Este incredibil cât de ticăloși sunt politicienii români și cum fac ei totul (de la reglementări la legi) doar pentru a jupui și se război cu poporul român. Uitați frazele sforăitoare din jurământul de învestire al fiecăruia dintre aceștei neterminați moral: propășirea și prosperitate se referă stric la ei și la neamurile lor. România este sclava a vreo 300 de mii de noi baronași, majoritatea infiltrați în politică, economie, justiție, servicii, funcționărime, plozii sau nepoții foștilor activiți ai unicului partid, ai securității interne și externe ale lui Nea Ceașcă, ai miliției – toți aceia pe care nu i-a mai ajuns lustrația din cauza părinților imbecilizați de fesenism ai celor care azi sunt în stradă.

CITEȘTE ȘI:

Despre Statul Mafiot Român și greva fermierilor

Un exemplu despre această ticăloșenie este analiza costurilor pe care le au de suportat micii transportatori pentru a-și desfășura activitatea, făcută de g4media.ro. Analiza a fost realizată pe structura unei firme de transport de dimensiuni mici, firme pe care le vedeți la proteste în aceste zile și s-au luat în calcul doar costurile necesare la început de an pentru autorizarea și menținerea în circulație a parcului auto unei mici firme de transport, fără a mai pune la socoteală înființarea unei firme, investiția inițială și costurile de exploatare.

• În primul rând, orice firmă de transport care își desfășoară activitatea în mod legal, are nevoie de o licență comunitară de transport, care se obține de la ARR (Autoritatea Rutieră Romană). Aceasta are o valabilitate de 10 ani și costă 706 lei, indiferent de numărul de camioane deținute.
• Ulterior, pentru fiecare camion deținut, firma are nevoie de o copie conformă a licenței comunitare, care este nominală și care are valabilitatea de 1 an (cost 260/vehicul). Obținerea licenței comunitare de transport și a copiilor conforme pentru autovehicule este condiționată de o serie de cerințe ( contract de service pentru parcul auto, dovada deținerii unui spațiu de parcare, demonstrarea îndeplinirii capacității financiare, angajarea unui manager transport, etc. , conform OG 27/2011) care presupun o serie de costuri.
• În plus, fiecara camion sau ansamblu (camion+remorcă) deținut de o firma, are nevoie de RCA (asigurare obligatorie), ITP (inspectie tehnica periodica) care are valabilitate de 1 an, ITP tahograf (valabilitate 2 ani). Costul unui RCA pentru un camion pentru un an este cuprins intre 10000 și 18000 lei, în functie de mai multe criterii, costul unui ITP pentru un camion/ansamblu este cuprins între 450-700 lei, iar pentru ITP tahograf costul este cuprins intre 400 și 900 de lei (în functie de generația aparatului de înregistrare).
• Costul taxei de drum, doar pentru a se deplasa pe teritoriul României, pentru un singur autocamion îl poate costa pe micul transportator între 2770 și 5980 lei pe an, în funcție de greutatea autocamionului.
• În teorie, fiecare camion deținut de o firmă de transport, are nevoie de un șofer pentru a fi condus. Costurile cu salarizarea lunară au crescut și în România deoarece șoferii reprezintă o meserie căutată și bine plătită peste tot în Europa de Vest.
• Pentru ca acesta să poată își poată desfășura activitatea, are nevoie de o cartelă tahograf, un atestat profesional de conducator auto și de analize medicale anuale, costuri care sunt în general suportate de firma de transport unde lucrează. Costurile pentru toate acestea depășesc 300 de lei pe an.
• În concluzie, o firma de transport de dimensiuni mici, să presupunem 5 ansambluri camion + remorcă cu șoferii aferenți, are nevoie de un buget de 70.000 de lei pe an doar pentru a fi pregătită să execute un transport.

Prin urmare, acestea sunt cheltuieli impuse de către statul mafiot român unei firme de mici dimensiuni numai ca aceasta să poată ieși cu camioanele pe șosele. Pe lângă toate acestea se mai adaugă combustibilul, anvelopele, reviziile, deprecierile și multe alte cheltuieli date de dinamicitatea sectorului de transporturi. De exemplu, prețul unui cauciuc de camion pleacă de la 1.500 de lei și poate ajunge până la 3.500 de lei, în funcție de performanțele acestuia.

Un alt obstacol întâmpinat de micile firme de transport este reprezentat de termenele mari de plată prevăzute in contractele de transport, în general 45-90 zile (cele mai intâlnite) și de întârzierile la plata facturilor, plăți care sunt efectuate și la 120 de zile de la scadență.

Dar cel mai important obstacol pentru micul transportator este piața de transport însăși. O piață caracterizată de marje mici de profit (conform datelor oficiale între 0,8 – 3% din cifra de afaceri). O piață dominata de firme mari (peste 200 camioane), care au de partea lor, procentele.

Firme mari, bine capitalizate, care își exercită forța în piața de trasporturi rutiere prin puterea de negociere în relațiile comerciale. Accesul acestora la contracte bine plătite cu volume mari și constante. Prețuri negociate de pe o poziție de putere, fie ca vorbim de asigurări, combustibil, piese de schimb, achiziție camione și remorci, etc.

Aici, micul transportator pierde fară drept de apel. Neavând nici o pârghie în negocieri, nici cu furnizorii săi, nici cu beneficiarii serviciilor oferite. Nu poate oferi prețuri competitive precum firmele mari, deoarece costurile sale sunt mult mai ridicate. Așa că micul transportator iese în stradă să protesteze. Sau dă faliment, așa cum doresc acești stupizi care ne conduc și care au împărțit din nou România (precum strămpșii lor staliniști) în cea a burjuilor (care au afaceri particulare) și cea a întreținuților angajați la stat. Singurul lucru pe care le este ciudă că nu-l pot face este că nu se pot lupta să îngenuncheze marile corporații, așa că fac joc de gleznă prin preajma lor. Când amenință, când uită ce-au amenințat. Ați mai auzit ceva despre ”Legea Păcănelelor”, apropos?

Nemuncind pentru propria avere, parlamentarii au impresia că toată țara face la fel.

Așa s-a adâncit prăpastia dintre cele două țări care este România: una e cea a lucrătorilor la privat, în economia reală, acolo unde salariul îl iei dacă ai bani în cont, și alta e țara bugetarilor, ținuți în dolcele far niente confortabil al celor opt ore de muncă și – uneori – a campionatelor matinale de solitaire. Ce e curios: n-am auzit despre o lege care să pedepsească nemunca. Sunt o mulțime de reglementări despre cum să-ți scoată soldații apa din casă sau despre cum să-ți ducă omătul din curte, dar niciun cuvințel despre asistatul care face bancuri la crâșmă despre soldați. Ești primar și condiționezi ajutorul social de strânsul frunzelor din parc și te trezești cu plângere în justiție. Candidezi la parlamentare și promiți hrană caldă tuturor putorilor și nu există o lege care să te înfrâneze.