In vizor

Bugetul Agriculturii lui Oros în 2021: Fondurile pentru sprijinirea fermierilor, diminuate cu 50%. Banii de secetă lipsesc

Ministerul Agriculturii, coordonat de clujeanul Nechita Adrian Oros, beneficiază de un buget majorat în 2021. Însă la o analiză mai atentă, sprijinul acordat fermierilor este redus cu 48%, iar fondurile pentru secetă lipsesc. Fermierii români consideră că sunt amânați în continuu de ministrul Agriculturii pentru acordarea despăgubirilor promise pentru seceta din primăvara anului trecut. Unele asociații ale fermierilor anunță proteste și pichetarea sediului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 

Ministrul Agriculturii a anunțat, prin intermediul postărilor pe pagina de socializare și a declarațiilor publice, că în luna aprilie urmează să se facă plata despăgubirilor pentru culturile semănate în primăvara lui 2020 și afectate de secetă. 

Fermierii și agricultorii români sunt îngrijorați întrucât ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oroș, a promis încă de anul trecut că despăgubirile vor ajunge din decembrie 2020 în conturile fermierilor.

Însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Mai mult, la cum arată bugetul MADR pe 2021, fermierii români vor rămâne păgubași. 

CITEȘTE ȘI: Despăgubirile pentru culturile de primăvară calamitate, acordate abia din februarie 2021

În 2021 Ministerul Agriculturii va beneficia de o creștere de 10% a bugetului față de anul trecut, însă această creștere este datorată cheltuielilor mai mari pe care ministerul lui Adrian Oros va trebui să le acopere pentru co-finanțarea fondurilor europene, semnalează agrointel.ro

Bugetul MADR pe 2021 se ridică 26.005.827.000 de lei; credite bugetare, o sumă cu 10,38% mai mare decât cea de care instituția a beneficiat anul trecut, când bugetul a ajuns la 23.559.208.000 lei.

Banii pentru sprijinirea fermierilor – minus 50%

Un aspect de impact asupra fermierilor constă în reducerea considerabilă a sumelor alocate prin bugetul de stat pentru sprijinirea acestora.

Producătorii agricoli au beneficiat anul trecut de o sumă totală de 2.299.605.000 de lei (aproximativ 480 de milioane de euro), în timp ce pentru acest an – după redecere – se va aloca suma de 1.178.953.000 lei (circa 120 de milioane de euro). Tăierea se ridică la aproximativ un miliard de euro.

Din păcate, Bugetul MADR nu prevede banii pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă.

Fondurile pentru despăgubirea fermierilor care au avut calamități de secetă la culturile de primăvară nu se regăsesc în bugetul național pe acest an. 

CITEȘTE ȘIDespăgubirile de secetă promise fermierilor de ministrul Adrian Oros, cu cca 20% mai mici decât sumele anunțate inițial

Tăierea este trecută negru pe alb: suma plătită pe 2020 a fost de 930 de milioane de lei (930.000 mii lei în tabel), în timp ce pentru 2021, la suma propusă apare 1.000.000 de lei, o tăiere de 99,89%. 

Milionul de lei este probabil o sumă restantă pe care MADR o mai are de achitat unor fermieri în contul despăgubirilor la culturile de toamnă, notează agrointel.ro

Finanțarea liceelor agricole –  cu aprobare de la Adrian Oroș

Tot prin MADR se va asigura finanțarea liceelor agricole. 

„Se autorizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să efectueze pe tot parcursul anului redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare în cadrul anexei nr.3/22/02a

„Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol pe anul 2021 în funcție de gradul de utilizare a sumelor repartizate pe unități administrative teritoriale și unități de învățământ, cu încadrarea în valoarea totală prevăzută în anexă”, se arată în proiect.

Este vorba despre o sumă de 15.000.000 de lei.

De la Ministerul Agriculturii vor pleca și banii pentru recensământul agricol, sume care, prin alocare fac ca bugetul să fie mai mare per total, dar fără vreun beneficiu pentru fermieri, fiind vorba de cheltuieli administrative. 

PROTESTE ÎN STRADĂ

Recent, una dintre asociațiile fermierilor români (Asociația Forța Fermierilor) a luat act cu revoltă de propunerea de buget al Ministerului Agriculturii pentru 2021 și a anunțat că fermierii vor să iasă în stradă pentru a-și striga nemulțumirile în condițiile în care o mare parte din fermierii României se vor afla în imposibilitatea de a-și finanța lucrările agricole ale acestui an.

Acest lucru va însemna falimente în lanț și zeci de mii de familii ce vor rămâne pe drumuri.

„Este inadmisibil ca responsabilii din Ministerul Agriculturii să nu fi fost în stare să explice, cu argumente, la nivelul Guvernului, că despăgubirile de secetă înseamnă o investiție în creșterea economică a acestui an și nicidecum o “pomană” de la buget. 

Suntem consternați de lipsa de combativitate a ministrului Agriculturii, Adrian Oros, în a susține interesele fermierilor români și a obține alocări bugetare pentru a pune agricultura în ofensivă în 2021″, notează aceștia. 

Fermierii români sunt indignați de reducerea brutală de sume alocate programelor de sprijinire a producătorilor agricoli. O reducere cu 50% a acestui buget înseamnă că jumătate dintre fermieri nu vor supraviețui economic acestui an.

CITEȘTE ȘI: Fermierii sunt tot mai sceptici în privința despăgubirilor promise de Oros: „Pură campanie electorală, doar promisiuni…”

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: capturaadrianoros/facebook.com 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *