Rautacisme

Boc se pregătește de alegeri: după doi ani de majorări, în 2020 tarifele pentru parcări rămân neschimbate

Emil Boc a început deja să își pregătească material pentru campania electorală de anul viitor, iar prima măsură este ca după doi ani de majorări, în 2020 prețul parcărilor rămâne la același nivel din 2019.

În sfârșit pe Boc l-a ajuns rușinea și nu va mai majora prețurile parcărilor în anul 2020. În ultimii doi ani prețurile parcărilor au fost majorate semnificativ încercând astfel să descurajeze clujenii să vină cu mașinile în zona centrală. După ce în anul 2019 a eliminat continuu parcări, pe străzile Observatorului, Titulescu, Calea Florești sau Republicii, probabil că i s-a părut prea mult să mai crească prețurile pentru cele câteva parkinguri ale primăriei.

”În ultimii doi ani au fost majorate nivelul taxelor administrate de către Serviciul Public de interes local pentru administrarea parcărilor din municipiul Cluj-Napoca, pentru zona centrală, motiv pentru care se propune menținerea la același nivel a cuantumului taxelor taxelor adiministrate de Serviciul Public de interes pentru administrarea parcărilor”, se specifică în referatul de aprobare.

Poate că ar trebui să specifice în acel referat și faptul că anul viitor sunt alegeri locale, nu dă bine să majorezi tarife exact înainte de alegeri. Poate că din acest motiv a sărit ca ars primarul Emil Boc când într-un articol Ziar de Cluj s-a menționat faptul că unele taxe și impozite locale vor fi majorate. Nu își permite astfel de scăpări înaintea campaniei electorale care să îi aducă un nou mandat.

Clujenii au început să plătească prețuri mai mari pentru parcări în 2018 și mai apoi în 2019. În acest timp, au tot primit promisiuni pentru noi parkinguri care nu s-au mai materializat. Locurile de parcare au dispărut treptat pentru a face loc mijloacelor de transport în comun. Clujenii au mutat mașinile pe trotuare unde sunt cadorisiți fregvent cu amenzi de la Poliția locală. Tot o măsură a Primăriei menită să creeze locuri de parcare a fost să elimine garajele dintre blocuri. Garajele au dispărut, dar locurile de parcare se lasă așteptate.

Așteptăm cu interes promisiunile electorale ale primarului Boc de anul viitor. Oare câte dintre ele le-am mai auzit acum patru ani sau chiar acum opt ani? Oare câte parkinguri noi le va promite clujenilor? Ce soluții inovative pentru traficul infernal va găsi? Oare cine îl va mai crede?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *