In Clujul anului 2013, centru cultural, universitar si medical de renume, orasul cu tramvaie mov de milioane de euro, Wi-Fi la tot pasul si posibila viitoare Capitala Culturala Europeana, un om se straduieste sa ramana ancorat in trecut. Ucu isi practica in continuare meseria, asa cum a invatat-o de la bunici si strabunici, in ciuda tuturor discrepantelor – e cioban de cand se stie, iar o seama de blocuri n-o sa-l impiedice sa-si duca oile la pascut.
Printre blocurile din cartierul Buna ziua, 300 de oi pasc linistite. Cu ele, sase caini – patru ciobanesti imensi si doi maidanezi agili. De undeva, de sus, cobanul sta sprijinit in bata si le priveste. Vorbeste putin si calm, in timp ce-si suceste o tigara fara filtru intre degete.
„Is cioban de cand ma stiu; si tata a fost cioban, si bunicul, si strabunicul. Inapoi de ei, tot ciobani au fost. Asta am facut toata viata, e meseria noastra, de tarani – sa crestem oi si animale. Altceva, nu stiu sa fac”, spune el, in timp ce-si fluiera cainii tolaniti in iarba uscata.
Clujean get-beget, Ucu traieste la stana in Colonia Becas. Si fratele sau e oier, iar impreuna adapostesc, in fiecare noapte, peste 520 de oi. Dis de dimineata, fiecare pleaca cu animalele unde gaseste iarba buna de pascut. Ca intre timp, pe pasunile lor obisnuite au rasarit niste blocuri, nu-i deranjeaza.
„Pai acolo, peste drum (arata cu mana catre o serie de duplexuri recent construite), era, mai demult, stana. Pana acolo nu ma mai pot duce, dar atata vreme cat aici inca mai e iarba de pascut, oi veni. Sau pana o sa construiasca astia si aici blocuri”.
Ciobanii traiesc intr-o alta lume, intr-un alt timp fata de societatea moderna. Spre deosebire de activitatile obisnuite, meseria de pastor nu pare sa se fi usurat cu mult pe parcursul celor catorva mii de ani de cand a inceput sa fie practicata. Ciobanii merg cu oile la pascut zi de zi, indiferent de anotimp sau de vreme.
„Un pic de ploaie sau de zapada n-o omorat pe nimeni. Important e sa gasim iarba de pascut. Nu-i usoara, da’ nici grea meseria asta… pentru cine cunoaste”, mai spune ciobanul.
Ii e frica doar de legile vesnic in schimbare si impozitele mari pe cap de animal. Ele ar putea distruge meseria intregii lui familii si, pana la urma, un stil de viata.
„Depinde de parlamente, da’ cred ca dispar animalele. Nu mai e loc de noi”, se intristeaza Ucu.
Asa cum explica, cu cuvintele lui, in Romania, formarea natiunii a fost generata in mare parte de traditiile pastorale. Oricat de moderna, sofisticata si ultra tehnologizata este lumea contemporana, oieritul e meseria care a stat la baza formarii noastre ca natiune.