In vizor

Boc cel darnic cu banii, nervii și timpul clujenilor: trei ani pentru a reabilita câțiva metri din strada Tipografiei

Podul lui Traian peste Dunăre a fost construit de Apolodor din Damasc în 2 ani (103-105 e.n). După 2000 de ani, în Clujul normal, orașul lucrului bine făcut, administrația Boc are nevoie de peste de trei ani pentru a reabilita jumătate din strada Tipografiei. De fapt, chiar mai mult, având în vedere că licitația pentru reabilitarea acelui tronson a fost organizată de patru ori și nu a fost niciun doritor.

Nimeni nu a fost interesat de modernizarea străzii Tipografiei, iar Primăria a screscut din pix valoarea licitațiilor.

Strada Tipografiei, tronsonul 2 între David Ferenc și F.J. Curie, a fost închis în 2018 odată cu debutul lucrărilor pentru reabilitarea Turnului Pompierilor. Lucrările la Turn ar trebui să fie finalizate până în februarie 2021. Chiar dacă au fost câteva declarații că lucrările de modernizare vor fi finalizate mai repede, acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, muncitorii au dispărut, iar Turnul este acoperit de mizerie și deșeuri.

Citește și:

Turnul Pompierilor a devenit loc de belvedere spre nemuncă și impotență administrativă

Între timp, strada Tipografiei nu a mai fost parte a proiectului de reabilitare a Turnului, astfel că s-a încercat anul trecut adjudecarea licitației pentru modernizarea străzii. Licitația a fost organizată de patru ori, dar nu a fost depusă nicio ofertă. Astfel că la începutul acestui an, municipalitatea a decis să crească valoarea proiectului la 1,9 milioane de lei, sperând că astfel vor fi atrași constructorii.

Citește și:

Nimeni nu vrea sa repare strada Tipografiei. După patru licitații ratate, Primăria crește din pix valoarea lucrărilor

De asemenea, la sfârșitul săptămânii trecute un alt tronson al străzii Tipografiei a fost închis circulației auto, este vorba de tronsonul I între strada Regele Ferdinand și strada David Ferenc. Lucrările ar urma să fie finalizate în 11 luni.

Citește și:

Se închide circulația auto pe strada Tipografiei

Administrația lui Boc are nevoie de trei ani să pună un cub pe Turnul Pompierilor în locul piramidei lui Funar

Marea reabilitare a Turnului Pompierilor se face încet, doar nu au motive să se grăbească, având în vedere că au timp până anul viitor. Ziar de Cluj a fost pe șantierul Turnului Pompierilor, unde scările proaspăt renovate sunt pline de mizerie și de gunoaie. Pentru realizarea acestui mare proiect a fost nevoie de organizarea unui concurs de soluții, ”șmecheria” găsită de primarul Emil Boc pentru a justifica întârzierea realizării unor proiecte. Pentru Turnul Pompierilor, concursul de soluții a costat 400.000 de lei, iar ideea câștigătoare a fost înlocuirea piramidei de sticle cu un nou segment alcătuit din două nivele, unul închis cu sticlă și unul deschis. În rest, reabilitare presupune înlocuirea geamurilor și a ușilor, iar la exterior lucrări de tencuială, zugrăveli și montarea unui sistem de iluminat arhitectural. Tot concursul de soluții a stabilit ca Primăria să achiziționeze corpurile de clădire ce se află în stânga și în dreapta Turnului și reabilitarea acestora.

Citește și:

Restaurarea Turnului Pompierilor va dura doi ani. Ce schimbări vor fi făcute

Concursul de soluții a fost inițiat în 2016, iar câștigătorul a fost anunțat în februarie 2017. În noiembrie 2018 Primăria a semnat contractul de finanțare din fonduri europene, iar execuția lucrărilor ar urma să fie finalizate în 24 de luni. Ovidiu Câmpeanu declara că sunt șanse ca acest proiect să fie finalizat până la sfârșitul anului 2019. Acest lucru nu s-a întâmplat. Ba mai mult, la finalul anului nu era țipenie de muncitor pe șantier. Constructorul mai are însă timp până în ianurie 2021 să finalizeze acest obiectiv.

Citește și:

Boc își ascunde incompetența în spatele concursurilor de soluții: proiecte bombastice, doar pe hârtie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *