Justitie

CA ÎN VESTUL SĂLBATIC: Dacă polițiștii aveau altă treabă (poate se pregăteau de paza la UNTOLD), păgubiții ”Țeparului de Clujului” l-au dat în vileag lipind afișe cu fața lui pe stâlpii de telegraf

Vlad Mornea, poreclit ”Țeparul Clujului”, a fost arestat preventiv pentru 15 zile, după o descindere polițiștilor clujeni în Luncani. Asta numai după ce cei păgubiți au umplut stâlpii de telegraf cu afișe cu chipul acestuia, fix ca în Vestul Sălbatic. 

Vlad Mornea este acuzat că a înșelat mai multe persoane, cu diverse sume de bani. A fost cel mai căutat bărbat din Cluj Napoca, după ce a înşelat zeci de persoane din Cluj.

Cetățenii păgubiți au decis să-și facă singuri dreptate, lipind zeci de afișe cu chipul hoțului. 17 dintre aceștia au depus și mărturie la poliție, povestind cum au fost escrocați de acest bărbat.

După mai multe zile de căutări, ”țeparul” din Cluj a fost identificat de autorități. Bărbatul a fost descoperit la cinci dimineața, când se afla în Luncani,  lângă Turda. Oamenii legii l-au preluat și l-au închis pentru 24 de ore, după ce a fost audiat.

Escrocul avea mai multe metode, prin care a reușit să sustragă suma de un milion de euro de la diverși cetățeni. Una dintre ele este aceea că cerea bani cu împrumut apropiaților și prietenilor, dar nu le înapoia sumele cerute. O altă tactică, pe care o folosea pentru companii, era de a cere bani pentru a-și deschide o presupusă afacere sau pentru a investi. În plus, cererea și obiecte scumpe, precum telefoane mobile, pe care nu le plătea niciodată.

Prin scuzele pe care le-a folosit bărbatul, a sustras o sumă impresionantă – te și întrebi dacă e prost cine  cere?

Cei care au fost escrocați speră că își vor recupera banii. Una dintre victime susține că ”țeparul” din Cluj a investit banii în criptomonede și că dacă le-ar vinde, ar recupera prejudiciul. Numai că, între timp, poate află și păgubitul, piața criptomonedelor s-a prăbușit, unele firme intrând în faliment.