Eveniment

Blue Air intră în insolvenţă

Compania aeriană low-cost Blue Air, aflată deja, la acest moment, în portofoliul statului, care deţine 75% din acţiuni, a intrat în insolvenţă, la propria cerere, informează News.ro.

  • Pe lista creditorilor sunt circa 90 de nume, persoane fizice, foşti angajaţi, şi instituţii precum ROMATSA, precizează Profit.ro.

Operatorul aerian a beneficiat de protecţia împotriva creditorilor săi, în baza prevederilor legale în materia concordatului preventiv.

La data de 22 februarie 2023, Tribunalul Bucureşti a dispus închiderea procedurii de concordat preventiv, constatând „nereuşita concordatului preventiv”.

Începând cu acel moment, orice creditor eligibil putea solicita deschiderea procedurii de insolvenţă.

Ulterior, compania şi-a solicitat singură intrarea în insolvenţă.

Statul a preluat recent controlul companiei, ca urmare o garanţiei de 75% din acţiunile companiei pentru creditul-ajutor de stat acordat în urmă cu doi ani, conform planului discutat la nivelul Guvernului.

În luna iulie 2022, Blue Air a primit o amendă de 2 milioane de euro de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, cu justificarea că, în decurs de un an, compania a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care au fost efectuate plăţi în valoare totală de peste 66 de milioane de lei, de către pasageri din 20 de state membre ale Uniunii Europene.