Iata un alt defect antisocial. Colericul trece prin crize violente de furie, fara cauze plauzibile. Schimbarile lui de dispozitie sunt pe cat de bruste si intense, pe atat de imprevizibile.
Desi nu ar avea nici un motiv sa se infurie, un coleric va gasi intotdeauna unul, care va avea o justificare aparenta. In momentele de acalmie, el poate parea simpatic, chiar cordial; de obicei, are multi prieteni, dar acestia ii sunt foarte des si victime. Dupa ce trece criza, el reuseste sa se faca iertat, deoarece cunoaste o mie si unul de moduri de a castiga si recastiga simpatia celorlalti. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apa, asa ca, mai devreme sau mai tarziu, va fi parasit treptat de toata lumea. Chiar si apropiatilor sai li se va face pana la urma lehamite de caracterul lui si vor inceta sa mai creada in vesnicele sale promisiuni ca se va linisti.
Exista si colerici incapatanati care se inchisteaza in irascibilitatea lor si sunt absolut incapabili sa ceara iertare. Sunt persoane cu care e greu de trait, pentru ca ei considera ca au intotdeauna dreptate si nu accepta sa faca nici cel mai mic compromis. Acest tip se diferentiaza de colericul reconciliant prin faptul ca nu cere deloc intelegerea celorlalti, deoarece e convins ca acestia sunt lipsiti de bune intentii.
El nu iubeste pe nimeni si nu vrea sa fie iubit de nimeni. Nemultumit si suparat pe toata lumea, nu cere nici politete, nici prietenie.
Furia e intotdeuna rezultatul unui profund dezacord fata de ceea ce suntem. Cel ce-i uraste pe altii se detesta, in fond, pe sine insusi, dar nu-si da seama de asta, pentru ca ura sa e refulata in inconstient. Iata de ce colericul e mereu in defensiva si se teme de orice atac. Dar, spre deosebire de individul hipersensibil, care e gata intotdeuna sa adopte o atitudine de maiestate ranita in orgoliul sau, colericul reactioneaza “explodand”, adica descarcandu-si pe ceilalti toata fierea (umoare despre care se considera ca e legata de manifestarile de furie) destinata de fapt propriei persoane. “Bilosul” nu se simte ofensat, cum face hipersensibilul, ci, la cea mai mica suspiciune, trece imediat la atac, desfasurand o energie exagerata.
Evident ca nu trebuie sa generalizam, deoarece am trecut cu totii prin momente de manie, de furie nebuna, ca si prin accese de hipersensibilitate. Dar exceptiile nu constituie niciodata regula. Colericul are nevoie sa explodeze la cea mai mica provocare. El nu e niciodata calm, nu are incredere in nimeni, nici macar in prietenii cei mai buni. E mereu dispus sa puna in evidenta orice i-ar putea jigni, intr-un fel sau altul, personalitatea turbulenta.
Numerosi colerici nu recunoasc niciodata ca au gresit. Spre deosebire de hipersensibili, care fac din defectul lor o virtute, ei se considera corecti si obiectivi. Privesc viata intr-un mod gresit si confuz si nu-si dau seama cat sunt de suspiciosi, de irascibili si de imprevizibili.