Eveniment

Bancă de top de pe piaţa românească, amendată cu 10.000 de lei

O bancă cu renume a fost amendată de către reprezentanții Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Timiş, care s-au confruntat, recent, cu un caz neobișnuit. În urma unei reclamaţii depuse de un cetăţean, inspectorii au amendat ING Bank cu suma de 10.000 de lei, pentru o solicitare atipică, considerată nelegală, după cum relatează debanat.ro

Reclamaţia depusă de unul dintre clienţi aducea în atenţia specialiştilor din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului o solicitare ciudată din partea băncii amintite. Cel în cauză avea depusă în conturile ING o anumită sumă de bani, iar în momentul în care a dorit să scoată din cont o parte dintre bani i s-a condiţionat eliberarea sumei respective cu întocmirea unei hârtii în care să precizeze pentru ce are nevoie de bani. Pentru că nu a dorit să ofere asemenea explicaţii băncii, se pare că a fost refuzată eliberarea banilor.

Omul s-a considerat nedreptăţit şi, în consecinţă, s-a adresat OPC. Iar reclamaţia s-a a fost verificată, a fost considerată îndreptăţită, iar pentru practica susţinută, banca a fost amendată.

„Persoana respectivă deţinea bani în cont la bancă. În momentul în care a cerut să i se elibereze o anumită sumă, i s-a condiţionat eliberarea banilor de completarea unui formular în care să precizeze în ce mod va folosi banii. Persoana a refuzat să dea asmenea explicaţii, spunând că dacă doreşte… să cumpere hârtie igienică asta va face, dar nu trebuie să justifice nicicum modul în care îşi cheltuie banii. În urma reclamaţiei noi am fost în control la bancă şi am amendat respectiva unitate pentru că solicitarea încălca reglementările legale. Acestea, inclusiv regulamentele Băncii Naţionale a României, solicită informaţii legate de provenienţa banilor, atunci când se depun în cont, nu de modul în care vor fi cheltuiţi după retragerea lor. În consecinţă, banca a fost amendată cu suma de 10.000 de lei”, a declarat Sorin Susanu, comisar şef în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului. 

Deşi am solicitat de mai multe ori, atât telefonic, dar şi prin intermediul e-mailului, aşa cum ne-a fost cerut de către bancă, ING nu ne-a oferit după mai multe zile de aşteptare niciun răspuns oficial referitor la problema descoperită de cei de la Protecţia Consumatorului. Aşteptăm în continuare un punct de vedere oficial din partea băncii amintite, notează debanat.ro

 

 

 

sursa foto: debanat.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version