Din oras

Bani cheltuiți degeaba pentru întreținerea fântânilor arteziene, care sunt în paragină și vara și iarna

În fiecare an, Primăria Cluj-Napoca alocă sume frumoase pentru întreținerea fântânilor arteziene din oraș. S-ar presupune că fântânile ar trebui să fie curate, îngrijite și să nu cadă bucăți de tencuială din ele. Presupunerile noastre sunt total eronate pentru că fântânile arteziene sunt adevărate izvoare de ignoranță ale administrației publice locale. Cu toți banii cheltuiți anual din bugetul local, multe din cele 14 fântâni arteziene din oraș sunt monumente ale degradării.

Pe timp de iarnă, norocul autorităților locale și al trecătorilor este că fântânile arteziene sunt acoperite și nu se văd crăpăturile din borduri, vopseaua degradată din bazin, bucățile de marmură desprinse de pe borduri și țevile care nu funcționează. Firma SC Servinstal Import Export SRL este cea care se ocupă de ani de zile de întreținerea și conservarea fântânilor arteziene din oraș. În 2014, a fost încheiat un contract în valoare de 480.000 lei, cu această firmă, valabil pe doi ani. Cât de bine și-a făcut treaba Servinstal poate să vadă oricine se uită cu atenție la fântânile arteziene, mai ales atunci când sunt în funcțiune.

În zona centrală, fântâna din Piața Unirii a fost în reparații ani la rând și a funcționat doar o parte. Acum, se află într-o stare bună, dar rămâne de văzut cât de bine a fost conservată pe timp de iarnă și dacă va fi funcțională în totalitate atunci când începe sezonul cald.
Pe bulevardul Eroilor, defectele fântânii arteziene se văd cel mai bine când este în funcțiune. În sezonul rece când este acoperită, sunt acoperite și minusurile (fisuri și bucăți lipsă din bordură).

De departe, poate în topul fântânilor arteziene într-o stare deplorabilă se află fântâna arteziană și piațeta din fața Prefecturii. Firma responsabilă de conservarea fântânilor, a lăsat la vedere suficient din fântâna cât să se vadă și în sezonul rece halul în care a ajuns.
Anul trecut, Primăria avea în plan modernizarea fântânii, dar ca de obicei, lucrurile se mișcă foarte încet în Primărie. “Bazinul de apă a fântânii este placat cu plăci de marmură. Odată cu trecerea timpului, bazinul de apă s-a degradat, plăcile de marmură s-au fisurat şi s-au desprins de pe pereţii bazinului. Unele instalaţii sunt deteriorate şi sistemul de dozare a apei nu mai funcţionează la capacitatea optimă. În camera pompelor sunt infiltraţii de apă”, era precizat, anul trecut, în caietul de sarcini.

Și fântâna arteziană din spatele statuii din Piața Mihai Viteazu este un dezastru. Nici măcar nu s-a mai îngrijit nimeni să o acopere pe timp de iarnă, astfel că a ajuns loc de „distracție” pentru porumbei. Marginile din beton sunt degradate, la fel este și bazinul. Cel mai probabil, fântâna va fi modernizată odată cu Piața Mihai Viteazu, care a ajuns una dintre cele mai urâte piețe din oraș.

Cele 14 fântâni arteziene din oraș se află în următoarele locuri: Parcul Central, în faţa Prefecturii, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Mihai Viteazu, parcul de joacă de lângă Cluj Arena, Complexul Minerva, Complexul Union, Piaţa Gării, în spatele bisericii Sf. Petru din Mărăşti, bulevardul Eroilor, Piaţa Unirii, Parcul Rozelor, Parcul Tulcea şi Parcul Farmec.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *