Vocea ta

Cad ”proiectile” din tavan. Într-un local din centrul municipiului, viața clienților e pusă în pericol

O seară ce ar fi trebuit să fie o desfătare pentru o familie de clujeni, se putea transforma într-o tragedie. Cei care s-au ocupat de desingnul unui local situat în centrul municipiului, au plasat pe tavanul acestuia structuri de sculptură cinetică, cântărind fiecare aproximativ un kilogram. Un telespectator NCN a povestit pe pagina lui de socializare, pățania prin care a trecut. 

”În localul Enigma Café-Bistro, de pe strada Iuliu Maniu 12, greutăți de circa un kg, care atârnă din tavan, cad exact în capul clienților. În această seară, o astfel de greutate a căzut și s-a izbit violent de masa noastră, trecând la câțiva centimetri de capul fiicei mele și strivind un pix (!), sub privirile înmărmurite ale celorlalți clienți! În ciuda insistențelor noastre, personalul localului NU consideră că este necesar să nu mai plaseze clienții care intră în local la mesele aflate sub greutățile respective. Inconștiență totală, inconștiență care pune grav în pericol securitatea celor care se află în acest local. Pe lângă sesizarea la ANPC, consider că este de datoria mea să îi avertizez pe toți cei care ar putea să nu aibă norocul de a fi ratați de aceste adevărate proiectile”,
a scris Sergiu Mișcoiu, pe pagina lui de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *