Eveniment

Bagaj suspect pe strada Eremia Grigorescu. Strada a fost temporar închisă – VIDEO

Un bagaj lăsat lângă un tomberon pe strada Eremia Grigorescu a pus pe jar autoritățile clujene în această dimineață. Strada a fost temporar închisă până la verificarea valizei.

„Strada Eremia Grigorescu (lângă benzinărie) închisă pentru scurt timp. O geantă suspectă. Serviciul pirotehnic e la fața locului. Acum se circulă”, a semnalat un martor.

IPj Cluj confirmă faptul că a existat o sesizare, dar bagajul era gol.

„Am avut o solicitare pentru un bagaj suspect. Au fost mobilizate echipaje de poliție, pirotehniști. Bagajul a fost deschis, era gol. Acesta era lângă un tomberon stradal, cel mai probabil lăsat de cineva pentru cei care ar fi avut nevoie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.