Urbanistii Primariei Cluj-Napoca ar putea aproba realizarea unei noi cladiri de birouri pe Calea Manastur. Potrivit datelor cuprinse în proiect, calitatea vieții din zonă va creste.
Tema de proiectare propune elaborarea unui P.U.D. in vederea construirii unui imobil mixt cu spatiu pentru comert/servicii la parter si birouri la etaje, cu regim de inaltime S+P+5+1R, cu asigurarea locurilor de parcare partial la subsol, partial in incinta.
La subsolul constructiei se vor amenaja 5 locuri de parcare auto, parcari pentru biciclete si spatii tehnice.
De asemenea, proiectul propune amenajarea incintei cu terase, circulatii pietonale si auto, parcari (4), trotuare de garda, punct gospodaresc si spatii verzi.
–
„Birouri cu comert/servicii – nu va avea un impact negativ asupra calitatii si caracteristicilor zonei, dimpotriva, prin faptul ca se doreste realizarea unei constructii ridicate din punct de vedere calitativ, se va creste si valoarea calitativa a zonei”, arată proiectantii.
Terenul neutilizat pentru alei pietonale si auto, terase, platforme de parcaj si gospodaresti, va fi intretinut ca spatii verzi plantate cu vegetatie de inaltime mica si mijlocie, pentru un ambient placut si in intentia de a prezerva calitatile mediului.
Planul urbanistic de detaliu (PUD) pentru realizarea unei cladiri de birouri pe Calea Manastur 26-28 va fi analizat de urbanistii administratiei Boc in urmatoarea sedinta CTATU.
Beneficiar – no limit impex srl/boca lucian/boca ramona.
Infiintata in 2006, activitatea firmei vizeaza inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate. In 2020, no limit impex inregistra un profit net in valoare de 232 097 eur, la o cifra de afaceri de 84 612 eur si numara doi angajati.
Proiectant – sc arhimar serv srl
Terenul studiat, in suprafata de 525 mp, este situat in intravilanul municipiului Cluj-Napoca si este liber de constructii.
In prezent, accesul auto si pietonal se realizeaza de pe latura sudica a parcelei, din str. Calea Manastur.
Se propun 2 accese auto din Calea Manastur: unul printr-o rampa care ajunge la subsolul constructiei unde se vor amenaja 5 locuri de parcare, celalalt in drumul de acces asupra caruia beneficiarul are cota parte de 33/175 . Din acest drum se da accesul in incinta studiata de pe latura estica, unde se vor amenaja 4 locuri de parcare. Deoarece parcela este destul de ingusta, este imposibila organizarea unui numar suficient de locuri de parcare la subsolul constructiei, care sa satisfaca cerintele minime din PUG. Este necesara suplimentarea acestora in incinta, in spatele constructiei, iar acest lucru este posibil doar prin propunerea unui acces auto suplimentar, prin drumul din partea de est a parcelei.
Amplasamentul studiat este racordat la toate utilitatile existente in zona, urmand ca imobilul propus sa se racordeze la acestea. In caz de nevoie, acestea vor fi redimensionate, potrivit proiectantului.
Parterul constructiei va fi dedicat comertului/serviciilor cu acces dinspre spatiul public (Calea Manastur). Restul etajelor vor fi dedicate functiunii de birouri.
Investitia propusa se va integra in peisaj atat prin amenajarile pe care le presupune, cat si prin materialele pe care le va folosi. Tema de proiect nu pune probleme speciale ca impact asupra mediului, functiunea propusa fiind de birouri si comert/servicii. Se va incerca pastrarea unor suprafete cat mai mari de spatiu verde, pentru a nu afecta caracteristicile zonei. Se va asigura o insorire corespunzatoare.
La nivel suprateran, se va incerca amenajarea unor spatii verzi cat mai generoase, contribuind astfel la cresterea calitatii vietii in zona studiata. Functiunea dorita – birouri cu comert/servicii – nu va avea un impact negativ asupra calitatii si caracteristicilor zonei, integrandu-se acesteia si contribuind prin amenajarile propuse la asigurarea unei zone mixte de calitate, se arata in proiect.
PUD construire imobil mixt de pe Calea Manastur ar putea fi aprobat de urbanistii Primariei Cluj-Napoca in sedinta de saptamana viitoare.
In ianuarie 2022, administratia Boc a dat ordinul de incepere a lucrarilor pentru asa-numitul proiect de largire a Caii Moților-Mănăștur si a strazilor adiacente.