga la san, l-ati leganat, l-ati dus la gradinita si la scoala, l-ati urmarit de departe pas cu pas pama in anii de liceu… si, cand trebuie sa mearga in alt oras sa invete sau sa isi intemeieze o familie, ca si parinte, va dati seama ca fiul sau fiica dvs. s-a facut mare si ca trebuie sa-l lasati sa mearga pe drumul lui.
Cuibul fara pui
Sindromul “cuibului gol” reprezinta o aglomerare de stari psihologice negative prin care trec anumiti parinti atunci cand puiul lor “isi ia zborul” de acasa. Indiferent daca pleaca la studii, la munca, mai departe de casa, sau se casatoreste, mamelor in special nu le este deloc usor sa accepte ca baietelul sau fetita de care pana de curand nu se dezlipeau pentru mai mult de cateva ore a crescut si ca are acum o viata personala si independenta, care in multe aspecte nu mai include pe parinti.
Acest sindrom isi face aparitia inca de cand copilul ajunge la varsta teribila a adolescentei, cand el incepe sa ia decizii singur, sa se imbrace altfel decat v-ati fi dorit, sa mearga in tabere, la petreceri sau in excursii la sfarsit de saptamana. Atunci apare sentimentul ca il “scapati” printre degete, ca nu mai puteti sa-l controlati si ajuta in totalitate, ca nu va mai asculta asa cum ati vrea, ca dvs. ca parinte nu mai sunteti reperul lui de masura si echilibru. Copilul dvs. se transforma in adult, iar cand se muta de acasa, nu mai este cale de intoarcere.
Toamna, cand de obicei, studentii pleaca la scoala, in alt oras sau chiar in alta tara, acest sentiment pune stapanire pe un numar mare de femei. Sentimentul reapare si atunci cand copilul se casatoreste, casatoria fiind un semnal serios ca nu mai ai nevoie de mama sa, asa cum avea in copilarie. Este normal ca o mama sa se simta trista si pustiita atunci cand ii pleaca odorul de acasa. Si e la fel de normal ca mama sa suspine din cand in cand, sau sa stea ore intregi in camera copilului absent, gandindu-se ca astfel este mai aproape de el. Asa ca nu ar trebui sa va fie rusine de reactiile dvs., ele sunt absolut normale
Urmari medicale
Sindromul “cuibului gol” nu este o afectiune medicala, dar starile depresive aparute in acest context pot reprezenta o problema pentru unele familii. Ca si parinte trebuie sa constientizati ca plecarea copiilor din casa este ceva normal si ea nu inseamna o despartire definitiva ci o etapa naturala in viata dvs. si a lor. Copilul dvs. s-a maturizat si a devenit un adult tanar care are dreptul de a-si conduce destinele. Deci nu ar trebui sa suferiti de pe urma plecarii lui; dimpotriva, acceptati acest lucru, continuand a-l ajuta cu ce are nevoie, material si spiritual.
O buna parte dintre parinti nu accepta absenta copiilor. Ei fac greseala de a o vedea ca pe o situatie temporara si traiesc cu speranta ca vor fi din nou o familie mare si de nedespartit. Daca nu le este indeplinita aceasta dorinta, se considera tradati si pot ajunge chiar la depresii. Aproximativ 35% dintre parinti, majoritatea fiind mame, sufera de ceea ce numim sindromul „cuibului gol”.
Aceasta depresie pare a fi insotita cu cea postnatala. Ea se manifesta prin sentimentul de abandon si de goliciune sufleteasca. Mamele au impresia ca nu mai au nicio misiune si chiar ca nu mai sunt ele insele. In cazuri rare pot aparea simptome foarte grave de natura fizica si psihosomatica cum ar fi cancerul de san sau al uterului. Frecvente sunt insa problemele dermatologice si digestive. Exista si situatii in care mama compenseaza aceasta plecare prin mancare si devine obeza sau bulimica.
Se poate ca depresia si sindromul abandonului sa fie ascunsa de alte lucruri cum ar fi menopauza, varsta avansata si diverse boli. Daca despartirea are loc cu greu, inseamna ca persoana respectiva s-a mai confruntat cu o ruptura. In general pun probleme femeile care s-au despartit cu greu de parintii lor si apoi au fost abandonate de un partener. Plecarea propriilor copii va reactiva acest sentiment de abandon.
Dar daca aveti simptome severe ca de pilda: sentimentul ca viata a devenit inutila si ca s-a terminat, plangeti excesiv de mult sau sunteti asa de suparata incat nu mai vreti sa va mai vedeti cu prietenii sau nu mai vreti sa lucrati etc., atunci ar trebui sa cereti sfatul unui specialist, mai ales daca persista mai mult de o saptamana.
Psihoterapii
Pentru ca despartirea de copii sa nu fie prea dureroasa, trebuie ca parintii sa se pregateasca pentru aceasta etapa din viata lor asa cum s-au pregatit si pentru iesitul la pensie. Este o lupta cu sine insusi. Parintele nu trebuie sa uite ca va avea activitate in continuare, ocupandu-se de el. Trebuie sa isi faca cumparaturi, menajul, sa se ingrijeasca si sa isi pregateasca mancarea. Parintii se vor refugia in alte activitati dragi lor, vor primi nepotii sa doarma la ei si vor astepta cu drag sarbatorile si clipele in care familia se va reuni.
Intr-adevar pentru unele cupluri momentul separarii de copii poate fi unul dificil si dureros. Atata timp cat parintii vor avea o atitudine negativa, nu vor reusi sa depaseasca momentul. Starea de neliniste sau nemultumire se poate transmite fiului sau fiicei, care, la randul lor, se pot invinovati ca pleaca de acasa si isi lasa singuri parintii. Starea lor de tensiune nu ii ajuta deloc sa se desprinda natural si sa mearga pe alt drum, cu incredere si speranta.
Parintii trebuie sa se linisteasca si sa accepte faptul in sine, sa isi asigure copiii ca ei vor ramane la fel de importanti in viata lor ca si inainte cand au fost mici. In anii urmatori, este de datoria lor sa-i sustina din toate punctele de vedere spre a reusi, cu succes in noua viata, chiar daca acestia isi continua studiile in alt oras sau se angajeaza pe un post mai bun departe de casa, in tara sau in strainatate.
Dupa plecarea copiilor
Desi multor parinti le este cu siguranta dor de copiii lor ei se bucura in acelasi timp de o mai mare libertate si de mai putine responsabilitati datorate tocmai lipsei copiilor. Cercetarile au dovedit ca satisfactia maritala si fericirea se imbunatatesc cand copiii dispar din peisajul relatiei; sa ne amintim ca aceste sentimente nu prea erau accentuate la aparitia copiilor si in perioada cresterii lor pana la maturitate.
Cuplurile care au “cuibul gol” si a caror copii traiesc pe cont propriu sunt mai fericite decat cele ai caror copii mai locuiesc inca acasa. Imbunatatirea fericirii maritale se datoreaza faptului ca partenerii petrec mai mult timp impreuna din punct de vedere calitativ. Acest lucru se intampla pentru ca partenerii nu mai sunt intrerupti de grijile pentru copii si sunt mai putin stresati.
Lectia pe care parintii au nevoie s-o invete cand nu se mai ocupa de cresterea si educatia copiilor este aceea a reinvatarii folosirii timpului liber ivit, timp petrecut impreuna fara stres. Astfel in noua situatie parintii ar trebui sa-si redescopere pasiunile sau hobby-urile abandonate in tinerete, sa descopere altele noi. Foarte importanta este sa se ocupe de propria lor persoana si a partenerului de viata. Ca si parteneri, parintii ar trebui sa socoteasca perioada de dupa plecarea copiilor ca o a doua luna de miere, cu activitati petrecute impreuna sau cu cei dragi, rude sau prieteni.
Bineinteles, legaturile de tot felul cu copiii si familiile lor nu trebuie abandonate ci intretinute prin ajutor constant, material sau afectiv, cand au nevoie sau o cer, prin vizite reciproce, sarbatorirea unor evenimente in familie, petrecerea placuta in aer liber sau excursii, ingrijirea temporara a nepotilor pe timpul vacantelor, comunicarea prin telefon sau internet etc. Aceste legaturi ar trebui sa fie normale si nu sufocante pentru ambele parti. Copiii, la randul lor, trebuie sa-si faca timp pentru a sta periodic si cu parintii lor.
.ro
Foto: sxc.hu