O cabana situata in localitatea Muntele Baisorii din judetul Cluj a fost mistuita de flacari in urma unui incendiu. Chiar daca pompierii au actionat peste doua ore pentru stingerea flacarilor, din cauza structurii de lemn, aceasta a fost distrusa in totalitate. Insa, incendiul a fost oprit astfel incat sa nu se extinda la celelalte cabane situate in zona.
„Două autospeciale au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o cabană din localitatea Muntele Băișorii.
Cabana construită cu parter și mansardă, cu o amprentă la sol de 50mp, a fost distrusă în totalitate, iar pompierii au acționat mai bine de două ore pentru a limita propagarea focului mai departe de limitele în care a fost găsit”, informeaza reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Cluj.
Alerta a fost dată în jurul orei 14.20, iar în momentul sosirii pompierilor la locul evenimentului cabana, construită pe structură din lemn, era cuprinsă în totalitate de flăcări.
Pompierii au limitat extinderea incendiului la o altă cabana situată în apropierea celei care ardea (cca 7m) și la o anexă în care se afla o butelie de gaz (cca 3m).
O femeie a fost consultată de către echipajul SMURD, fără a fi transportată la spital.
Potrivit ISU Cluj, cercetarile preliminare au aratat ca focul a pornit de la neizolarea corespunzătoare a coșului pentru evacuarea fumului față de materiale combustibile.