În caz că nu știați, în România, există o specie aparte de jurnaliști, și anume jurnaliștii comunitari. Ei lucrează din greu tocmai în Cluj. Ce fac ei? Toacă bani europeni să se joace de-a presa. Prin Asociația Go Free din Cluj-Napoca, înființată în 2012, au fost accesate fonduri europene în valoare de 70.000 euro pentru proiectul „Jurnaliști comunitari pentru Solidaritate Socială: StReEt”, în cadrul Fondului ONG în România.
În acest proiect sunt implicați 20 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani. Jurnaliștii comunitari s-au plimbat în patru sate (Surduc/Cristoțel, județul Sălaj; Cămărașu/Sânpaul, județul Cluj; Dăroaia/Roșia Montană, județul Alba; Hădăreni/Chețani, județul Mureș), au vizitat niște comunități sărace, au scris cum au putut un articol, l-au publicat într-o revistuță și au încercat să facă ceva pentru îmbunătățirea situației locuitorilor săraci din acele sate. Au rămas doar cu încercatul pentru că de făcut nu au făcut nimic. Venit, văzut, plecat! Astfel de vizite încheiate cu niște articole de presă se pot face și fără cheltuirea de fonduri europene. Cel puțin, noi așa credem.
Dintr-o broșură aflăm că jurnalismul comunitar este practicat de persoane care au o pregătire minimă în domeniu și reflectă probleme reale ale unor opameni reali, din comunități multietnice, puțin vizibile sau comunități care au fost prezentate, la un moment dat, într-un mod negativ în mass-media. Adică cum (sic!) ar veni, niște unii se joacă de-a jurnalismul pe banii Europei, bani cu care acei oameni din satele sărace ar fi putut fi ajutați concret, nu doar cu încercări și povești că, vorba aia, de vizite și discuții podul lor e plin.
În aceeași broșură scrie negru pe alb ce instrumente trebuie să folosească jurnalistul comunitar atunci când merge pe teren: reportofon (sau orice aparat care poate înregistra sunetul); carnețel și pix (pentru a nota aspectele ce nu pot fi înregistrate audio-video, precum detalii despre atmosfera generală, comportamentul/expresiile/gesturile unei persoane etc.); cameră foto/video (sau telefonul mobil). Noi am adăuga pe listă și călimara și penița, papirusul și eventual, mașina de scris.
Jurnaliștii comunitari se mai și întâlnesc periodic să discute despre marile realizări. Joi seara a avut loc a opta astfel de întâlnire. Vreo 10 gazetari comunitari, niște copii și un învățător din Sânpaul au vorbit despre ce înseamnă pentru ei să fii gazetar comunitar. Ca să înțelegeți de ce au loc aceste întâlniri, trebuie să știți că în cadrul proiectelor cu fonduri europene este obligatoriu să existe astfel de întâlniri în cadrul cărora să fie prezentate rezultatele din proiect.
Au vorbit vorbe, au băute câte un ceai, au mâncat puțin și aia e. Au bifat și a opta întâlnire.
În imaginile de mai jos o vedeți pe coordonatoarea proiectului, Andra Camelia Cordoș: