In vizor

Boc se laudă cu prima stradă Smart, în timp ce alte străzi din Cluj nu au nici măcar asfalt

Scris de 524

Ziar de Cluj atrage atenția de ani de zile asupra faptului că primarul Emil Boc prioritizează investițiile din municipiu în funcție de cât de bine ”dau” în poze și cât capital de imagine câștigă. Chiar dacă sunt străzi care așteaptă de ani de zile lucrări de modernizare sau chiar de asfaltare, Boc se asigură că are în oraș o stradă Smart, astfel încât să poată justifica declarațiile sale privind domeniul prioritar al orașului, tehnologie și IT.

Prima stradă smart a fost amenajată în Mărăști pe str. Molnar Piuariu, tronsonul dintre străzile Fabricii de Zahăr și Dâmboviței. În acea zonă în care se află căminele studențești lipsa locurilor de parcare reprezintă cea mai mare problemă. Boc le-a amenajat studenților băncuțe și prize, de parcări nu au nevoie, doar vin fără mașină la Cluj. Evident că nu toți studenții își lasă mașinile acasă, iar acele mașini vor fi acum parcate pe trotuare sau vor ocupa locurile de parcare ale riveranilor.

Nu contează că la periferie străzile nu au nici măcar asfalt, asta în ciuda promisiunilor care vin an de an, important e că Boc poate să își facă poze pe băncuță în timp ce își încarcă telefonul.

Clujenii sunt sătui să audă doar promisiuni, astfel că este de înțeles revolta lor atunci când văd că străzile lor pline de gropi sunt date iar la o parte, iar banii sunt investiți într-o stradă Smart.

”De ce unele strazi le faceti de anul 2020, iar de altele ati uitat complet. Puteti sa-mi spuneti de cand strada Gorunului nu a mai fost reabilitata cu covor de asfalt? Dar trotuarele? Initiativa de a “ascunde” ghenele de gunoi sub pamant, de ce nu a fost adoptata si aici? De ce ne mai chinuim sa colectam selectiv? Sa faceti atata publicitate, cand cei care vin sa ia gunoiul, vin cu o singura masina iar toate pubelele sunt rasturnate in acelas loc. Despre masinile parcate pe trotuar nu vreau sa vorbesc, pentru ca nu ati demarat niciun plan pentru a crea o parcare decenta sau de a elimina garajele construite abuziv in care numai masini nu mai sunt”, îi transmite un clujean primarului Boc.

”Domnule primar va laudati cu o strada smart pe care ati mai asfaltat-o o data in ultimii 10 ani. Dar sa stiti ca aveti strazi pe care nu le-ati asfaltat și nu ați făcut trotuare in ultimi 50 de ani! De exemplu Valea Seacă dacă știți in ce parte a orașului se află. Dar sa stiti ca si pe acea strada sunt plătitori de impozite”.

”In realitate, prioritatile Clujului sunt altele. Toata lumea are prize in casa unde sa isi incarce telefoanele si tabletele. „Prima strada smart” este doar o dovada in plus a lipsei de prioritizare a problemelor cu care se confrunta cetatenii respectiv a preocuparii excesive a autoritatilor de „a da bine” in presa”, sunt doar câteva dintre mesaje transmise de clujeni.

Pagina se reclamații ale Primăriei este plină de sesizări venite din partea clujenilor care așteaptă la rând pentru ca și străzile pe care ei locuiesc să fie modernizate. Cei mai afectați sunt cei de la periferie, clujenii care locuiesc pe străzile Valea Seacă, Valea Fânațelor sau Sopor. De ani de zile locuitorii din aceste zone aud aceleași promisiuni: străzile vor fi cuprinse în programele de modernizare. Sunt însă multe străzi și în alte cartiere ale Clujului care așteaptă lucrări de asflatare , poate Primăria se va gândi să le transforme și pe ele în străzi smart, în acest fel ar avea o șansă să devină o prioritate. Este de neconceput să te lauzi în presă cu o stradă Smart în timp ce știi că în municipiu încă ai străzi care nu sunt asfaltate. 

Citește și:

Oamenii din Sopor nu mai rezistă: „Drum în orașul primarului mincinos Emil Bloc”

Valea Fânațelor va fi botezată curând Valea Plângerii. Șoferii își rup mașinile, iar pietonii umblă noaptea cu lanterne – FOTO

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Eveniment
    Sindicatele din educație continuă greva și săptămâna viitoare: Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în educație. Nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie
  • Acum 7 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE