Am „descălecat” acum 20 de ani tocmai din „dulcea Bucovină”, în frumosul oraș de pe Someș coborând din „trenul foamei” Iași-Timișoara-Nord, perfect sătul.
Venisem prin transfer, în clasa a XI-a, la un liceu de elită din Cluj unde, peste ani, am revenit în postura de profesor.
În clasa a XII-a, un coleg de clasă, născut într-un sat din județul Cluj, după o încăierare verbală, rămas fără argumente și mușchi cu care să-mi spargă „mufarinul”, mi-a dat pentru prima dată verdictul: „cu un moldovean ca tine nu mă pot înțelege”. Nu m-a deranjat absolut deloc „sentința” și pentru faptul că stăteam într-o cameră plină de copii din toate colțurile țării și unul dintre cei mai buni prieteni ai mei era un oltean get-beget din Craiova, foarte simpatic, care din întâmplare era foarte mâncăcios, ca mine de altfel.
Nu întotdeauna mi-a fost rău în Cluj atunci când am mărturisit că sunt urmașul mult mai înalt al lui Ștefan cel Mare.
După terminarea liceului și a cursurilor unei școli postliceale, proaspăt asistent social, am început să-mi caut un loc de muncă cu toate că începusem deja cursurile Facultății de Istorie și Filosofie pentru a-mi îndeplini un vis din copilărie, acela de a ajunge dascăl.
Pasionat de asistența socială a bolnavilor cu insuficiență renală cronică și idealist până în „vârful unghiilor”, am bătut la ușa profesorului Lucan, șeful Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca care s-a luminat la față atunci când i-am spus de unde vin. Era și el născut în Modova și soția lui avea neamurile undeva aproape de Vatra-Dornei.
Deci, într-un fel, respectând proporțiile, am avut parte la angajare de același noroc pe care l-a avut și Alexandru Arșinel.
„Don Professore” ne-a simpatizat pe amândoi. Eu „mă trăgeam” din locurile de baștină ale iubitei lui soții, iar cunoscutul actor avea să primească un rinichi cu „dedicație” peste ani și pentru că cele două personalități ale lumii medicale respectiv artistice au rădăcini comune în frumosul și pitorescul județ, Botoșani…
Nu m-am simțit deloc bine atunci și simt un disconfort și acum știind că proiectul meu de asistență socială a bolnavilor cu suferință cronică de rinichi, unic în România la acea oră, a contat puțin, spre deloc în ochii angajatorului.
Decizia de a mă introduce în echipa de transplant de către conducerea Institutului de transplant a fost puternic influențată de subiectivismul care se ascunde sub sintagmele: „ e de-ai noștri, are pedigree zonal bun, hai să-l luăm în gașcă”.
Numai că eu nu eram „de gașcă”, nu aveam cerul sufletului negru ca smoala și asta m-a costat mult, însă pentru libertate merită să plătești orice preț.
Robert Turcescu a ajuns la aceeași concluzie, dar, din păcate, târziu. După ce a „jucat” dublu 20 de ani, acum trebuie să-și regăsească identitatea și să învețe să trăiască fără „păpușari”.
Stereotipurile prezente în mentalul colectiv ardelean și nu numai de genul: „toți moldovenii, ungurii, oltenii au venit în orașul nostru cu tradiții milenare de civilizație să ne murdărească aerul cu respirația lor” au fost înrădăcinate în prea multe minți bolnave de către aceeași „sforari” care i-au condus din umbră existența locotenent-colonelului proaspăt „descoperit”.
Clujul a fost condus 12 ani în spiritul segregării de o liotă de naționaliști extremiști români în frunte cu Gheorghe Funar, „saltimbancul” care a adus circul tricolor în oraș după care, Emil Boc, cu prețul scump al unei juruințe strâmbe cu mâna pe Biblie, a reușit să spargă buba plină de puroi a naționalismului extremist.
A curs multă mizerie de acolo, dar nu toată.
Zilele trecute un judecător clujean cu mintea echilibrată a decis să recunoască o evidență care se poate vedea frumos cu ochiul liber, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare din ultimii ani, aceea că în Cluj există o comunitate importantă de etnici maghiari care merită respectată inclusiv prin amplasarea unor inscripții cu traducerea în limba maghiară a numelui orașului la intrările în această cetate care nu trebuie înconjurată de zidul separatismului pe criterii de rasă, etnie sau religie.
Rareș Bogdan, un român ardelean adevărat, veșnic „verde”, ca gorunul lui Horea, bulbuca zilele trecute ochii la televizor și făcea spume la gură împotriva „trădătorilor care ne conduc țara” și care nu reacționează împotriva celor care vor să „ciopârțească” din trupul țării, Ținutul Secuiesc.
Bieții secui, strigă după autonomie sprijiniți fiind de un partid, UDMR, care deși a fost permanent la „masa bogată” a guvernării în ultimele două decenii, a lăsat locuitorii județelor Harghita și Covasna flămânzi și cu aceleași izmene rupte în „cor” ca moldovenii din Dolhasca.
În final, din această pseudobătalie intertetnică, am rămas cu imaginea gaborilor cu pălărie din Transilvania care au ieșit să ceară să se „oprește „țâgăneala” dintre unguri șî români că să enervează șî ei șî cer autonomie șî atunci ce mai rămâne din țara asta.” Mi-a plăcut. S-a făcut liniște.
Urbea noastră se schimbă, însă o face cu „viteza melcului turbat”.
Ieri în jurul orei 12.50, în incinta benzinăriei OMV din cartierul Mănăștur, un „meltean” de 2 metri și 220 de kilograme care conducea un Mercedes gri-metalizat cu număr de înmatriculare CJ-07-MMM, m-a gratulat cu următoarele cuvinte dulci „Băi, moldoveanule împuțit, aici este Cluj, mișcă-te mai repede!
Păcătuisem într-un singur fel în ochii „primatei”, aveam o mașină cu număr de Suceava care se nimerise la pompă înaintea bolidului său „bengos”.
Pompa era stricată, după ce am alimentat m-am murdărit de motorină și am ales să plătesc după ce m-am spălat pe mâini.
Ardeleanului nostru cu numărul mașinii predestinat, adică cu mulți „M” care să sublinieze descendența din maimuță, i s-au părut o veșnicie cele exact 20 de secunde cât a durat procedura de igienă elementară și m-a agresat verbal de față cu alți 10 cetățeni europeni care evident nu au avut nici o reacție.
Pentru că am ajuns demult la concluzia că ardelenii nu mai sunt ce-au fost, m-am gândit să nu mă comport ca sucevenii care l-au stâlcit în bătaie pe un taximetrist ieri și să-i dedic „gibonului” un citat din Arthur Schopenahauer:
„Politețea este pentru om ceea ce este focul pentru ceară”
Explicații despre sensul acestor cuvinte i le voi da „exemplarului” la sediul poliției secției 4 din cartierul Mănăștur unde voi depune astăzi o plângere împotriva lui.
Mă bazez în acest demers și pe faptul că șeful Inspectoratului Județean de Poliție Cluj este o „vinitură” ca mine și ca 60% dintre clujeni.
Afară, afară cu „maimuțele” din țară!