In vizor

Boc se laudă că jumătate din școli s-ar închide dacă nu ar exista zecile de milioane de euro de la Primărie. Dar cum rămâne cu copiii care nu au loc în creșe?

Primarul Emil Boc a ridicat educația din Cluj-Napoca la cele mai înalte slăvi, într-un discurs pe care l-a avut ieri în ședința extraordinară de Consiliu Local. Potrivit edilului șef rezultatele elevilor și profesorilor din municipiu nu ar fi atât de bune dacă școlile nu ar primi bani de la bugetul local. Boc a și arătat cu degetul spre alte orașe care nu construiesc creșe. Dacă în Cluj-Napoca se construiesc atât de multe creșe, de ce în fiecare an peste o mie de copii nu au loc în creșe?

„Mulți se întreabă de ce Clujul are rezultate de excepție în materie educațională. În primul rând, este meritul ecosistemului educațional, format din profesori, copii, părinți. Ei sunt cei care alături de Inspectoratul Școlar realizează aceste reușite de excepție. Nu aș scoate din ecuație rolul autorităților locale. Am spus de multe ori că fără sprijinul Primăriei, adică fără sprijinul clujenilor pentru că e vorba de banii clujenilor aici, Clujul nu are avea performanța în materie de infrastructură pe care o are și nici reușitele despre care vorbim”, a spus Boc.

Discursul lui Boc a escaladat spre previziuni despre închiderea a jumătate din școli dacă s-ar opri finanțarea de la bugetul local.

„Fără sprijinul Primăriei jumate din școlile din Cluj ar trebui să se închidă, iar celelalte ar trebui să își reducă activitatea la jumătate.

Anul acesta, suma pe care o investim în educație este de 52 milioane euro. Din aceste 52 milioane euro, 11 milioane euro vin de la bugetul central. Diferența de 40 milioane euro vine de la bugetul local, deci dacă vă uitați pe această proporție vedeți că 76,9% din educația din Cluj vine din bugetul local și 23% vine din bugetul de stat vă puteți face o imagine exactă despre ceea ce înseamnă susținerea de către Primărie și Consiliul Local a domeniului educațional.

Aceasta arată că pentru noi susținerea educației nu a fost niciodată, nu este și nu va fi niciodată un moft, ci o necesitate pentru că pornim de la două lucruri elementare: investițiile în educație se fac acum, iar beneficiile le culegi pe termen mediu și lung. Clujul este pe primul loc la educație.

Și acum dacă menținem aceste investiții în educație la un nivel record în România, vă asigur că rezultatele le vom culege pe termen mediu și lung, menținând Clujul atât în materie de locuri de muncă bine plătite cât și în materie de calitate a vieții”, a explicat Boc.

Din cele 40 milioane euro din bugetul local, o parte din fonduri sunt distribuite astfel:

  • 10 milioane euro merg la creșe;
  • 19 milioane euro merg pentru finanțare de bază plus complementară (în plus la ceea ce alocă Guvernul).

„De aceea alții nu fac creșe pentru că plătesc din bugetul local. Noi am pus și punem în continuare aproximativ 10 milioane euro pentru a susține sistemul de creșe din Cluj-Napoca”, a mai spus Boc.

Dar, ce s-ar întâmpla dacă s-ar construi cu adevărat creșe și s-ar reduce afirmațiile pompoase? Nu ar mai rămâne 1000 de copii fără locuri în creșe în fiecare an. Despre această problemă arzătoare, primarul nu a găsit de cuviință să vorbească în ședința extraordinară de ieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *