Cu puțin timp înainte de rotativă guvernamentală, Consilul Național de Etică, subordonat Ministerului Cercetării, a decis că ministrul de Interne Lucian Bode nu a plagiat teza sa de doctorat.
Faptul că acest ”Sconsiliu de Etică” este în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de liberalul Sebastian Burduja, coleg de mânăreală guvernamentală cu ”dottore” Bode, e o simplă coincidență. Nu poți zice că ”liberal la liberal, nu scoate ochii”.
Este atât de cusută cu ață albă această spălare de ”dottore”, care întoarce cu 180 de grade decizia Comisiei de Etică a UBB Cluj-Napoca, încât nici nu au îndrăznit să o dea official, au dat-o ”pe surse” în Libertatea.
Te și întrebi ce au judecat cele trei complete de judecată care i-au dat peste mânuțe cu coperțile tezei ”de dottorat” lui ”Dottore” Bode – că atâtea procese intentate UBB Cluj-Napoca a pierdut din cele patru intentate.
Practic, suntem unica țară de pe continentul european care nu numai că recunoaște plagiatul ca merit pentru ocuparea de demnități în stat, dar și pregătim pe bandă rulantă analfabeți cu diplome să-și voteze analfabeții care să-i conducă.
Se vede azi foarte bine ce a însemnat abramburirea sistemului educational românesc: profesorii sunt în stradă cerându-le unor impostori și falsificatori de CV să le resolve problemele. Se vorbește despre bani dar, din păcate, nu am văzut printer cerințele sindicatelor din învățmânt și aceea de a se RESPECTA LEGEA EDUCAȚIEI: alocarea a 6% din PIB.
Când ceri bani pentru tine și nevoile tale, nu pentru rezolvarea cu adevărat a problemei, când te interesează numai blidul tău, ești cerșetor, nu revendicator.
Din cauza unor asemenea practici a ajuns România o ”școală” pentru cerșetorii Europei.
De la profesorii lor, de la ”modelele” promovate de partie, mass media și social media, sute de mii de copii nu învață altceva decât să ceara și să stea cu mâna întinsă la stat, sau la angajatorul ”de la privat. Fie pentru un kilogram de zahăr și un litru de ulei, fie pentru un salariu de CEO, că doar au două ”mastăruri”.
Din cauza sărăciei și a atitudinii “jeomanfișiste” a autorităților, sute de mii de copii n-au mai ajuns niciodată să facă școală, sau au fost nevoiți să renunțe la ea.
Acum sunt învățați și cum să-și bată joc de propriul lor viitor – acoperiți fiind de diplome false.
Nu este de mirare că am ajuns în atenția UNICEF care atrage atenția autorităților că nivelul abandonului școlar în Romania a devenit îngrijorător pentru Uniunea Europeană.
Iar până acum, autoritățile numai și-au bătut joc cu spor de învățământ. Mințind și furând de la gura copiilor.
Prin 2016 aflam că peste 193 de milioane de euro vor merge către ”Școala pentru toți”, un program de educatie pentru copiii saraci. Ministerul Fondurilor Europene lansase spre consultare publică, un ghid pentru ”Școala pentru toți”, un program de educație cu o alocare de 193,2 milioane de euro din Programul Operational Capital Uman (POCU 2014-2020).
”Școala pentru toți” susținea pachetul de măsuri anti-sărăcie lansat de Guvernul României în luna februarie 2016 și avea ca beneficiari finali copiii din școli defavorizate, cu risc de abandon școlar, tinerii și adulții care au renunțat la școală și vor să o reia, cadrele didactice și specialiștii care aveua nevoie de sprijin pentru a-și adapta activitatea școlii la nevoile copiilor.
Poate întrebăm la ”Pata Rât” câți bani au ajuns la copiii de acolo, că în rest despre acest program s-a mai auzit ”ciu-ciu”.
Dar ce ne miră? În materie de hoție în numele copiilor, politicienii români sunt specialiști.
Am avut Programul “cornul și laptele” care a vaut ca scop doar imaginea publică a lui Adrian Năstase. Declarativ, programul încerca și oprirea abandonului școlar în clasele primare, fiind lansat în 2002 cu scopul declarat de a combate sărăcia.
Dar și azi, pachetul de ”lapte și corn” (sau cum s-o mai fi numind, dacă nu a fost abandonat), ajunge constant și la timp exact acolo unde copiii au cel mai puțin nevoie de el. În majoriatea școlilor de la ţară, pachetele vin o singură dată, cel mult de două ori pe săptămână. Dacă vin.
În 14 ani (până în 2016, data ultimelor raportări credibile), programul guvernamental a înghițit 1 miliard și 300 de milioane de euro. Și totuși, nici o autoritate, locală sau națională, nu l-a monitorizat. Așa că, urma banilor s-a pierdut într-o rețea de companii intermediare – că, pe lângă procesatorii de lapte și producătorii de pâine, apar mai multe tipuri de intermediari. Unii câştigă contractul, fără a produce nici pâine, nici lapte. Alţii se interpun între câştigători şi procesatori. Prin urmare, programul s-a dovedit doar consumator de bani de la buget, fără să dea nici un rezultat concret, altul decât îmbogățirea clientele de partid și de stat.
Programul a îmbogățit firme alese pe sprânceană care au livrat, nu de puține ori, produse sub standard. Să nu uităm câți copii care au mâncat ”cornul și laptele” de la şcoală au ajuns la Urgență.
Apoi am avut Programul construirii sălilor de sport la sate, și în zone fără apă și canalizare.
S-a vrut să se dea tot un impuls de imagine la guvernare și să se încerce ținerea copiilor în școală pe motivul că au unde să practice un sport. Și acest program a fost un eșec.
Ce folos că s-au construit câteva săli de sport (cu devize uriașe și cu finanțare de la bugetul de stat), care au fost inaugurate cu mare tam tam, dacă aceste săli nu aveau încălzire centrală, curent electric și, la prima ploaie, s-au transformat în piscine? Acelea pe care nu le-au transformat în depozit pentru cereale vreun popă intreprinzător de la țară, așa cum s-a întâmplat în Cluj cu sala de sport din Fizeșu Gherlii…
Despre digitalizarea școlilor, despre internet în școli să mai vorbim?
S-a văzut în timpul Pandemiei de Covid-19 dezastrul și pe acest sector pe care s-au furgăsit banii Învățământului.
Ne lipsesc banii pentru îmbunătățirea bazei materiale: școli încălzite iarna, manuale cărora nu le lipsesc coperțile și nu sunt făcute după metode de pe vremea dacului de 7 metri; ne lipsesc banii pentru o salarizare adecvată a cadrelor didactice calificate; ducem lipsă de consilieri psihologici în unitățile de învățământ și nimeni nu are nici o idee sănătoasă (atractivă) privind implicarea părinților în educația copiilor.
Avem sărăcia instituțională combinată cu sărăcia individuală și ambele combinate cu indiferența părintilor și a cadrelor didactice.
Primele două “sărăcii”, aș zice că generează indiferența părinților și a cadrelor didactice în foarte multe cazuri.
Cum ziceam, deocamdată avem de-a face cu o combinație letală pentru viitorul României: sărăcie, șmecherie, lipsă de educație, dispreț pentru intelectuali, corupție, habarnism, pupincurism, hei-și-mi-se-rupism, combinate cu goana după imagine falsă a politicienilor.
Dacă această grevă va rezolva problemele sistemului, nu pe cele personale ale sindicaliștilor, vom avea parte de un pas important înspre însănătoșirea sistemului de învățământ românesc.
Asta dacă apucăm să parcurgem acest pas, înainte să vină politicienii și să realizeze că lor și grupului lor de interese nu le folosește, nu-i îmbogățește.
Și că mai bine dau în plus un leu și lasă să se dărâme frumusețe de Ateneu.