Editorial

Bye, bye, USR!

Scris de 228

Se apropie alegerile parlamentare (dacă nu cumva Covidul va amână scrutinul) și un lucru este cert: românii nu au noroc cu partidele noi. Cea mai mare deziluzie din ultimii ani se numește USR – Uniunea Salvați România, la care s-a adăugat de ceva vreme și PLUS. De ce i-o fi zicând PLUS, nu știu, pentru că este clar că nu a adus niciun plus structurii politice.

USR a devenit partid parlamentar în 2016, cu un scor bunicel, aproape 9%, după ce a fost propulsat la nivel național de succesul de la București repurtat de fondatorul său, Nicușor Dan și de Clotilde Armand. Astfel, în parlament au ajuns foarte mulți oameni noi, veniți din societatea civilă, din presă sau din corporații. Chiar dacă au fost de multe ori imaturi și gălăgioși, au dat speranță unor categorii de alegători că este posibil ca și în parlamentul nostru să apară figuri noi, cu niște cv-uri oneste și nevirusați de corupție și nepotism.

În cei patru ani care au trecut, USR a regresat în loc să progreseze. Liderii au dat de funcții și de bani, atât cât au dat, și li s-a urcat la cap. Și-au mazilit președintele fondator, pe Nicușor Dan, au pus un lider dornic de putere, ca Dan Barna, care vorbește mult dar nu prea spune nimic, iar în partid s-au format grupuri și grupulețe, care s-au săpat reciproc unii pe alții cu un singur scop, parvenirea. Atitudinea de partid anti-sistem, în care doar critică pe toată lumea, dar nu construiește nimic, și-a arătat limitele.

Scandalul din USR a culminat în aceste zile cu bătălia fără scrupule dusă în partid și în noua alianță cu PLUS pentru locuri eligibile pe listele pentru parlament. Au dispărut principiile și transparența, meritocrația și credibilitatea. Am văzut oameni care au fost scoși de pe liste doar pentru că au semnat o scrisoare împotriva conducerii partidului, alții au fost executați printr-un simulacru de vot așa-zis democratic de către delegații celor două partide.

Să dăm și câteva exemple. Mihai Goțiu a atacat fățiș mafia tăierilor ilegale de păduri. A fost tăiat și el de pe listă. Emanuel Ungureanu a arătat 4 ani de zile deficiențele și corupția sistemului medical sau mizeria cruntă din spitale, a promovat legi necesare și a sancționat derapajele PSD. Dar a fost abia al 5-lea pe listă, în urma unei domnișoare de care n-a auzit nimeni și care și-a trecut în CV faptul că e auditor intern ISO, spre hazul internauților.

Conducerea partidului tace mâlc și se spală pe mâini în cel mai penibil mod, invocând votul democratic din filială. Să ne amintim ce spunea marele Churchill, „democrația este cea mai rea formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte care au fost inventate până acum”. Deci, să nu absolutizăm votul democratic. În orice partid serios, listele de candidați sunt trecute, după votul din filiale, prin filtrul conducerii centrale. Sau sunt trecute doar cele care nu convin conducerii actuale, ca și în cazul Vlad Teohari, sancționat pentru delict de opinie?

O știre de ultimă oră ne anunță că Emanuel Ungureanu a fost parașutat de conducerea partidului să candideze pe locul întâi la deputați taman în Buzău, în fieful electoral al lui Marcel Ciolacu, unde USR a luat la alegerile locale doar 7%. E bine și așa, o să spună unii, decât să rămână pe dinafară! Da, poate că așa e, dar în acest caz, cu ce se mai deosebesc cei de la USR de cei de la PSD sau PNL care au folosit aceeași practică în trecut? Cum le sună acum celor din USR mult trâmbițatul slogan „PSD-PNL, aceeași mizerie”? Se regăsesc și ei în ea?

Să mai notăm că electoratul a simțit deja „cât e ceasul” și cu acest partid sau alianță. De la un scor de 22,4% la europarlamentarele din mai 2019, USR PLUS a mers în jos pe tobogan și la prezidențialele din noiembrie 2019 a obținut 15% (mai puțin decât Viorica Dăncilă, care a luat 22%!). Și, în același trend, la votul politic de la alegerile locale, cel de la Consiliul Județean, a obținut 6,65%. Fără alte comentarii!

Iar în aceste zile, cei de la USR PLUS au postat în disperare mai multe apeluri și articole sponsorizate pe facebook în care cer simpatizanților să semneze pe listele partidului, pentru a putea candida la alegerile parlamentare!!

Ar mai fi ceva de spus pe această temă. Da, electoratul USR, cel de bună credință, are de ce să fie dezamăgit. Se dovedește încă o dată căt de greu este să construiești în România o forță politică nouă, clădită pe o fundație sănătoasă și care să reziste mai mult decât un ciclu electoral.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours FOTOGRAFILA
    HEI-RUP-BUM! Să aibă Boc dăluța lui, chiar dacă prost pusă, să se cocoațe cu un discurs pe Tricolor de 1 Decembrie. Treptele din fața Teatrului Național, mizerie de lucrare
  • Acum 3 hours Jos palaria
    ÎN SFÂRȘIT, SPORTIVITATE ȘI LA CLUJ-NAPOCA: Foști jucători de la CFR, “U” și Sănătatea au jucat într-un meci caritabil pentru fiul lui Casian Miclăuș
  • Acum 8 hours Politica
    Clujul OSĂ aibă (fin nou) un nou spital. Ministrul Sănătății: ”Anul viitor vom avea proiectele detaliate”
  • Acum 9 hours Din oras
    Un neterminat de 16 ani a băgat în spital un bărbat de 38 ani
  • Acum 10 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Meci caritabil pentru Tiago, băiatul unui fost jucător al CFR. Veterani ai feroviarilor, de la „U” și Sănătatea joacă pentru el
  • Acum 12 hours In vizor
    Antreprenorul Tudor Galoș, ȘOCAT de prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca
  • Acum 14 hours General
    Acțiune de salvare din traseul Piatra lui Lucaci-Tarnița
  • Acum 1 day Eveniment
    Cămătari din Cluj prinși de Poliție: Cereau înapoi sume de 8 ori mai mari, au agresat și amenințat un martor
  • Acum 1 day Politica
    Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste
  • Acum 1 day In vizor
    Consiliul Elevilor Cluj cere demisia directoarei care a angajat un fost interlop să predea copiilor: ”Lipsă de empatie față de elevi”
  • Acum 1 day Vocea ta
    IEȘIREA DIN CRIZA IZOLĂRII POST-COVID. Mircea Miclea: ”Creativitatea și inovația necesită proximitate (…) trebuie să începem să ne refacem coeziunile, acelea pe care le putem reface, cu niște prieteni foarte buni, cu vecinii, cu familia”
  • Acum 1 day In vizor
    VREUN CUMĂTRU POLITIC AR AVEA DE VÂNZARE NIȘTE mobilier și echipamente digitale pentru laboratoarele de informatică din școli. De 1 miliard de euro ar avea pe ce să se adune praful, că nu sunt și bani pentru formarea profesorilor și pentru mentenanța echipamentelor
  • Acum 2 days Politica
    PE SURSE: Gabriela Firea, pe primul loc în sondajele comandate de PNL privind intenția de vot la Capitală, la peste 10 procente de ceilalți posibili candidați. Ilie Bolojan, testat de liberali în sondajele pentru București
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE