In vizor

Bugetare participativă 2021: Depunerea proiectelor s-a încheiat. Clujenii solicită CREȘE în cartierele neglijate de autorități

Depunerea proiectelor în cadrul procesului de Bugetare participativă 2021 s-a încheiat duminică, 18 iulie. Printre solicitările clujenilor figurează necesitatea realizării de noi creșe în cartierele neglijate până în prezent de autoritățile locale, precum Bună Ziua, Iris, Zorilor. De altfel, noi creșe sunt solicitate și pentru cartierele mari, precum Mărăști, Mănăștur ori chiar pentru zona de Centru. În cadrul ediției din acest an au fost depuse peste 100 de proiecte. 

Construirea de creșe pentru copii

„Având în vedere numărul mare de copii cu vârsta până în 3 ani care nu sunt admiși la creșele din Cluj, solicit ca administrația publică locală să ia măsuri necesare privind construirea de creșe noi in cartierele in care sunt cele mai multe solicitări.


 Mamele sunt obligate să se întoarcă la muncă după 2 ani de suspendare pentru îngrijirea copilului însă efectiv nu au ce să facă cu copilașii. 

Creșele private au o taxa exagerată 1700-2000 de lei pe lună, bonele au tarife de 20-25 lei/ora iar din acest motiv unii părinți sunt depășiți de situație. 

O familie care mai plătește o rata la casa sau o chirie in Cluj nu are cum să își poată permite taxa unei creșe private sau bone. 

Din acest motiv solicitam municipalități să construiască creșe”, notează inițiatorii proiectului. 

În acest an aproximativ 61% dintre copiii înscriși nu au obținut un loc în creșă, însemnând că au rămas pe dinafară 996 de copii. Situația din acest an, la fel ca cea de anul trecut, este mult mai gravă întrucât din cauza pandemiei numărul locurilor a fost redus. Astfel, pentru anul 2021-2022 au fost disponibile doar 637 de locuri din totalul de 806 rămase libere.

Solicitările clujenilor pentru 2021

În cadrul Bugetării participative 2021, clujenii au înaintat 103 proiecte pe care le solicită Primăriei Cluj-Napoca și care ar putea fi realizate începând din 2022.

Construirea de noi creșe în cartierele municipiului Cluj-Napoca, Linii de autobuz directe de la Aeroport către toate cartierele mari, Confort fonic, Modernizarea trotuarelor și a străzii Câmpul Pâinii, Parcări în exteriorul municipiului, Spații de joacă în cartierul Borhanci, Pietonalizarea și modernizarea străzii Piezișă din Campusul studențesc Hașdeu ori Fără cabluri pe stâlpi – sunt doar câteva dintre proiectele propuse de clujeni administrației locale în cadrul ediției de Bugetare Participativă din 2021.

CITEȘTE ȘI: Ce proiecte cer clujenii Primăriei Boc în 2021: Park&Ride în exteriorul municipiului, confort fonic, pietonalizarea străzii Piezișă ori fără cabluri pe stâlpi

Procesul Bugetare participativă online 2021 se desfășoară potrivit unui calendar prestabilit:

7 iunie – 18 iulie – depunerea proiectelor – etapă încheiată.
 
19 iulie – 12 septembrie – analiza proiectelor
13 septembrie – 17 octombrie – vot pe domenii
18 – 24 octombrie – validare vot pe domenii
25 octombrie – 28 noiembrie – vot final
29 noiembrie – 5 decembrie – validare vot final
6 decembrie – afişare rezultate finale

La începutul lunii iunie, autoritățile locale anunțau o nouă ediție de bugetare participativă, de această dată în regim on-line.

Unele dintre propunerile de proiecte au în vedere aceleași teme care s-au regăsit și în edițiile anterioare.

Din păcate, din numărul total de proiecte votate până acum de clujeni și adoptate declarativ de administrația locală doar o parte dintre acestea au fost implementate. 

Proiectul bugetării participative a debutat în 2017 la Cluj-Napoca și a cunoscut trei ediții succesive. Anul trecut autoritățile au obținut un răgaz, întrucât ediția din 2020 a acestui proiect nu a mai avut loc din cauza contextului epidemiologic provocat de pandemia de coronavirus. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: captură emilboc/facebook.com 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *